ROLUL PRESEI ROMANESTI DIN BUDAPESTA IN VIATA NATIONAL-CULTURALA DIN TRANSILVANIA SI UNGARIA SECOLULUI AL XIX-LEA
ROLUL PRESEI ROMANESTI DIN BUDAPESTA IN VIATA NATIONAL-CULTURALA DIN TRANSILVANIA SI UNGARIA SECOLULUI AL XIX-LEA
Discurs rostit la Congresul National de Istorie a Presei
editia a VIII-a (Oradea, 24 aprilie 2015)
Un punct de vedere distinct pe harta culturala a romanilor din secolul al XIX-lea l-a reprezentat orasul Budapesta. Carti de referinta pentru istoria moderna a romanilor, ziare si reviste de prestigiu, societati culturale si formarea universitara a mii de intelectuali romani in institutiile de invatamant superior din Budapesta subliniaza locul orasului de pe Dunare in afirmarea culturii romanesti in epoca moderna.
La inceputul secolului al XIX-lea, Buda-Pesta era un insemnat centru economic. Intensa viata comerciala, caracteristica atunci oricarui oras asezat pe artera de tranzit a Dunarii, facea ca pe langa maghiari si germani, capitala Ungariei sa atraga o multime de colonisti: greci, macedoromani, sarbi s.a.
Poliglotismul favoriza insa dezvoltarea unei culturi multilaterale si cum Buda (in 1777) si apoi Pesta (incepand cu 1784) au fost inzestrate cu o universitate de renume, cu tipografii si biblioteci bogate, ea a devenit si un puternic centru cultural cosmopolit, cu o viata intelectuala vie.
Trebuie constatat, ca in capitala Ungariei s-a pastrat si dezvoltat o spiritualitate romaneasca meritorie. Inca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, la Pesta e atestata o vie activitate culturala romaneasca, mai intai sub forma religioasa, apoi treptat cu un ton mai pronuntat de caracter national.
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsBaza materiala pentru sustinerea culturii romanesti din capitala Ungariei, timp indelungat o constituie colonia macedoromana de aici. Suflul puternicului curent cultural romanesc porneste de la activitatea Tipografiei Universitatii din Buda, prin cunoscutii sai cenzori, corifei ai Scolii Ardelene.
Studentii si intelectualii romani din capitala Ungariei isi constituie asociatiile lor culturale, publica diferite reviste si periodice, activeaza pentru un teatru roman in Transilvania si Ungaria. Foarte multe personalitati ilustre ale culturii romanesti studiaza si activeaza aici, contribuind la pastrarea limbii si identitatii, la împuternicirea comunitatii romanesti, care era risipita in aceasta metropola.
Comunitatea romaneasca din Budapesta, in secolul al XIX-lea reuseste, in contextul evenimentelor ce afecteaza si schimba intregul continent, nu numai sa-si faca cunoscuta si respectata prezenta in viata urbei, ci si sa afirme propria spiritualitate. Trebuie, desigur, sa avem in permanenta in vedere faptul ca ceea ce acesti oameni luminati au initiat, realizat si finalizat, sta sub semnul vrerii si puterii lor cat si a posibilitatii ingaduite de altii.
Alaturi de scoli si asociatiile politico-culturale presa reprezinta o sursa de mare valoare inca de la inceputurile sale. Eforturile legate de inceputurile presei romanesti nu simt nici mai timpurii, nici mai tarzii decat ale celorlalte popoare din sed-estul Europei. Aparitia presei e strans legata de mai multi factori. E firesc ca tarile cu puternice traditii culturale, editoriale sa fie si cele dintai care-si vor crea primele publicatii permanente.
In sfarsit Zaharia Carcalechi, la Buda, in 1821 scoate Biblioteca romaneasca, prima publicatie periodica romaneasca din Transilvania si Ungaria. Am putut sesiza, ca acest periodic asemanator magazinelor din epoca, releva o imagine specifica presei ce se tiparea sub semnul imperativelor luminarii, cu orizontul enciclopedist al acestora.
In capitala Ungariei, din 1848 apar o sumedenie de reviste, ziare politice, literare, culturale, „poporale”, economice, satirice. Publicatiile din secolul al XIX-lea si inceputul secolului XX, cunoscute pana la aceasta data, indiferent de durata aparitiei, acopera intreaga gama a periodicelor. Astfel gasim periodice cu profil politic (22), satiric (8), social-cultural (6) religios (5), oficial (4), didactic (4), literar (3), turistic (1).
