Nota noastră: În ultimul timp au apărut o serie de articole în care atât politicieni români cât și generali sau foști șefi de servicii vorbesc despre posibile scenarii în secuime copiate după modelul separatist rusesc. Nu le putem nici confirma nici infirma aceste păreri ale lor dar mai important este acum să fie găsite soluții la asemenea scenarii sau, și mai bine, dacă este posibilă, prevenirea si preîntâmpinarea unor asemenea evenimente.
Totuși cine se face vinovat de aceste probleme? Cine a alimentat și întreținut tensiunile în această zonă? Oare nu cumva in egală măsură atât UDMR cât și o parte dintre politicienii trădători români? Cine sunt dobitocii de la cârma României care au pus interesele personale ale baronilor UDMR-iști și ale Budapestei înaintea intereselor cetățenilor români, indiferent de etnia acestora? O serie de indivizi oligofreni de la vârful politicii românești au favorizat toată această stare de fapt care există acum în România, finanțându-se uneori chiar si de la bugetul de stat al României activități antinaționale și antiromânești.
*
Esenţa hungarismului este antiromânismul
Vasile Zarnescu
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsMass media internaţională dezinformează cititorii
Respectiva suită de paşi politici este întrevăzută şi de Adrian Năstase, chiar dacă o expune în alţi termeni şi oarecum tardiv, căci, în vremea în care a fost preşedintele Camerei Deputaţilor, în mod cert a primit asemenea informaţii de la instituţiile abilitate să se ocupe de ameninţările la adresa integrităţii teritoriale.
Oricum, vicepreşedintele P.D.S.R. a crezut de cuviinţă să-i trimită o scrisoare directorului S.R.I., pentru a atrage atenţia asupra pericolului care se profilează la adresa României, dar ulterior adoptă forme mai dure de exprimare şi „acuză autorităţile române de diletantism“, atrăgând în mod expres atenţia Guvernului: „Guvernul român nu a înţeles miza autorităţilor de la Budapesta: transformarea Transilvaniei într-un spaţiu de cosuveranitate“ (22).
Şi asta, fireşte, ca etapă tranzitorie, după care să urmeze dezmembrarea României prin ocupareaTransilvaniei de către Ungaria, ca să se „repare nedreptăţile Trianonului“, cum clamează propaganda fascistă hungaristă. Încercând să descifreze acţiunile şi declaraţiile neorevizioniştilor maghiari, Ion Marin a anticipat că în octombrie 1999 aceştia vor declanşa o gravă criză în România (23).
Pentru a „preîntâmpina“ eventualitatea unui nou Kosovo, presa internaţională a început să „anticipeze“ ostilităţi „iminente“, după ce, până acum, inventa scenarii, ca Trevor N. Dupuy. Este adevărat că, de exemplu, Le Monde, din 23-24 mai 1999, în articolul „Transilvania – martora unor accentuate manifestări autonomiste maghiare“, subliniind că escaladarea ostilităţilor o fac maghiarii, mai ales după ce s-au văzut în N.A.T.O. (reacţie deja anticipată de unii publicişti), prezintă lucrurile cu mai multă obiectivitate – de aceea a avut un larg ecou în presa internă românească (24).
Dar acest articol din Le Monde este o excepţie, în comparaţie cu presa occidentală, preponderent ostilă României. De fapt, această campanie internaţională de presă – care este şi o camuflată campanie propagandistică militară, căci mass media au devenit un vector insidios şi eficient al războiului psihologic –are scopul să pregătească opinia publică internaţională să accepte ca pe un fapt istoric „inevitabil“ planul conceput de Bilderberg et comp.
Şi, deci, la dezmembrarea României să nu mai apară protestele internaţionale care au survenit după războiul din Iugoslavia (prezentat ca „o misiune de pace“). E drept că aceste proteste au survenit cam târziu şi ineficient – căci câteva ambasade bombardate cu ouă şi roşii şicâteva articole anti-N.A.T.O. în presa occidentală nu înseamnă nimic în comparaţie cu proiectilele cu uraniu, care, chiar dacă este „uraniu sărăcit“, provoacă „efecte devastatoare“ atât acum, cât şi pe termen lung (25) –; dar, totuşi, au apărut, într-un târziu, iar N.A.T.O. şi S.U.A. s-au discreditat.
