RSS

De ce nu avem autostrăzi? De mil…

Da! Asta ne spune un …

Naționaliștii români avertizează…

Naționaliștii români …

După ce francezii au fost avanga…

După ce francezii au …

Asalt împotriva valorilor conser…

Asalt împotriva valor…

Pledoarie a unui deputat pentru …

Pledoarie a unui depu…

O nouă hemoragie dinspre PNL spr…

O nouă hemoragie dins…

Deputatul UDMR Attila Korodi: "P…

Deputatul UDMR Attila…

Ministerul Culturii a elaborat p…

Ministerul Culturii a…

Sorina Matei despre ultima ieșir…

Sorina Matei despre u…

De când au rebrănduit Sibiul în …

De când au rebrănduit…

«
»
TwitterFacebookPinterestGoogle+

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

COMUNISMUL SI ANTI-COMUNISMUL LA ROMANI

Print Friendly, PDF & Email

În mod curent, perioada 23 august 1944 – 22 decembrie 1989 este considerată a fi epoca comunistă din Istoria României. Există anumite interese, îndeosebi ale celor instalaţi la putere în decembrie 1989, să prezinte epoca respectivă ca omogenă, unitară, punând în sarcina acelei perioade de timp o serie de fapte şi caracteristici care ar defini întreaga perioadă. Acest punct de vedere, complet fals, este adoptat și de Raportul Tismăneanu.

COMUNISMUL  SI  ANTI-COMUNISMUL  LA  ROMANI

Ca fiu de cominternist, de agent KGB, Vladimir Tismăneanu era interesat personal în escamotarea adevărului, iar adevărul este următorul:Regimul comunist a fost un regim criminal și anti-românesc numai sau îndeosebi până în 1964… După aceea a fost altceva!

Ce a fost comunismul?…

Teza specifică comunismului, responsabilă pentru cea mai mare parte a abuzurilor şi suferinţelor provocate de comunism, a fost teza luptei de clasă, luptă care ar fi fost motorul istoriei, iar istoria însăși ar urma să se încunune prin dictatura proletariatului, prin victoria clasei muncitoare asupra claselor exploatatoare. Teza este falsă din mai multe motive, dar mai ales deoarece clasa proletară nu are identitate şi continuitate în timp.

Proletarul, adică individul exploatat şi sărac, nu doreşte să aparţină propriei sale clase. El râvneşte să treacă în clasa din pricina căreia suferă. Chiar dacă urăşte clasa exploatatoare, el visează ca măcar copiii săi să-i aparţină… Acest dat elementar face din teza luptei de clasă o idee greşită, aberantă, dar extrem de periculoasă pentru societate prin forța ei de contagiune, de penetrare în mintea celor mai săraci cu duhul, îndemnându-i la acțiuni bezmetice, deseori criminale, bestiale.

Inegalitatea este o stare naturală a societăţii, inegalitatea este inevitabilă. Un guvern serios, responsabil de faptele sale, se îngrijeşte însă ca în anumite condiţii un număr cât mai mare de „proletari” să-şi poată părăsi clasa, să acceadă, dacă merită, în structuri sociale superioare.

În Anglia, de exemplu, sistemul de burse pentru copiii săraci meritorii permite şi azi unui număr oarecare de copii de condiţie socială modestă să urmeze şcoli la a căror absolvire se trezesc propulsaţi în lumea bună britanică… O cât mai liberă, mai corect reglementată circulaţie în sus sau jos pe scara ierarhiei sociale, este cea mai bună metodă de contracarat propaganda comunistă axată pe ideea luptei de clasă. Meritocraţia descurajează lupta de clasă.

Ideea luptei de clasă se justifică numai ca diversiune. Are sens şi logică numai ca idee criminală, cu scopuri criminale, altele decât cele afirmate. Sunt convins că liderii strategi ai celor care au invocat primatul luptei de clasă au ştiut bine că nu au nicio şansă să amelioreze astfel situaţia proletariatului, a celor mulţi şi săraci. Din păcate nici nu urmăreau acest scop.

