Astăzi se împlinesc 81 de ani de la moartea lui Ioan Bianu (1856-1935), creatorul școlii românești de biblioteconomie și bibliografie

Astăzi se împlinesc 81 de ani de la moartea lui Ioan Bianu (1856-1935), creatorul școlii românești de biblioteconomie și bibliografie.

În 1884, Bianu a fost numit director al Bibliotecii Academiei Române, funcţie pe care o va onora cu dăruire, rigoare, abnegaţie şi modestie până la sfârşitul vieţii sale. Prin grija sa au fost achiziţionate peste 500.000 de volume, mii de manuscrise, stampe, scrisori, periodice, hărţi ş.a., române şi străine.

Ioan Bianu a elaborat „Bibliografia românească veche”, „Catalogul manuscriselor româneşti”. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1887 şi titular în 1902, fiind, prin ani, secretar general, vicepreşedinte şi preşedinte, implicându-se în viaţa acestui for de spiritualitate fără a uita nicio clipă îndatoririle ce-i reveneau ca director al Bibliotecii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

A fost şeful primei Catedre de Istoria Literaturii Române la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Ca istoric al literaturii, s-a consacrat studiului literaturii române vechi, editând textele din sec. XVI-XVII – „Predice” de Antim Ivireanu, „Psaltirea în versuri” a lui Dosoftei, „Psaltirea Scheiană”.

Dintre lucrările sale mai amintim „Poesia satirică la români”, „Despre cultura literatura românească în sec. XIX”, „Ortografia limbii române”, „Un român întreg: D.A. Sturdza” ş.a. De numele lui Ioan Bianu se leagă şi iniţierea celei dintâi publicaţii de folclor şi etnografie „Din viaţa poporului român”.

Astăzi se împlinesc 80 de ani de la moartea lui Ioan Bianu (1856-1935), creatorul școlii românești de biblioteconomie și bibliografie
Astăzi se împlinesc 80 de ani de la moartea lui Ioan Bianu (1856-1935), creatorul școlii românești de biblioteconomie și bibliografie

Sursa:

[1] Biblioteca Academiei Române Iaşi

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

A fost odata în Transilvania

vin feb. 13 , 2015
În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie. Intre timp sute de Romani neinarmaţi din Muntii Apuseni a lui Avram Iancu sunt macelariţi de trupele maghiare ale lui Bem, generalul lui Kosuth. Istoria se repeta din nou in 1940, dupa Diktatul de […]
A fost odata în Transilvania

Poate vă place și:

libris.ro