Generatia de la 1848 si-a revendicat drepturile pe cale insurectionala, armata. Generatia care a urmat pactului dualist a avut ca singura arma eficienta presa. In fruntea fiecarui periodic se aflau personalitati cu o bogata activitate politica, culturala sau economica.
Budapesta a dispus in a doua jumatate a secolului al XIX-lea de o presa activa, care a avut o arie larga de actiune in comunitatea romaneasca din Ungaria si Transilvania: politica, social-economica, culturala si literara. In aceasta perioada au aparut aici 52 de foi si reviste romanesti, ca: Albina, Concordia, Federatiunea, Familia, Luceafarul, etc.
Presa a modelat constiinta publica romaneasca in spiritul valorilor culturii romanesti si al marilor aspiratii de libertate si unitate nationala. Influenta presei din capitala Ungariei asupra spiritului public romanesc a avut un rol educativ imens prin formarea unor curente de opinii culturale sau politice. Functia national-culturala a presei romanesti din Budapesta a dobandit aspecte particulare de la un organ de presa la altul, in functie de timp si de conjuctura politica.
Aparuta ca expresie a unor nevoi imperioase culturale si politice, presa s-a preocupat, de la inceputurile sale, sa infatiseze in mod verdic fresca evolutiei sociale, reflectand in mod fidel aspiratiile si realitatile epocii, mentalitatea si sensibilitatea societatii din perioada respectiva, tendintele, directiile de dezvoltare si nivelul atins de cultura care i-a dat viata si pe care o reprezinta in capitala ungara.
Este un merit si un titlu de noblete al presei romanesti de aici, in intregul ei, de a fi fost ilustrata de numele celor mai inaintate personalitati din diferite vremuri. Examinarea evolutiei presei romanesti releva ca in fruntea ziarelor si revistelor, ca fondatori sau redactori, au stat cei mai infocati militanti pentru drepturile culturale, nationale si politice ale romanilor.
De multe ori gazetarul s-a identificat cu luptatorul politico-cultural. In fruntea gazetelor s-au aflat elitele spiritualitatii romanesti, cei mai de seama carturari si literati, ca : Iosif Vulcan, Alexandru Roman, Vincentiu Babes, Octavian Goga, s.a.
Privind situatia presei deceniului sapte, ea ne infatiseaza, fata de anii precedenti, un rastimp de inflorire, ce consta in aparitia mai multor ziare si reviste, cu un rol cultural-literar evident, dar si de mari greutati materiale si de represalii politice suferite din partea regimului dualist.
Putem spune ca „in acest cadru social-istoric si cu fortele literare de care dispunea provincia [Transilvania si Ungaria, n.n.], viata literara a fost dominata multa vreme de culturalism si de tendinţe iluministe. Mesianismul innascut si pedagogic al provinciei a facut ca si literatura sa capete trasaturile unei arte militante, traducand in termeni literari un program social si national de prima necesitate.
Emanciparea prin cultura trebuia sa porneasca mai intai de la emanciparea limbii, de la fixarea normelor si regulelor ei, de la instituirea unei limbi nationale unitare. Din aceasta cauza discutiile filologice, cu carcater lingvistic, vor domina multa vreme peisajul publicistic transilvanean, care va deveni cîmpul de confruntare a ideilor filologice de peste munti cu ideile latiniste ale scolii etimologice transilvanene, reprezentata de Cipariu si adeptii sai.
In alta ordine de idei, viata literara transilvaneana va cunoaste de timpuriu contactul viu si sanatos cu literatura populara.”
In a doua jumatate al secolului al XIX-lea la Budapesta apar reviste cultural-literare bine cunoscute ca: Aurora romana, Familia, Sezatoarea si Luceafarul.
La Pesta a debutat, in 1866, cel mai important poet, Mihai Eminescu, in revista Familia a lui Iosif Vulcan care a schimbat numele din Eminovici in Eminescu. Tanarul poet in 1869 tot aici a debutat ca ziarist cu un articol despre teatru, pe urma el si-a publicat primele studii politice in Federatiunea (1870) lui Alexandru Roman, ceea ce s-a soldat cu un proces de presa impotriva lui Eminescu din cauza antimaghiarismului acestor articole. Tanarul poet a reusit sa scape pentru ca a plecat la Viena unde isi facuse studiile.