Stimularea şi susţinerea luptei de clasă în interiorul unei societăţi are ca rezultat şi, foarte probabil, ca scop nemărturisit, să macine structurile de supravieţuire şi dăinuire ale statului respectiv, ale naţiunii pe seama căreia s-a constituit statul respectiv. Exemplul Rusiei este dramatic de convingător, de edificator. În numele luptei de clasă şi a instaurării dictaturii proletariatului naţiunea rusă a fost lovită mortal: elitele ruseşti au fost lichidate, la fel clasa mijlocie, transformând marele popor rus într-o gloată dezorientată, mult împuţinată la număr.

Societatea rusă a fost destructurată, poporului rus i-au fost smulse rădăcinile spirituale şi împuţinate resursele demografice. Rusia este azi un stat de-rusificat, iar ruşii sunt pe cale de a deveni minoritari în propria lor ţară. Acesta este preţul plătit de ruşi pentru onoarea de a se fi experimentat pe ei prima oară teoria marxistă a luptei de clasă… Pe scurt, teza luptei de clasă are un profund caracter anti-naţional. Unde a fost aplicată, inspirând politica de guvernare, ea a produs mari suferinţe şi mari pagube la nivel naţional, etnic.

La fel s-au petrecut lucrurile şi în România de după 23 august 1944. Sub pretextul luptei de clasă, al nimicirii duşmanului de clasă, au fost lichidaţi sau încarceraţi ori marginalizaţi o mulţime de români din elita oraşelor şi satelor. Foarte mulți români de ispravă au luat calea exilului. O statistică a victimelor comunismului din România, făcută la nivelul etnic, arată clar o majoritate, numerică şi procentuală, a românilor.

Puţini minoritari s-au manifestat ca anti-comunişti şi au fost condamnaţi ca atare. Iar în ceea ce îi priveşte pe evreii care au primit condamnări politice la zeci de ani de temniţă, nici unul dintre ei nu a stat mai mult de câteva luni de recluziune. Asta în vreme ce unii români, deţinuţi politici de pe vremea lui Ion Antonescu, au stat în închisoare 24 de ani.

Cazul părintelui Radu Leonte din Sibiu și a altor camarazi ai săi. Petre Ţuţea a stat, fără nicio vină propriu zisă, 13 ani, Simion Ghinea 17 ani… Ca ei au mai fost zeci de mii de români. Înainte de a avea un caracter de clasă, anti-capitalist, prigoana comunistă instituită după 1945 a avut un caracter anti-românesc.

Stenogramele şedinţelor de guvern din perioada guvernării Mareşalului Ion Antonescu consemnează o interesantă discuţie din primăvara anului 1944. Era clar că România va fi în curând ocupată de ruşi. Unul dintre miniştri, Mircea Cancicov mi se pare, ia cuvîntul şi se lamentează pe această temă: ruşii vor ocupa ţara, vor pune la guvernare partidul comunist, alcătuit numai din minoritari, evrei şi maghiari îndeosebi, astfel că românii vor intra sub un jug străin cumplit!…

Câţiva dintre cei prezenţi i-au ţinut isonul, care mai de care căinând soarta poporului român. A intervenit şi Mareşalul, zicând cam aşa:

 „Domnilor, situaţia nu este chiar aşa de disperată. Comuniştii vor ajunge, într-adevăr, la putere. Dar câţi sunt aceşti comunişti? Abia câteva sute! Ca să se menţină la putere, vor fi nevoiţi să lărgească baza de masă, să deschidă porţile partidului şi vor intra astfel în Partidul Comunist a mulţime de români. Iar când românii vor fi majoritari în Partidul Comunist, nu mă îndoiesc că Partidul Comunist îşi va schimba politica, va înceta politica sa anti-românească!”…

Previziunea Mareşalului s-a dovedit perfectă. Gheorghe Gheorghiu-Dej a avut o politică discretă şi eficientă de infiltrare a românilor în structurile de conducere ale Partidului Muncitoresc Român, cum s-a numit partidul comunist pe vremea aceea.

