Promisiunea investitiilor si crearea unor loi locuri de munca din partea marelui lant de magazine Kaufland nu-i incanta deloc pe expertii economici si pe liderii partidelor eurosceptice din Republica Moldova, acestia declarand ca privesc intentiile acestui mare investitor mai degraba ca pe un soi de cadou otravit.
Dupa ce Republica Moldova a semnat acordul de asociere cu Uniunea Europeana, cel de-al doilea stat romanesc de peste Prut are de indeplinit anumite obligatii, printre care se numara si acceptarea marilor lanturi de magazine pe teritoriul sau. Analistii economici din Republica Moldova considera ca la capitolul drepturi si obligatii ce revin Moldovei in urma semnarii acordului de asociere, moldovenii inca nu dispun de legislatia necesara unei protejari eficiente a economiei locale in cee ce priveste obligatiile impuse, iar la capitolul drepturi Republica Moldova inca nu are posibilitatile de a-si exercita eficient aceste drepturi.
Atat analistii economici cat si membrii partidelor eurosceptice din Republica Moldova considera ca investitiile pe care Kaufland intentioneaza sa le faca in Moldova sunt un pericol pentru micii comercianti locali, pentru micile magazine, pentru afacerile de familie si pentru producatorii locali. Presa din Republica Moldova nu ezita chiar sa spuna ca lantul de magazine Kaufland reprezinta un pericol pentru Moldova.
https://youtube.com/watch?v=CWiVw4Vl0xM
“Micii comercianti si anumite magazine mici care erau specializate, unele pe paine, altele pe bomboane, altele pe mai stiu eu ce, vor disparea, se vor reduce, se va diminua foarte mult productia autohtona, deoarece producatorii locali nu vor mai pute sa acceada la toate conditiile impuse de aceasta mare retea de magazine. Al doilea lucru care se va intampla: calitatea produselor care vor fi vandute va scadea; al treilea lucru care este foarte important: chiar si controalele acestea de calitate care trebuie facute, ele sunt foarte usor ocolite de catre magazinele mari …”, a declarat Sergiu Ungureanu, expert economic din Republica Moldova
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.