„Guvernul mondial“, în geopolitica sa, întrevede, însă, că poziţia ocupată înRomânia de minoritatea maghiară nu se compară cu aceea a albanezilor din Kosovo, care, la nevoie, puteau să se refugieze peste graniţă.
De aceea, este de aşteptat şi un conflict armat şi, pentru a-l preîntâmpina, după cum anticipează Institutul privat de studii strategice Stratfor, Transilvania ar trebui ocupată militar, ca să obţină „independenţa“. „Independenţa“ faţă de cine? Faţă de România, a cărei parte organică şi inalienabilă este „Cetatea Carpatică“, după cum a denumit-o Simion-Mehedinţi?!
Un exemplu recent de astfel de presă ostilă este reprezentat de cunoscutarevistă National Geographic, care apare de 25 de ani; aceasta publică, în ediţia din august 1999, o hartă care prezintă zonele şi delimitările familiilor lingvistice, denumită The Voices of the World (Vocile Lumii). Secţiunea care cuprinde harta Europei reproduce Transilvania ca regiune în care singura limbă vorbită este maghiara (26).
Faptul că această campanie denigratoare la adresa României este concertată o atestă apariţia unor astfel de articole nu doar în mass media, ci şi în cărţile cu pretenţie de ştiinţificitate, în dicţionare şi atlase care constituie „nu numai principalul mijloc de informare a omului modern, dar, prin prestigiul pe care îl poartă fiecare dintre ele, reprezintă principalul instrument de gîndire pe care se bazează politica europeană globală şi regională“ (27).
După cum au demonstrat sociologii români, propaganda iredentistă hungaristă este făcută sistematic în literatura ştiinţifică (28), desigur, cu sprijinul financiar al cercurilor internaţionale care ajută Ungaria în acest scop. De aceea, nu este de mirare că Ungaria cheltuieşte un miliard de dolari anual cu propaganda, deşi are cea mai mare datorie externă dintre ţările ex-socialiste.
Alarmant este faptul că numitorul comun al tuturor materialelor denigratoare îl constituie ideea că Transilvania ar trebui să fie restituită Ungariei. Şi este evident că nu este întâmplătoare nici coincidenţa că multe astfel de articole apărute în lucrări din S.U.A. şi Anglia (îndeosebi, dar nu numai aici) au ca autori nişte indivizi cu nume de maghiari.
Lipsa de reacţie a intelectualilor şi a autorităţilor române nu face decât să acrediteze ideea că respectivele articole denigratoare ar reflecta „purul adevăr“, de vreme ce autorităţile române nu numai că nu contracarează asemenea insanităţi şi neadevăruri, dar oficialii români se întâlnesc cu cei unguri „pe teren neutru“ la… Târgu Mureş (29)!
Trebuie să remarcăm un aspect care relevă, o dată în plus, periculozitatea hungarismului. Anume faptul că, atunci când e vorba de aplicarea politicii neorevizioniste şi iredentiste a hungarismului, maghiarii sunt toţi doar maghiari, fără să se mai învrăjbească din cauza diferenţierilor geografice – din ţară sau dindiasporă – sau confesionale existente: catolici, lutherani, calvini, neoprotestanţi (iehovişti, mormoni, satanişti, baha’i etc.); dimpotrivă, toate cultele şi sectele religioase sunt mobilizate milităreşte în slujba promovării hungarismului – un exemplu elocvent fiind toţi liderii cultici maghiari, în frunte cu Laszlo Tokes (30).
Dar, pe de altă parte, iredentiştii maghiari ignoră solidaritatea implicată de „catolicismul fără frontiere“, pe care îl clamează în alte împrejurări – altele decât în problema revizuirii graniţelor de după Trianon, căreia, în ultimul timp, îi fac o tot mai intensă propagandă inclusiv prin INTERNET.
