Deși politicienii cu experiență se feresc ca dracul de tămâie de generalizări, premierul Ludovic Orban nu ezită însă să arunce cu rahat practic în tot ce înseamnă bugetari, afectând astfel serios imaginea celor care și-au asumat să lucreze în instituțiile statului: pentru el bugetarii “pur și simplu taie frunze la câini și își încasează leafa de pomană”.
” Pentru că am ajuns în situația în care salariul mediu în sectorul public e mai mare decât salariul mediu în sectorul privat, am ajuns în situația în care, în mod neloial, de fapt guvernul, prin reglementările lui spre modul în care plătește salariile în sectorul public, a ajuns să creeze o concurență mediului privat. Sunt entități publice, că trăim în București, în care sau făcut societăți de stat, societăți publice care plătesc angajații cam cu 30- 35% mai mult decât sunt plătiți angajații pe activități similare, în condițiile în care cele mai multe societăți nu fac nimic, pur și simplu taie frunze la câini și își încasează leafa de pomană. “, a declarat premierul Ludovic Orban în cadrul Adunării Generale a membrilor Coaliției pentru Dezvoltarea României
Culmea este că o astfel de reacție o are nu din poziția unui cine știe ce antreprenor sau liber întreprinzător, ci dimpotrivă, a unui veșnic bugetar, a unuia care la rândul său a depins tocmai de “tăiatul frunzelor la câini” pentru a avea ce pune pe masă. Nu poți să nu te întrebi astfel: poziția pe care o manifestă acum cu privire la bugetari vine din proprie experiență, sau …?
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Încă o aroganță antiromânească la Carei, una dintre multe altele care s-au tot succedat de-a lungul anilor în acest municipiu de pe granița de Nord Vest a României? Vineri, 13 decembrie 2019, în cadrul protocolului care a avut loc în Sala Festivă a Primăriei Carei după ultima ședință ordinară a […]