Poliția locală luptă împotriva natalității din România! Un polițist local a amendat 2 tineri pentru că se sărutau pe o bancă!???

“Doi adolescenți care se sărutau într-un parc din Ploiești au fost amendați de un polițist local pentru că nu purtau mască. Cum arată procesul verbal”, scrie observatorulph.ro.

Chiar dacă pare de noaptea minții, acest lucru chiar s-a întâmplat cu adevărat într-un parc din Ploiești, acolo unde un “vigilent” polițist local a stat la pândă până doi adolescenți și-au lăsat măștile pe bărbie pentru a se săruta, și i-a surprins rapid cu o…. amendă.

Mama băiatului nu s-a arătat foarte satisfăcută de isprava polițistului local, astfel că a trimis presei locale poza cu procesul verbal prin care odrasla i-a fost amendată, stupefiată de modul în care înțeleg autoritățile să asigure ordinea și liniștea publică.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

”Fiul meu se afla în parc, pe bancă, în compania unei fete. Cei doi se sărutau, iar în jurul lor nu se afla nimeni. Polițistul local a venit din spate pentru a-i putea surprinde pe cei doi, iar apoi i-a amendat. A scris în procesul verbal că băiatul meu a fost depistat în parcul de joacă pentru copii fără a purta mască de protecție. Mi se pare un abuz și o josnicie. Alte infracțiuni nu avea de constatat?”, a spus femeia, potrivit Observatorul Prahovean

PS: Acest articol ar putea semăna a pamflet, dar din păcate este cumplit de adevărat

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Creștinii din întreaga lume sunt chemați la reflecție și acțiune în pandemia de Covid-19. Document

joi ian. 28 , 2021
Un document propus anul trecut de Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) și Consiliul Pontifical pentru Dialog Inter-Religios (PCID) încurajează comunitățile și organizațiile creștine să reflecteze la solidaritatea inter-religioasă și interconfesională într-o perioadă marcată de pandemia de Covid-19, informează Basilica. Documentul, intitulat „Slujirea unei lumi rănite prin solidaritate inter-religioasă: O chemare creștină la reflecție și […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News