libris.ro

Valeriu Zgonea: „Suntem văzuți drept „hoţi”, „corupţi” şi „chiulangii””

Valeriu Zgonea: „Suntem văzuți drept „hoţi”, „corupţi” şi „chiulangii””

Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, le-a adresat colegilor sai parlamentari o scrisoare deschisa in care i-a avertizat ca in ultima vremii alesii neamului sufera foarte mult la capitolul imagine, ei fiind vazuti de catre alegatori drept «hoţi», «corupţi»,«profitori» sau «chiulangii».

Valeriu Zgonea: „Suntem văzuți drept „hoţi”, „corupţi” şi „chiulangii””

Cititi si: Un roman a dat in judecata putorile incompetente din Parlamentul Romaniei pentru ca duc țara de râpă

” Printr-o Scrisoare dechisă adresată colegilor deputați am propus să avem o colaborare reală și în interes public între toate partidele. Trebuie să lăsăm deoparte declarațiile politice și să găsim împreună, prin dialog, soluții la problemele cetățenilor. România are nevoie de o clasă politică responsabilă, de parlamentari asupra cărora să nu mai planeze suspiciuni cu privire la acte de corupție și care să vină la muncă pentru a-și îndeplini promisiunile față de cei care i-au ales.

De suficiente ori, am constatat cu tristeţe faptul că nu ne raportăm la regulamente şi norme, ci improvizăm sau încercăm să facem slalom printre reguli şi cutume instituţionale.

Puterea mediatică a unor astfel de aşa-zise exemple, poate nesemnificative ca proporţie în raport cu numărul total al parlamentarilor, dar uriaşe la nivelul exemplulului de conştiinţă publică, a făcut ca de cele mai multe ori efortul şi munca noastră să se topească în apelative precum «hoţi», «corupţi»,«profitori» sau «chiulangii»”, a scris Valeriu Zgonea in scrisoarea deschisa adresata colegilor sai

Un roman a dat in judecata putorile incompetente din Parlamentul Romaniei pentru ca duc țara de râpă
Un roman a dat in judecata putorile incompetente din Parlamentul Romaniei pentru ca duc țara de râpă

Cititi si: Un roman a dat in judecata putorile incompetente din Parlamentul Romaniei pentru ca duc țara de râpă

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info