RSS
TwitterFacebookPinterestGoogle+

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Amintirile familiei Brown din Vişeul de Sus

Print Friendly, PDF & Email

În lucrarea “Voices from Holocaust”, editor Sylvia Rothchild, cu o prefaţă de Elie Wiesel, editura New American Library, 1981, sunt prezentate şi amintirile lui Bernard şi Lidia Brown din Vişeul de Sus.

Bernard Brown s-a născut în anul 1918, în Vişeul de Sus. Mai avea un frate şi trei surori.Tatăl lui se ocupa cu exploatări forestiere, avea un gater şi o fabrică de lumânări. La vârsta de şase ani a fost trimis la o şcoală publică. Familia lui era foarte religioasă, aşa că sâmbăta se prefăcea bolnav ca să nu meargă la şcoală. Avea scutire la muzică şi educaţie fizică.

La 15 ani pleacă pentru yeshina, se întoarce la 19 ani şi preia conducerea unui depozit de cherestea în Timişoara. În 1939 a fost înrolat, dar pentru că “în România se putea aranja orice “( pag . 83 ), face armata în Timişoara . După şase săptămâni de instrucţie, s-a putut întoarce acasă să mănânce, să doarmă şi să se ocupe de magazin în timp ce-şi făcea stagiul militar.

Amintirile familiei Brown din Vişeul de Sus

La sfârşitul anului 1940, situaţia s-a schimbat, devenind foarte antisemită. A fost trimis la un detaşament de muncă în haine civile. Îşi lichidează afacerea şi fuge de la detaşamentul de muncă în Ardealul de Nord, cedat Ungariei , unde îşi avea tatăl său principalele afaceri. Guvernatorul Ardealului de Nord intenţiona să preia toate afacerile de la evrei.

Tatăl său reuşeşte să cedeze formal afacerea unei alte companii , al cărei angajat a devenit, conducând în continuare afacerea. El a fugit din nou, auzind că ungurii vor să-l trimită la un detaşament de muncă. După o săptămână a primit un mesaj de la tatăl lui în care-i spunea că este mai bine să vină înapoi, în caz contrar va fi închisă întreaga familie.

S-a întors şi a fost imediat trimis în Rusia, în haine civile, cu bandă galbenă pe braţ, la muncă forţată. A călătorit în vagoane de marfă până la Gomel, apoi 40-50 de kilometri pe zi, în marş, până în zona frontului. Iarna făceau drumuri prin zăpadă ca să poată trece căruţele, caii şi trăsurile. Când ruşii au rupt frontul, în ianuarie 1943, de două-trei ori au fost încercuiţi.

Era împreună cu alţi doi băieţi, din care unul basarabean care ştia ruseşte. Au reuşit să convingă o familie să-i ascundă în pivniţă, cu intenţia să se lase prinşi de ruşi. După două zile au trebuit să plece pentru că nemţii umblau din casă în casă şi împuşcau pe orice ungur sau muncitor evreu care încerca să treacă la ruşi. Au început să se retragă pe un frig de –40°C.

Referitor la comportamentul faţă de evrei, ungurii se purtau mai rău decât nemţii.”Ungurii ne foloseau pentru exerciţii de tragere, ca şi cum am fi fost păsări “ ( pag.273 ) .Primăvara a fost o epidemie de tifos .S-a organizat un spital la Doroshit. A avut noroc, deşi a fost şi el bolnav, n-a ajuns acolo. Ungurii au dat foc spitalului, plin cu tineri evrei bolnavi, pentru a opri răspândirea tifosului în armată.

Compania lui de muncă forţată a avut 220 de tineri evrei , iar după retragere au mai rămas 30. În ianuarie 1944 a fost trimis acasă. Tatăl lui mai avea încă gaterul. A fost declarată industrie de război şi mulţi tineri evrei lucrau acolo. În martie Germania a ocupat Ungaria şi lucrurile au mers tot mai rău.

În mai şeful poliţiei a venit la ei acasă. S-a scuzat foarte mult, dar le-a spus că trebuie să plece la ghettoul din Bistriţa. A fost foarte ambil, a stat patru ore ca mama lui să poată pregăti mâncare de drum . I-a lăsat să ia un cal şi o trăsură. În iunie a fost trimis împreună cu întreaga familie , în vagoane de marfă ,la Auschwitz. De acolo a fost trimis să construiască barăci. Este salvat de americani.

După ce se pune pe picioare, ajunge în Austria în oraşul Wels. Află că americani vor părăsi zona şi o vor ceda ruşilor. Nu-şi face problem, crezând că ruşii se vor comporta ca şi americanii, dar aceştia când au sosit au desfiinţat lagărul şi i-a lăsat să plece fără alimente şi fără cazare. Până la urmă ajunge la Vişeu. Gaterul era complet distrus. Ungurii căutând după aur, au spart pereţii clădirilor.