Liantul comunitatii studentilor romani care studiau la Budapesta era Societatea „Petru Maior”. Societatea a redactat mai multe publicatii, cea mai cunoscuta fiind revista Luceafarul redactata de Octavian Goga, Oct. C. Taslauanu, Ioan Lupas si altii.
Aparitia noii publicaţii a fost intampinata cu mult entuziasm pe toate meleagurile
Transilvaniei si chiar dincolo de munti. Scrisori de incurajare, insotite de promisiuni de ajutorare financiara, soseau aproape zilnic. Astfel, actiunii lor s-au alaturat mari nume ale culturii si spiritualitatii romanesti: Nicolae Iorga, Alexandru Mocioni, Elie Daianu, Ion Pop-Reteganul, Vasile Parvan, Sextil Puscariu etc.
„Istoricul revistei Luceafarul se confunda pana la un punct cu povestea zbuciumata a unei intregi generatii. Legatura dintre ele este indestructibila. Greu ne-am putea imagina una fara alta. Caci daca sant reviste neutre, reci, pe a caror hartie putea scrie orice generatie si orice grupare estetica, Luceafarul nu putea fi decat a acelui loc, a acelui moment istoric si a acelor oameni care si-au lasat cu generozitate tineretea, idealurile, zbuciumul si durerile lor in paginile ei.
De aceea poate n-a existat niciodata o actiune literara care, cu mijloace atat de modeste si in conditii atat de vitrege, sa cunoasca o izbandire mai deplina. Gruparea studentilor romani din capitala Ungariei, la o prima vedere, pare a se fi infiripat la intamplare. Nimeni nu le-a facut un program, nimeni nu i-a organizat dupa vreun principiu sau manifest estetic, dar toti erau uniti in acelasi curent si se simteau animati de aceleasi visuri indraznete.
Gruparea de la revista Luceafarul n-a insemnat numai o atitudine literara noua, caci tinerii ardeleni de la Budapesta au tintit mai adanc, avand inaintea lor imaginea viitorului, preocupandu-se sa realizeze idealurile unei intregi colectivitati.
Programul li-l facusera insesi realitatile social-istorice. Mai intai ei stiau ca au datoria sa deschida cu condeiele lor drumul pe care dorobantii il vor uda cu sange. Stiau ca gazetarii puteau fi combatanti, ca scriitorul trebuie sa fie un tribun, un apostol al multimii, un semanator de biruinta si un mare pedagog al neamului. O buna revista literara – socoteau ei in unanimitate – e chemata sa afirme si sa apere astfel de principii.”
Octavian Goga a devenit poet in coloanele acestei reviste (1902-1906), editata la Budapesta si aici i s-a publicat primul volum de poezii (Poezii, 1905).
Un rol deosebit in accentuarea miscarii nationale a romanilor l-au avut publicatiile din Transilvania si Ungaria, asociatiile si societatile cultural-artistice. Arma cea mai puternica a romanilor din Transilvania si Ungaria, in lupta pentru libertate nationala si sociala, a fost presa.
„Dintre asezamintele pe care romanismul din Trasnilvania si le-a creat, in lupta lui seculara pentru existenta si afirmare nationala fara indoiala ca cel mai original este presa.”
Valentele multiple ale presei, destinatia ei specifica ii confera adesea rolul de avangarda, o posteaza in orice caz in primele randuri ale miscarilor revendicative. Numarul si tirajul publicatiilor periodice inregistreaza o insemnata crestere, iar profilul se diversifica.
Despre rostul presei romanesti din Transilvania si Ungaria Nicolae Iorga in 1926 scria:
„Istoria ziaristicii transilvanene este cea mai frumoasa pagina din istoria Ardealului de o sutasi mai bine de ani incoace. Filele ei cuprind gandirea si simtirea celor mai de seama barbati pe care i-a dat intregului neam romanesc aceasta provincie. Toti scriitorii, toti dascalii in coloanele ei si-au depus tot ce au avut mai de pret pentru vremea lor. Literatura, istorie, economie, – tot ce s-a produs pe aceste terene in curs de un veac, se gaseste inchis in colectiile colbuite ale vechilor noastre gazete.”
Sursa:
[1] Maria Berényi [2] Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