Mai mult, când e vorba de impunerea atitudinii lor ultranaţionaliste, nu mai contează comunitatea confesională, pe care o resping în modul cel mai brutal, aşa cum a fost cazul măicuţelor „greco-catolice“ de la Odorheiul Secuiesc, care, de data aceasta, nu mai erau „catolice“, în cadrul „marii familii a Bisericii catolice“, care „militează“ pentru ecumenism, ci erau doar românce care le „stricau puritatea etnică“ a zonei; după cum, la fel, nu mai contează considerentele induse de „spiritul european“: acestea nu mai au efect asupra neorevizioniştilor maghiari, căci, în acest caz, ei sunt numai ultranaţionalişti.
În mod paradoxal, în comparaţie cu maghiarii, există o antisimetrie în ceea ce priveşte comportamentul ex-greco-catolicilor: aceştia nu mai sunt absolut deloc români, ci numai catolici.
În consecinţă, acţionează în mod convergent cu catoliciimaghiari, atunci când fac propagandă specificităţii culturii „transilvane“ – pe care o „teoretizează“ un Gustav Molnar (31), directorul unui institut budapestan finanţat de George Soros, sau un Pomogats Bela (32), subsumându-se ideilor lui Samuel Huntington, promovate de Gabriel Andreescu, Dan Pavel ş.a. –, şi când, în mod inconştient, cer aplicarea principiului restitutio in integrum, doar pentru a-şirecăpăta fostul patrimoniu, la care nu mai au dreptul, fără să se gândească la consecinţele pentru interesul Statului Naţional Român.
15 August 1999
Periclitarea securităţii naţionale a României de către U.D.M.R.
În toţi aceşti ani, „sistemul ticăloşit“ instituit şi menţinut ferm de guvernanţi a admis – printr-un conciliatorism absolut neîntemeiat şi redenumit „reconciliere“ de către ex-preşedintele Ion Iliescu, dar redenumit la fel de neîntemeiat şi inducînd o dezinformare deplină prin acel „re“ –, a admis, ziceam, funcţionarea U.D.M.R. ca partid, dar în mod ilegal: fără să fie înregistrată ca partid, fiindcă nu se putea din punctul de vedere al legii partidelor, ci doar ca organizaţie „culturală“, dar organizată pe criterii etnice; aşa că a rezultat un partid pe criterii etnice, un „partid“ care nu există de jure, dar funcţionează, de facto, foarte eficient, în detrimentul României – ceea ce numai în România se poate întîmpla!
Acest conciliatorism nefast este identic cu cel manifestat de către „Conciliatorii“ – descrişi de către Martin Gilbert şi Richard Gott – din Anglia şi Franţa faţă de Germania nazistă, cu acelaşi rezultat: după cum Germania hitleristă periclitase securitatea Europei interbelice, U.D.M.R. – via Ungaria – a periclitat şi periclitează securitatea naţională a României.
Tevatura făcută de U.D.M.R. pe tema „secuilor“, deşi secui nu mai există (şi, oricum, ei fuseseră români maghiarizaţi complet încă înainte de 1848), atestă dimensiunea pericolului existent pentru România prin permiterea funcţionării acestei organizaţii fasciste, care imaginează tot felul de pretexte pentru a-şi atinge scopurile, pas cu pas.
Articolul de mai sus, republicat după un deceniu, cu bibliografia de atunci, ne înlesneşte reliefarea unui sumar bilanţ obţinut, în acest răstimp, de politica revanşardă a hungarismului prin intermediul U.D.M.R., „calul troian“ în România al Ungariei.
