Publicam comentariul unui român minoritar in secuime, asa cum s-a recomandat chiar el singur cand a scris acest comentariu. Ne-am dori din tot sufletul ca si domnul Klaus Johannis, el insusi un minoritar, sa auda si dansul acest strigat deznadajnuit al unui roman care ne prezinta realitatile crunte ale unei enclavizari fortate a unei regiuni din inima Romaniei.
“Limba română o duce greu, valorile și simbolurile românești o duc greu in asa-zisul Tinut Secuiesc. Dacă legea spune că la biroul de relații cu publicul trebuie să se vorbească și în limba minorității, astăzi s-a ajuns la următorul fapt: nu există nici un angajat român în primării.
Comentariul unui român minoritar in secuime
Românii sunt minoritari în această zonă, nu au niciun cuvânt de spus, în timp ce maghiarii controlează practic toată administrația, și nici vorbă să ne dea măcar jumatate din drepturile pe care le au ei, ca minoritate națională. Toate drepturile lor de minoritari le-au transformat aici în privilegii. Este un permanent dispreț față de însemnele statului român.Nu vin niciodată la sărbătorile românești, nici măcar la Ziua Națională. La întâlnirile și taberele lor se intonează la început imnul Ungariei și niciodată cel românesc. Steagul Ungariei si cel al Tinutului Secuiesc sunt arborate pe institutiile administrative.
Cu siguranță nu le aud cei care comentează de la cele sute de kilometri depărtare, din Capitală, care atunci când vin în Harghita, Covasna şi Mureş o fac să se îmbrățișeze cu liderii maghiari, vorbind la rândul lor despre așa-zisul Ținut Secuiesc.
Nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-ne perpetuu cu aceeaşi pretenţie: autonomie.
Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
UDMR-ul a facut tot ceea ce a putut ca in 25 de ani, noi ROMANII sa ne simtim minoritari in propria noastra tara. ŞI ATUNCI NU-ŢI VINE SĂ SPUI?: GATA! PÂNĂ AICI! NOI ROMÂNII NE-AM SĂTURAT!!! AM TOLERAT DESTUL!!!
Nu mai tolerăm abuzurile, respingerea, nu mai vrem să făcem compromisuri, dacă am permis nu înseamnă că vrem să fim şi suprimaţi.
REFUZĂM SĂ NE MAI ADAPTĂM CERINŢELOR VOASTRE PRIN SUPUNEREA NOASTRĂ, CROINDU-VĂ DRUM DUPĂ BUNUL VOSTRU PLAC LA PROPRIILE DORINŢE, AJUNGÂND LA FANATISM. NU MAI PUTEM FI TOLERANŢI LA DISCRIMINĂRI BAZATE PE APARTENENŢA NAŢIONALĂ, ETNIE, OPŢIUNE POLITICĂ, RELIGIE, ETC.
Părintele protopop Florin Tohănean spunea:
,, Dacă în 1918 aveam conducătorii de azi, la această oră vorbeam toţi ungureşte“.
NU UITA !!!
Nu vrem sa riscăm repetarea celor întâmplate la Ip şi Trăsnea să ne rămână pe vecie întipărit în memorie!
Nu am uitat, nu uităm şi nu vom uita niciodată!
NOI ROMÂNII DIN ACEASTĂ PARTE A ŢĂRII NE-AM SĂTURAT!!! AM TOLERAT DESTUL!!!
„Românul nu cerşeşte libertatea de la unguri; naţiunea română e destul de tare ca să-şi cucerească libertatea prin luptă“.- AVRAM IANCU”
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Lucrul cel mai halucinant în mentalitatea ungurilor este că, deşi moştenirea lor genetică este asiatică în proporţie de sub 10%, ei preferă să se revendice ca urmaşi ai acelor migratori sălbatici. Asta în condiţiile în care, cel puţin în Transilvania, o parte foarte mare dintre ei e formată din daco-români maghiarizaţi. Dacă aceştia s-ar revendica de la adevăraţii lor strămoşi, dacii, admiţând că sunt victimele unei prigoane culturale şi lingvistice (sprijinite de papalitate), probabil că ura mocnită a lor faţă de noi n-ar mai exista. Se pare însă că îngâmfarea şi iluzia superiorităţii au o putere de seducţie mai mare decât adevărul. Iar strămoşul semi-uman pus pe crimă, jaf şi distrugere din goana calului este mai atractiv decât civilizaţia dacică, paşnică, iubitoare de artă şi veche de cateva mii de ani.
Cum sa nu fie asa ?
Pe vremuri dispareau noapte cate un sat….
Acum va e frica de niste ungurasi.
Or sa inceapa sa dispara….incet si sigur…..cu steagul verde pe piept