În iarna anului 1849, Transilvania era cuprinsă de focul unei revoluții care, din idealuri politice și sociale, a degenerat în confruntări naționale și represalii sângeroase. În acest context dramatic se înscrie și Masacrul de la Iara, petrecut între 15 și 17 ianuarie 1849, un episod dureros al istoriei românilor din Munții Apuseni, care nu trebuie uitat.
Satul Iara, aflat în inima Țării Moților, a devenit scena unei tragedii atunci când românii locului s-au opus încorporării forțate în armata revoluționară maghiară. Pentru moți, oameni liberi prin tradiție și legați profund de pământul și credința lor, recrutarea impusă cu forța a fost percepută ca o încălcare gravă a drepturilor lor fundamentale. Refuzul lor a fost întâmpinat cu violență.
În zilele de 15–17 ianuarie 1849, trupe maghiare au declanșat represalii brutale asupra populației civile. Aproximativ 33 de români,săteni neînarmați, au fost uciși, nu pe câmpul de luptă, ci în propriile lor așezări. Masacrul a avut un caracter de intimidare și răzbunare, menită să frângă voința de rezistență a comunităților românești din zonă.
Istoria ascunsă, un masacru cenzurat: Masacrul de la Iara
Masacrul de la Iara din 15-17 Ianuarie 1849 a fost un eveniment tragic din timpul Revoluției de la 1848-1849 în Transilvania, când trupe maghiare au ucis aproximativ 33 de români (săteni) pentru că s-au opus încorporării forțate în armata maghiară, fiind un exemplu de confruntare etnică violentă, alături de altele, precum cel de la Blaj, unde civili români au fost uciși, iar reciprocitatea atrocităților a avut loc și la Zlatna, cu victime maghiare, toate arătând intensitatea conflictului interetnic.
Românii din zona Iara, de lângă Câmpeni (Țara Moților), au refuzat să fie încorporați în regimentele maghiare și s-au opus militar, declanșând represalii brutale din partea trupelor maghiare. Din această cauză, aproximativ 33 de români (săteni) au fost uciși de trupele maghiare în aceste zile, în timp ce alții au murit în confruntări similare.
Masacrul de la Iara nu a fost un caz izolat. Revoluția de la 1848–1849 a transformat Transilvania într-un adevărat teatru al conflictelor naționale și sociale, în care românii, maghiarii, sașii și evreii s-au aflat, adesea, de părți opuse, fie alături de autoritățile imperiale austriece, fie de revoluționarii maghiari. Tensiunile au degenerat în confruntări etnice violente, cu masacre reciproce: români uciși la Blaj, maghiari căzuți victime la Zlatna, civili, copii, bătrâni, oameni fără apărare, prinși între fronturi și ideologii.
A aminti Masacrul de la Iara nu înseamnă a nega suferința altora, ci a recunoaște adevărul istoric în toată complexitatea lui. Documentele epocii, chiar filtrate prin propaganda vremii, vorbesc despre o spirală a violenței care a marcat profund relațiile interetnice din Transilvania. Pentru români, însă, Iara rămâne simbolul unei jertfe tăcute: oameni simpli care au plătit cu viața pentru refuzul de a-și abandona demnitatea și dreptul de a decide asupra propriului destin.
În spirit patriotic românesc, datoria noastră este să păstrăm vie memoria acestor martiri, să le cinstim suferința și să înțelegem lecțiile istoriei. Numai prin adevăr, asumare și respect față de trecut putem construi un viitor în care asemenea tragedii să nu se mai repete niciodată. Masacrul de la Iara nu este doar o pagină de istorie; este un avertisment și, totodată, un testament al rezistenței românești din Transilvania.
Astfele de incidente, dar la o scară mult mai mică au avut loc și la Băișoara și Surduc. Nu înțelegem de ce de atâta vreme se caută ascunderea acestor evenimente istorice, ba chiar în unele cazuri cenzura se face cu o înverșunare și o agresivitate nemaiîntâlnită. Istoria trebuie cunoscută cu bune și cu rele, altfel ea are prostul obicei de a se repeta când nu o cunoști…