În primul mandat al P.D.S.R. (ex-F.S.N., ex-F.D.S.N.), U.D.M.R. a participat indirect la guvernare şi şi-a atins, treptat, tot mai multe obiective, prin faptul că a şantajat permanent guvernul, formulînd-şi cu abilitate pretenţiile prin recurgerea la jocul de scenă dintre aşa-zişii „radicali“ (care formulau pretenţii inadmisibile) şi „moderaţi“ (care formulau pretenţii zise „admisibile“) din U.D.M.R. – deşi toţi sunt de aceeaşi teapă horthystă.
După alegerile din toamna lui 1996, horthyştii din România au ajuns la guvernare prin Convenţia Democrată şi au format „patrulaterul negru“, constituit din P.N.Ţ.C.D.-P.N.L.-P.S.D.-U.D.M.R. Apoi, pînă azi, U.D.M.R. – partidul-asociaţie-culturală – nu a mai părăsit niciodată Puterea, deşi, de formă, pentru a arunca praf în ochii imbecililor şi ticăloşilor care ne-au condus şi ne conduc, au ameninţat, mereu, că „pleacă de la guvernare“ – ca şi cum ar fi fost mare pagubă pentru ţară, deşi ei, care se străduiseră tot timpul să acceadă la conducerea ţării, nu mai aveau de gînd să plece nici măcar arestaţi (cum propusese deputatul Augustin Bolcaş, referitor la Marko Bela!) şi deşi paguba reală a fost şi este că sunt la guvernare.
În aceşti 19 ani apocaliptici, U.D.M.R. a obţinut ceea ce ea şi Ungaria nu visau nici în planurile lor cele mai optimiste: 1) introducerea limbii maghiare în învăţămînt, în justiţie şi în administraţia locală;
2) segregarea pe criterii etnice în toate instituţiile de învăţămînt, de la grădiniţe pînă la universităţi;
3) înfiinţarea, tot pe criterii etnice, a nenumăratelor organizaţii profesionale, culturale, sportive, pedagogice, religioase etc.;
4) folosirea segregării etnice ca să lase impresia că nu este o minoritate etnică, ci un „popor“ distinct, care trebuie şi poate să se autoguverneze singur;
5) acceptarea de către guvernanţă a sărbătoririi, în fiecare an, cu o pompă enervantă, a zilei de 15 martie – ca „zi a maghiarimii de pretutindeni“ –, dar care este o zi nefastă pentru români, pentru că în acea etapă au comis ungurii cele mai mari crime contra românilor în timpul „revoluţiei maghiare“;
6) la fel, acceptarea sărbătoririi, în fiecare an, cu aceeaşi pompă impertinentă, a comemorării, la 6 noiembrie, a executării de către Împăratul austriac a celor 13 generali maghiari criminali, conduşi de Iosif Bem, aflat, la rîndul lui, sub comanda criminalului Lajos Kossuth;
7) acceptarea de către guvernaţi a instalării a tot felul de monumente şi plăci comemorative referitoare la toţi maghiarii care au comis crime contra românilor – ca, de exemplu, Albert Vass, Ducso Csaba ş.a.;
8) manifestările prilejuite pentru toate aceste evenimente sunt realizate astfel încît să constituie o insultă profundă adusă poporului român;
9) acceptarea de către guvernaţi a alungării permanente a românilor din judeţele Harghita şi Covasna;
10) reinstituirea, de facto, a stalinistei Regiuni Autonome Maghiare, din anii ’50, în care autorităţile româneşti nu mai au, acum, nici o putere; şi
11), cel mai grav aspect dintre toate, impunerea în Guvern şi în Parlament a introducerii în legea revizuirii Constituţiei a pretenţiilor lor revanşarde, prin aplicarea principiului restitutio in integrum – lăsîndu-i, în prealabil, pe marionetele de ex-greco-catolici, manevraţi de Vatican, să îl promoveze cu predilecţie, ca să pară o iniţiativă „românească“.
Trebuie să reţinem şi să explicăm tuturor românilor acest fapt esenţial: aplicarea principiului restitutio in integrum la ceea ce a fost Statusul romano-catolic ardelean şi, în genere, la averile grofilor şi ale moşierilor autohtoni a anulat cele două reforme agrare făcute de Statul Român după cele două războaie mondiale şi, implicit, a anulat celebrul succes internaţional obţinut de diplomaţia românească prin Nicolae Titulescu în „procesul optanţilor unguri“.