Nota bene: la înfiinţare, în 1921, s-a numit Partidul Comunist din România, fiind astfel localizat numai geografic, lăsând să se înţeleagă că nu era un partid românesc, al românilor, al intereselor româneşti, ci al comuniștilor din România.

PC(d)R a susţinut încă de la înfiinţare că România este un stat multinaţional, imperialist, că just şi corect este ca România Mare să se dezmembreze şi să dea înapoi Basarabia ruşilor, Transilvania ungurilor şi Dobrogea bulgarilor… Pentru această poziţie, PC(d)R a fost interzis prin lege la scurtă vreme după înfiinţare. Şi-a continuat activitatea în ilegalitate, cu un sprijin quasi inexistent din partea românilor etnici.

Politica de românizare a partidului comunist a dat roade: mai întâi a fost îndepărtată gruparea cominternistei fanatice Ana Pauker, iar în 1958 conducerea românească a partidului comunist a obţinut retragerea trupelor sovietice de ocupaţie şi retragerea armatei de consilieri sovietici.

În alte ţări socialiste aceste trupe sovietice au rămas până după 1990…

Succesul cel mai spectaculos l-a constituit declaraţia de independenţă politică a comuniştilor români faţă de Moscova, din aprilie 1964. În mod semnificativ şi simbolic, deloc întâmplător, în acelaşi an 1964 deţinuţii politici din România sunt eliberaţi cu toţii şi, de bine, de rău, sunt reintegraţi în societate. Anul 1964 este socotit, pe bună dreptate, un an de cotitură în viaţa politică postbelică a României.

Este anul când Partidul Comunist Român se angajează pe o direcţie a intereselor româneşti, aşa cum aceste interese puteau fi înţelese în condiţiile de atunci. Căci afirmarea acestor interese, subordonate teoretic respectului pentru specificul național, era posibilă numai prin angajamentul inechivoc al păstrării nealterate a doctrinei comuniste, pentru a nu oferi Moscovei pretext de intervenţie.

Această cotitură a fost posibilă şi pe fondul apariţiei divergenţelor dintre URSS şi China, comuniştii români având inspiraţia şi diplomaţia de a stabili cu China relaţii speciale de susţinere reciprocă în cadrul comunităţii internaţionale a partidelor comuniste. Prietenia lui Ceauşescu cu China a întârziat reacţia pedepsitoare a Moscovei până în decembrie 1989…

Prin politica de românizare a PCR a fost diminuat procentul de minoritari, de evrei şi maghiari, din structurile de guvernare. Chiar şi aşa, în decembrie 1989 numărul evreilor și al maghiarilor cu funcţii de conducere în PCR era încă destul mare. Dar era departe de ceea ce fusese după 1945, până pe la mijlocul anilor ’60. Departe și de ceea ce va însemna prezența evreilor în structurile de guvernare după 1990…

COMUNISMUL ȘI ANTI-COMUNISMUL LA ROMÂNI

COMUNISMUL ȘI ANTI-COMUNISMUL LA ROMÂNI

Sursa:

[1] ioncoja.ro


Daca ti-a placut acest articol, urmareste Glasul.info si pe FACEBOOK!



loading...

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.

Activitatea noastră poate fi susținută și îmbunătățită prin finanțarea acțiunilor pe care le desfășurăm. Dacă apreciați ceea ce facem și ce încercăm să facem și pe viitor, puteți contribui prin donații:
Cont in LEI: RO14BTRLRONCRT0356966001
Cont in EURO: RO61BTRLEURCRT0356966001
Cod Swift: BTRLRO22

Donatii prin PayPal

Alege valuta

Indroduceti suma



Comentarii

comentarii

Site-ul Glasul.info nu raspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formularii din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile cu tenta rasista, xenofoba, care incita la ura, sau la violenta

loading...

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info
Inline
Inline