S-a dus la Bucureşti să caute compania cu care făcuseră înţelegere părinţii săi, ca să le ceară nişte bani împrumut. Cu aceşti bani şi-a reconstruit gaterul, apoi şi-a plătit datoria cu cherestea. În mai 1946 s-a căsă torit cu Libby. Nu mai trăia nimeni din familia lui, iar din familia lui Libby numai o soră mai trăia .

Lidia Brown s-a născut în Vişeul de Sus, în anul 1926. Mai avea trei fraţi şi o soră Tatăl ei, rabin, era proprietarul hotelului, restaurantului local şi managerul unui depozit de autobuze. Evreii erau săraci, puţine familii aveau afaceri, restul erau cizmari, croitori, tâmplari, muncitori forestieri sau lucrători la gater.

La şapte ani merge la şcoală. A luat şi lecţii de maghiară. Când în 1940 ungurii au ocupat Ardealul de Nord, s-a simţit foarte norocoasă de venirea lor. Curând entuziasmul le-a mai scăzut. În 1941 li se retrage autorizaţia pentru hotel. Armata maghiară a folosit hotelul ca depozit de uniforme. Restaurantul l-au păstrat până în 1944.

Ajunge la Auschwitz, unde a stat opt săptămâni în condiţii îngrozitoare, înainte de a fi trimisă la muncă. O roagă pe o fată din Vişeu, care era secretară la grupul lor de barăci , să o pună pe lista pentru muncă. Este trimisă în oraşul Reichenbach.

Urmează o vizită medicală, făcută de o doctoriţă prizonieră rusoaică, apoi hrănite şi adăpostite într-o baracă cu paturi mici şi drăguţe, cu saltele cu paie, două pături şi pernă. Nu le venea să creadă. A lucrat la o fabrică a companiei Telefunken care producea emiţătoare şi receptoare de radio.

Când inginerii erau mulţumiţi de rezultatele muncii, primea bonus o cană de zahăr . A lucrat aici până la sfârşitul lui februarie 1945. Când erau bombardamente se ascundeau sub mesele de lucru. Sora ei şi trei verişori erau împreună în 8 mai 1945, când au fost eliberaţi de ruşi.

Erau în lagărul de la Parsnitz unde făceau tranşee şi obstacole antitank .Stăteau pe marginea drumului când apare o căruţă cu un rus care vorbea idiş. I-a întrebat ce fac acolo şi ce crime de război au făcut. Apoi a apărut un tânăr ofiţer rus, care n-a zis nimic, în schimb a scos o sticlă de parfum şi a început să le stropească pe fete. Omul care vorbea idiş l-a întrebat apoi pe verişorul mai mare dacă fetele n-ar vrea să petreacă noaptea cu ei.

El i-a răspuns că sunt subnutrite şi bolnave, la care cel care vorbea idiş le-a spus să plece repede acasă. Celor din lagăr ruşii le-au spus că au la dispoziţie trei zile în care pot să ia ce vor din casele nemţilor. Au mers şi au căutat haine curate şi încălţăminte.

S-a întors la Vişeu unde a găsit totul distrus. Din o comunitate de 7 000 de evrei s-au mai întors doar 200. A căutat aurul ascuns de tatăl ei şi a găsit cutia cu 2 kg de aur. Sora ei şi-a vândut partea ei şi a deschis un magazin. Ea s-a măritat cu Barry şi s-a mutat la gater în pădure. În 1948 comunismul s-a simţit tot mai apăsat şi-n zona lor. Trec în Ungaria, pe la Satu Mare, cu ajutorul unei reţele foarte bine organizate. Reuşeşte să treacă şi un kilogram de aur ascuns sub plapuma copilului de patru luni. Înainte de plecare cumpăraseră două paşapoarte româneşti cu viza uruguaiană şi viză de transit pentru Austria şi Franţa. Ajung la Viena, apoi în Germania şi în final în SUA.

Am amintit la început că prefaţa cărţii este scrisă de Elie Wiesel . Nu pot să închei înainte de a arăta cum Elie Wiesel, nemulţumit că o supravieţuitoare în memoriile sale de la Auschwitz, nu aminteşte nimic despre camerele de gazare, o apostrofează cu următoarele cuvinte : “For example , Marika Frank Abrams continued to live – to live? – in ignorance of the gas chambers even she was already in Auschwitz “ . ( De exemplu, Marika Frank Abrams continua să trăiască – să trăiască? – în ignoranță despre camerele de gazare deși ea a fost chiar la Auschwitz t.l.)

 

Delaware ,oct.2010                                                                                 Ioan Ispas

Jocul cu focul si perfidia Ungariei și a UDMR, sursa imagine: cersipamantromanesc.wordpress.com

Jocul cu focul si perfidia Ungariei și a UDMR, sursa imagine: cersipamantromanesc.wordpress.com

Sursa:

[1] ioncoja.ro


Daca ti-a placut acest articol, urmareste Glasul.info si pe FACEBOOK!



loading...

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.




Comentarii

comentarii

Site-ul Glasul.info nu raspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formularii din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile cu tenta rasista, xenofoba, care incita la ura, sau la violenta

loading...

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info
Inline
Inline