Fără îndoială că marele nostru diplomat se răsuceşte în mormînt de necaz – la care adăugăm necazul nostru că nu îi poate lua lîngă el, în mormînt, pe ticăloşii care ne conduc.
Apoi, pe de o parte, fluctuaţia forţei de muncă existente în presă, concretizată în schimbarea completă a redacţiilor, şi, pe de altă parte, lipsa unei baze cuprinzătoare de date, lipsa de experienţă, de documentare, de perspectivă politică a tinerilor ziarişti, precum şi alţi factori conjuncturali au determinat obturarea „memoriei colective“ şi, în consecinţă, ignorarea activităţii nocive pentru România a unor indivizi ca Marius Oprea, fostul consilier a preşedintelui Emil Constantinescu, care, aşa cum a relevat presa acum un deceniu, fusese implicat, în secret, în sprijinirea secesionismului maghiar.
Lombrozianul Marius Oprea, ajuns, între timp, directorul Institutului de Studiere a Crimelor Comunismului, a fost recuperat de premierul Călin Popescu-Tăriceanu ca consilier pe probleme de securitate, deşi, ca pregătire profesională, este de meserie arhivar şi, deci, „nu are nici în clin, nici în mînecă“ cu Securitatea naţională. Probabil că tot Marius Oprea l-a consiliat pe premierul Tăriceanu să meargă frecvent la Budapesta, pentru stabilirea politicii interne a României.
Apoi, Marius Oprea şi alt neisprăvit profesional, sferto-teologul Stejărel Olaru – şi el tot consilier al premierului pe problemele securităţii naţionale (!) –, au elaborat un „pachet de legi privind securitatea naţională“ prin care au compromis România şi au provocat protestul ambasadorului S.U.A., Excelenţa Sa Nicholas Taubman – protest la care s-au asociat ambasadorii Marii Britanii, Olandei şi Germaniei –, întrucît proiectele lor de legi ale securităţii riscau să transforme România „în raiul infractorilor“ (33). Asemenea specimene – la care nu pot să nu-l adaug pe Adrian Cioroianu, despre care prof. univ. Valentin Stan a anticipat, cu deplin temei, pe cînd Cioroianu era ministru de Externe şi încă înainte să gafeze în mod impardonabil, ca reprezintă „un pericol pentru securitatea naţională“, ceea ce s-a adeverit, precum şi pe H.-R. Patapievici, care, printre alte insanităţi comise, a subvenţionat deplasarea la Helsinki a unor pederaşti români, pentru „documentare“ –, asemenea indivizi, spuneam, au constituit fauna celor „15 mii de specialişti“ ai Convenţiei Democrate din România, care, aleşi „cei mai buni“ şi repuşi la lucru, iată!, accelerează involuţia ţării pe toate planurile: economic, spiritual, cultural, diplomatic, imagologic etc.
