Gyorgy Ferenczy – „Golgota Transilvaniei”

La 30 august 1940, Romaniei i-a fost impus criminalul dictat de la Viena. Drept urmare, Ungaria a cotropit o parte a stravechiului pamant romanesc al Transilvaniei. Un teritoriu in suprafata de 43.492 km, cu o populatie de 2609007 locuitori – mai mult de jumatate romani si numai 37% maghiari si secui – intra sub dominatia Budapestei.

– pentru ca istoria sa nu se repete –

Gyorgy Ferenczy – „Golgota Transilvaniei”

 

“…Vin refugiati romani. Vin cu sutele, cu miile pe drumul pribegiei, sa-si caute un camin nou, parasind pamantul stramosilor, vetrele fericite, agoniseala unei vieti intregi, ca undeva, departe de pamantul natal, sa inceapa o viata noua…In teritoriile ocupate, oamenii sunt arestati cu sutele, sunt loviti, batuti, torturati…”(Ferenczy Gyorgy, “Golgota in Transilvania”, 1941)

Intre septembrie 1940 – octombrie 1944, pentru romanii aflati sub ocupatia ungara viata de zi cu zi s-a transformat intr-o necontenita si cutremuratoare tragedie. Pe langa cei 130.000 de evrei trimisi de unguri spre extermniare in lagarele naziste, pe plaiurile romanesti din Ardealul de Nord s-au petrecut atunci sute de fapte greu de imaginat: crime in masa; asasinate individuale; atrocitati dintre cele mai abominabile.

 

Acestui genocid i se adaugau: exploatarea nemiloasa, dupa un program dinainte stabilit, a bogatiilor naturale, jefuire sistematica si crunta persecutare a romanilor, masuri de maghiarizare si deznationalizare, distrugerea invatamantului romanesc si a Bisericii Ortodoxe.

Referindu-se la dictatul de la Viena, ziaristul maghiar Ferenczy Gyorgy (refugiat din Cluj, ulterior intrarii trupelor ungare in Ardeal, descendent al unei vechi familii secuio-maghiara) spunea, in lucrarea sa “Golgota in Transilvania”, aparuta in primavara anului 1941, ca acesta a fost “considerat de cei interesati ca un mare sacrificiu al Romaniei, care a fost absolut necesar in vederea mentinerii echilibrului, armoniei si pacii in bazinul Dunarii”, fiind in fapt o “nedreptate strigatoare la cer, pe placul a 968371 secui si unguri, prin care 1304898 romani, respectiv 1635218 de cetateni romani de nationalitate nemaghiara au ajuns sub stapanire ungara, situatie care nu concorda deloc cu principiile etnice”.

Acelasi intelectual maghiar spunea, in continuare, ca “pamantul mandru al Ardealului s-a transformat intr-o Golgota trista, unde se petrec cele mai groaznice evenimente. Oamenii sunt arestati cu sutele si miile, sunt batuti, sunt torturati in mod cumplit. Asasinatele si executiile se tin lant, toate acestea doar pentru ca unica vina a nenorocitelor de victime este aceea de a se fi nascut romani”.

Cazul Ferenczy Gyorgy nu este insa singular. Si alte personalitati maghiare, chiar si unele autoritati ale statului ungar au recunoscut vinovatia armatei ungare si a civililor maghiari in asasinatele comise in Nordul Transilvaniei.

Conform unui raport din 3 octombrie al ministrului roman la Budapesta, contele G.Bethlem a declarat ca persecutiile contra romanilor “sunt infioratoare” si ca “autoritatile militare taie si spanzura, nevoind sa asculte ordinele moderatoare date de guvernul ungar”.

Intr-un alt document diplomatic, o nota din 28 octombrie 1940, se afirma ca in cadrul unor cercuri responsabile maghiare masurile antiromanesti sunt considerate excesive. De o maniera fara echivoc, prin cuvinte seci si totodata sugestive, aceeasi situatie este descrisa de un document al Biroului de Contrainformatii al Sectiei a II-a a Marelui Stat Major Roman in 1945, intitulat “Studiu documentar aspura atrocitatilor comise de unguri fata de populatia romana din Ardeal in timpul de la 1940-1945″.

Se apreciaza ca in toata perioada ocupatiei partii de nord a Transilvaniei “toate manifestarile ungurilor fata de populatia romaneasca din acest teritoriu au fost animate de dorinta de a razbuna o pretinsa nedreptate istorica ce li s-ar fi cauzat prin tratatul de la Trianon si de ura implacabila impotriva a tot ce este romanesc, intretinuta si transmisa timp de veacuri printr-o imensa propaganda sovina”.

Opinia publica romaneasca a fost cel mai mult socata de asasinatele din nordul Transilvaniei, din documentele vremii rezultand barbaria comportamentului ocupantului si incadrarea faptelor criminale intr-un plan general de purificare etnica. Si toate acestea in ciuda intelegerilor facute in contextul retragerii administratiei romanesti din Ardealul de Nord.

De la arbitrajul de la Viena au trecut, iata, 68 de ani, iar strigatele de durere ale romanilor asupriti de ceea ce a urmat, nu ne lasa sa uitam ce s-a intamplat atunci, in numele unei “dreptati” a dictaturii inumane.

Actele criminale din acea vreme au lasat urme adanci asupra romanilor ardeleni, insa cei care astazi au tot felul de pretentii: rediscutarea Tratatului de la Trianon, reabilitarea lui Wass Albert sau autonomia teritoriala pe criteriul apartenentei la o etnie “uita” sa aminteasca de aceste atrocitati comise cand au avut ocazia sa fie stapani pe un teritoriu care niciodata nu a fost al lor.

Filme documentare, simpozioane cu titluri pompoase, zeci de site-uri de Internet, toate bombardeaza opinia publica de pretutindeni cu o istorie trunchiata, care prezinta “drama maghiarilor ramasi in afara patriei mama”. Dar nu scot o vorba despre atrocitatile comise impotriva a tot ce insemna roman in Transilvania.

Aceasta propaganda perversa care inoculeaza in constiinta tinerilor maghiari o alta lume, o alta istorie, face apologia unor criminali de razboi, care stimuleaza sentimente nationaliste ce nu-si mai au locul intr-o Europa unita, moderna, cladita pe ratiune si intelegere, ne obliga sa nu uitam de acest trist eveniment al semnarii Dictatului de la Viena, ne obliga sa pastram un moment de reculegere pentru toti cei ucisi in Ardealul de Nord ocupat, ne obliga sa le pastram vie amintirea, pentru ca astfel de drame sa nu se mai repete, oricare ar motivatiile sau formele de manifestare.

Sursa:

[1] roncea.ro

 

[tp_product id=”194113115″ feed=”396″]