A fost odata în Transilvania
În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie. Intre timp sute de Romani neinarmaţi din Muntii Apuseni a lui Avram Iancu sunt macelariţi de trupele maghiare ale lui Bem, generalul lui Kosuth.
Istoria se repeta din nou in 1940, dupa Diktatul de la Viena.
Ungurii sunt alogeni proveniți din Asia, în urmă cu un mileniu, cu pretenții asupra unui teritoriu care nu le-a aparținut niciodată, timp în care au procedat precum hoardele mongole când cucereau Europa și treceau prin foc și sabie copii, femei și bătrâni.
Așa au procedat hoardele hortyste în satele românești Ip, Trăznea, Sărmaș, şi altele, în toamna lui 1940, după Diktatul de la Viena.
A fost odata în Transilvania
Pandantivul pe spatele caruia se afla lista celor uciși în familia Cosma de sălbaticii criminali hortyști, în noaptea de 13/14 septembrie 1940.
Urmăriți Glasul.info și pe Google News
Plăcuța (pandantiv), pe care au fost consemnați morții din familia Cosma, purtată la gat de un supravietuitor (copil pe atunci) din localitatea Ip.
Hoardele hortyste au ucis, într-o singură noapte, 157 de români, spintecând cu baionetele copiii sau burțile femeilor ce stăteau să nască, împușcând cu lașitatea și cruzimea urmașilor sălbaticului Attila, bătrâni, femei și copii – declarație apărută in cotidian central, dar și într-un film realizat de Manuela Morar (MDV Film 2006) și postat pe YouTube. Alți 87 de români au fost uciși în satul Trăznea. Crimele nu pot fi uitate, mai ales de către supraviețuitorii acelor masacre.
Purtătoarea pandantivului pe care scrie NU UITA!, supraviețuitoare a genocidului din Ip, a fost martoră când trupul mamei ei a fost spintecat în două, cu baioneta, pentru că un sălbatic hortyst, înainte să-i arunce trupul în groapa comună, a fost curios să vadă cum arată ”grăsimea de român împuțit”. Cum să uite această femeie atrocitățile comise de unguri în Transilvania asupra românilor și a evreilor trimiși în lagărele de exterminare?! (imagine din filmul ”NU UITA!”)
În total, după Diktatul de la Viena, au fost masacrați aproximativ 1000 de români! Uciși doar pentru că erau români!
Ungurii lui Horthy si-au făcut ”treaba” în zona ocupată
Iată declarația lui Gavril Butcovan unuia dintre supraviețuitorii din Ip:
„În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii.
Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliță, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitați.
Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră.
Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am știut că l-au împușcat pe tata.
Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o crească ei.
Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu.
Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum.
Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <>, a fost secerată de gloanțele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rânind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță.
Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.”
„ Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală.
Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. în acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.”
„ Au fost și maghiari care au sărit în apărarea familiilor de români, punându-și prin acest gest viața în pericol. Astfel au fost salvați din mâna ucigașă a horthyștilor cel puțin 3 familii de români.”
Declarația unui supraviețuitor al masacrului din noaptea de 13/14 septembrie 1940 din localitatea Ip, Gavril Butcovan –GARDIANUL din data de 02.09.2008 – “68 de ani de la Dictat. Mărturii despre masacrele de la Ip și Traznea”
Iată, pentru cei care vor să afle mai multe despre acele vremuri, și alte declarații ale câtorva supraviețuitori, din Ip, Trăznea sau Sărmaș, în filmul cutremurător numit ”NU UITA!” și realizat de Manuela Morar (NDV Film, 2006)
Sursa:
[1] ioncoja.roAbonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