E-adevărat că, din cînd în cînd, „beneficiem“ de prestaţia politică a unor fanfaroni ca:
1) Theodor Stolojan-Scrâşnet – care declarase, ritos, „Cu suveranitatea ţării nu se glumeşte!“, dar, totodată, a votat toate legile care îndeplineau scopurile revanşarde al hungarismului, introduse de U.DM.R. în Parlament în mod direct sau prin „negociere“ cu celelalte partide (cum a fost cazul cu revizuirea din 2003 a Constituţiei);
2) deputatul sicofant şi viitorul ex-premier Adrian Năstase – care, după ce alarmase poporul, la modul panicard (chiar dacă, oarecum, întemeiat), prin denunţarea maghiarilor revizionişti din Ungaria şi din România, întrucît constituie un pericol „pentru acest sfîrşit de secol“, care acuza guvernanţii din mandatul 1996-2000 de „impotenţă politică“ pentru că nu înţelegeau că ungurii vor „să transforme Transilvania într-un spaţiu de cosuveranitate“ şi pentru că cedau pretenţiilor absolut nejustificate şi care contravin reglementărilor Uniunii Europene ale U.D.M.R. (acuze la fel de întemeiate!), totuşi, acelaşi Adrian Năstase, după ce a revenit la Putere, s-a aliat tocmai cu U.D.M.R.-ul, „inamicul de pînă ieri“ (cum îl ironizase, prin ianuarie 2001, cineva de la B.B.C.); sau,
3) un exemplu mai recent, ca preşedintele Traian Băsescu – care, în primăvara lui 2008, a propus, cu deplină demagogie, ca limba română să fie învăţată ca limbă străină de moghiorii-cetăţeni-români (pentru care limba română este limba oficială a statului şi, ca atare, trebuie să o vorbească în mod obligatoriu ca limbă a statului ai cărui cetăţeni sunt!), fără să ştie, că, în Parlament, el însuşi votase, deja, criminala revizuire din 2003 a Constituţiei, care a impus, prin falsificarea atît a condiţiilor de desfăşurare a referendumului, cît şi a rezultatului final al acestuia, respectiva inepţie politică, antiromânească şi antinaţională.
După cum e la fel de adevărat că, cu actualul „sistem ticăloşit“ – concept politologic lansat, cu dezinvoltură, de preşedintele Traian Băsescu –, cu „aceşti imbecili care ne guvernează“ – ca să citez atît titlul cărţii lui André Santini, cît şi, din nou, pe Traian Băsescu, care a ajuns la aceeaşi concluzie ştiinţifică precum Santini –, ei, bine!, cu aceşti fanfaroni şi ticăloşi ne aşteaptă un viitor „mic, negru şi care bate la uşă“.
Democraţia ne dă posibilitatea ca, prin votul din această toamnă, să schimbăm „clasa politică ticăloşită“, în esenţă antinaţională, antiromânească. Nu ne rămîne decît să o înlăturăm, radical, pe cale electorală. Altfel, s-ar putea ivi situaţii neprevăzute, cînd se va recurge la mijloacele contondente contra „oligarhilor“ şi a altor „emanaţi“.
NOTE
22) Articolul redacţional „Adrian Năstase avertizează că în toamnă revizioniştii maghiari vor declanşa în România cea mai gravă criză de după 1989“, în Cotidianul, nr. 261(2406), 14 iulie 1999, pag. 3. Vezi şi: B.T. I., „Adrian Năstase a avertizat că după Kosovo va apărea tentaţia schimbării unor frontiere“, în Naţional, nr. 633, 8 iulie 1999, pag. 4; Ioniţă M. Marin, „Adrian Năstase prezintă un calendar / «Primăvara ’99 – Kosovo; Vara ’99 – Voivodina; Toamna ’99 – Ardealul»“, în Adevărul, nr. 2832, 15 iulie 1999, pag. 1; Amelia Ionaşcu, „Adrian Năstase crede că planurile revizioniştilor maghiari prefigurează un conflict militar în Europa“, în Cotidianul, nr. 371(2416), 26 iulie 1999, pag. 3; Amelia Ionaşcu, „Numărul 2 din P.D.S.R. acuză autorităţile române de diletantism / Năstase: «Guvernul român nu a înţeles miza autorităţilor de la Budapesta: transformarea Transilvaniei într-un spaţiu de cosuveranitate»“, în Cotidianul, nr. 373(2417), 28 iulie 1999, pag. 4; Adrian Năstase, „Semnal de alarmă / Revizionismul sfârşitului de secol – doctrina destabilizării Europei“, în Cotidianul, nr. 2420, 30 iunie 1999, pag. 15.
23) Ion Marin, „Bâlciul de la G.D.S.“, în Ultima oră, nr. 28(272), 16-22 iulie 1999, pag. 1 şi 6.
