Sfarsitul zepelinului Z-181. Isprava avarierii zepelinului apartine sergentului Scipione Serbanescu

In noaptea de 13/14 septembrie 1916, Zeppelinul cu nr. 181 a survolat Bucurestiul pe traiectul Calea Dorobantilor, Ateneul Roman, Cismigiu, Cheiul Dambovitei. Artileria antiaeriana romana, foarte activa, a lovit aeronava, care numai dupa ce a abandonat, peste bord tot ceea ce putea arunca a reusit sa ajunga la baza din sudul Dunarii, fiind apoi scoasa din serviciu. Avarierea Zeppelinului a fost confirmata chiar de echipajul aeronavei, in jurnalul de bord intocmit de un membru al acestuia, in care actiunea a fost prezentata cu lux de amanunte.

Sfarsitul zepelinului Z-181. Isprava avarierii zepelinului apartine sergentului Scipione Serbanescu

„La dreapta si la stanga navei aeriene – se descria in jurnalul de bord – apar reflectoare,care nu ne mai slabesc nici o clipa. Ca la o comanda, intra artileria antiaeriana in actiune…. Nu incape indoiala, am fost loviti. Nici nu e de mirare la canonada…”.

Isprava avarierii Zeppelinului a apartinut echipei de tunari comandata de sergentul in rezerva Scipione Serbanescu,elogiat in presa vremii pentru precizia cu care tunul sau a executat tragerea si decorat cu „Virtutea Militara”. Atacul aeronavei cu nr. Z-181 avea sa fie si ultimul executat cu un dirijabil Zeppelin asupra Bucurestiului, toate actiunile din aer fiind efectuate in continuare cu avioane.

Dupa intrarea Romaniei in primul razboi mondial, avioanele si zepelinele germane atacau capitala, declarata oras deschis. Bombardamentele aeriene au ucis femei si copii provocand si mari pagube materiale, sute de cladiri fiind avariate sau incendiate. Dirijabilul Z-181, cu baza la Timisoara, primise misiunea sa bombardeze Bucurestiul prin atacuri de noapte.

„La depozitul de munitii de la Cotroceni (arata Scipione Serbanescu intr-un carnet de insemnari), postul nostru a fost prima formatie de artilerie antiaeriana. Pandeam de multa vreme „dihania”, dar nu stiu cum, parca n-aveam noroc. In noapte de 26/27 septembrie faceam de serviciu la tun impreuna cu domnul capitan Vasile Ionescu din Husi, cu domnul Marin Matei si sergentul infirmier Bucur Stefan.

Clopotul Mitropoliei anunta apropierea dusmanului. Mi-am preparat tunul – model Negrei de 75 mm – si am inceput sa urmaresc jocul reflectoarelor pe cerul senin. Balonul venea cu luminile stinse si cautarea lui era foarte grea. La un moment dat l-a prins un reflector de la fortul Catelu. Imediat a fost prins in raza celorlalte reflectoare si am vazut ca „dihania” se indrepta glont spre noi. Niciodata n-am fost mai linistit ca atunci cand l-am ochit. Stiam ca daca va arunca o singura bomba in curtea depozitului insemna o catastrofa. Am fi zburat cu totii in aer, ca sa vedem mai de aproape pe dusman.

Am indreptat teava tunului spre el, cand se afla asupra Garii de Nord. Dupa ce am tras primul foc, am urmarit efectul. Cand l-a lovit proiectilul meu in burta a icnit. S-a inaltat un moment, nehotarat, cu botul in aer, gata, gata sa scape din crucea reflectoarelor, dar in momentul acela i-am trimis a doua „salutare” care l-a gaurit ceva mai jos. S-a vazut foarte clar cum namila s-a cutremurat. Cand a vazut ca nu e rost sa se mai apropie de noi, a fugit rusinat in directia Alexandriei. (…) La 30 septembrie s-a aflat de la niste prizonieri ca zepelinul lovit de mine s-a parbusit la Tarnovo(Bulgaria)”