24) Vezi: Sorin Petrescu şi Costin Ionescu, „Ecourile congresului U.D.M.R. nu încetează. Le Monde:Transilvania a devenit martora aspiraţiilor la autonomie ale minorităţii maghiare“, în Cotidianul, nr. 318(2363), 25 mai 1999, pag. 11; Mediafax, „Le Monde scrie că ungurii radicali au manifestări autonomiste tot mai accentuate: «În localităţile unde maghiarii sunt majoritari se practică o politică discriminatorie, românii văzându-se prigoniţi în propria ţar㻓, în Curierul Naţional, nr. 2487, 26 mai 1999, pag. 16; * „În Transilvania se manifestă o atmosferă tensionată“, în Oglinda, nr. 1285, 27 mai 1999, pag. 7; * „Transilvania este martora unor accentuate manifestări autonomiste maghiare“, înTransilvania Jurnal (Braşov), nr. 333, 26 mai 1999, pag. 4; * „Transilvania – martora unor accentuate manifestări autonomiste maghiare“, în Adevărul, nr. 2789, mai 1999, pag. 16; Dorin Suciu, „În mintea tulbure a lui Istvan Csurka, alipirea la Ungaria a nordului Voivodinei ar fi «acţiune de salvare umanitar㻓, în Adevărul, nr. 2829, 12 iulie 1999, pag. 16.
25) Christine Abdelkrim-Delanne, „Ces armes si peu conventionnelles“, în Le Monde Diplomatique, nr. 543, iunie 1999, pag 11.
26) Alex Barbu, „National Geographic îşi dezinformează cititorii“, în Ziua turistică, nr. 97(1562), 7-13august 1999, pag. 1.
27) Ilie Stoian, „Potrivit unui dicţionar apărut la editura Flamarion, «românii sunt extremişti şi auconducători ultranaţionalişti» / Marile enciclopedii ale lumii prezintă românii drept un popor de barbari“, înEvenimentul zilei, nr. 1915, 12 octombrie 1998, pag. 3.
28) Ilie Bădescu, Dan Dungaciu, Sandra Cristea, Claudiu Degeratu, Radu Baltasiu, Sociologia şi geopolitica frontierei. Editura Floare Albastră, Bucureşti, 1995, vol. 2, pag. 145-149.
29) Octavian Ştireanu, „Târgu Mureş, «teren neutru»?“, în Azi, nr. 2028(2610), 26 iulie 1999, pag. A/1 şi A/8; * „Târgu Mureş a ajuns să fie socotit «teren neutru»“, în Libertatea, nr. 2729, 27 iulie 1999, pag. 15;Radu Negru, „De când este municipiul românesc Târgu Mureş «teren neutru» pentru autorităţile de laBucureşti?“, în Atac la persoană, nr. 29(93), 26 iulie 1999, pag. 5; Gabriel Iuga, „Ticăloşii“, în România Mare, nr. 473, 6 august 1999, pag. 22.
30) George Dora şi Cornel Alecu, „Prin blocarea dezbaterilor parlamentare asupra Raportului S.R.I. / Politicienii Puterii pun propriile interese înaintea siguranţei naţionale“, în Atac la persoană, nr. 26(90), 5 iulie 1999, pag. 7,
31) Kantor Lajos, „Factorul ardelean sau cel maghiar“, în Magyar Nemzet (Ungaria), nr. 179, 1 august 1998, pag. 14; Gerloczy Ferenc, „Dispute privind integrarea“, în Heti Vilaggazdasag (Ungaria), nr. 31, 8 aug. 1998, pag. 57-59.
32) Pomogats Bela, „Pro Transylvania“, în Magyar Hirlap (Ungaria), nr. 233, 5 oct. 1998, pag. 7.
33) Vezi: Ondine Gherguţ, Valentina Pop, „Daca Parlamentul va vota din nou amendamentele la legile penale, tara noastra va fi considerata “raiul infractorilor” / Legea care scoate România din U.E.“, înRomânia liberă, 28 noiembrie 2007.
18 august 2008
Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU
Sursa:
[1] www.altermedia.info
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
