Romanii nu mai stiu sa fie solidari! Din aceasta cauza antiromanismul se accentueaza in voie!

Spatiul etnic romanesc, care se intindea candva in limitele Daciei Mari din timpul regelui Burebista, a fost ocupat treptat de catre migratorii sau veneticii care si-au gasit teritorii si resurse cu care sa-si intemeieze vetre pentru ceea ce aveau sa devina in timp popoarele si tarile distincte care inconjoara astazi granitele actuale ale Romaniei. Teritoriul in care s-a dezvoltat poporul roman a tot fost impins catre limitele sale actuale de catre invadatorii unguri, sarbi, bulgari, rusi si ucraineni.

Totul s-a intamplat din cauza lipsei de solidaritate a romanilor. Cum este posibil ca o tarisoara ca Ungaria, care avea o populatie net mai putin numeroasa decat cea a romanilor sa se poata macar gandi ca poate ocupa spatiul etnic romanesc? Lipsa de organizare statala si de solidaritate intre micile cnezate, voievodate si alte forme primare de dezvoltare statala, incapabile sa se coaguleze intr-un stat centralizat au facut posibila invazia si dominarea acestor teritorii de catre triburi relativ mici dar care s-au coagulat in niste forme statale mai bine organizate si astfel mai eficiente.

Istoria romanilor ar fi fost cu totul alta daca astazi ar mai fi existat toti romanii care se regaseau candva in Ungaria aflati in Crisana de Vest (Partium), in Tribalia (Timocul sarbesc si cel bulgaresc), in Ucraina ( candva romanii se regaseau pana in imprejurimile Kievului,in Transcarpatia /Zakarpatia, in Pocutia, Bucovina de Nord si Herta, in Bugeac si dincolo de Nistru, ajungand pana la Bug, Crimeea, Kuban si mai in sus pe raul Don, unde au existat chiar si cateva colonii puternice ale romanilor).

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
Romanii nu mai stiu sa fie solidari! Din aceasta cauza antiromanismul se accentueaza in voie!
Romanii nu mai stiu sa fie solidari! Din aceasta cauza antiromanismul se accentueaza in voie!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sunt exemple destule si astazi care imi confirma ca romanii nu mai stiu sa fie solidari si sa lupte pentru interesele lor comune. Români, numai dacă vom fi solidari și ne vom uni vom stopa valul de antiromânism care se afișează cu nerușinare în ultima vreme! Istoria ne este ascunsă, eroii și patrioții români ne sunt “demitizați” și numele lor terfelite și hulite de către niște jigodii din care emană antiromânismul.

Numai uniți vom răzbi și vom putea lăsa moștenirea noastră culturală, istorică și spirituală copiilor noștri! Dacă nu vom fi solidari măcar de acum încolo, vom păți exact cum au pățit și ceilalți români care de-a lungul istoriei nu au știut că trebuie să se strângă împreună și să facă față dușmanilor. Spațiul etnic românesc a fost ocupat și restrans de la secol la secol, de la deceniu la deceniu, puțin câte puțin. Aveți mai jos câteva exemple grăitoare.

Cititi si : Cazacii romani. „Ucraina” – Tinutul Romanesc de ” la margine”

Cazacii romani. „Ucraina” – Tinutul Romanesc de ” la margine”
Cazacii romani. „Ucraina” – Tinutul Romanesc de ” la margine”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cititi si: TRANSNISTRIA – ,,TARA NOASTRĂ DE DINCOLO DE NISTRU”

Romanii transnistrieni
Romanii transnistrieni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cititi si: Zaporojia – teritoriu de etnogeneză a poporului român

Zaporojia-teritoriu de etnogeneza a poporului român, imagine: foaienationala.ro
Zaporojia-teritoriu de etnogeneza a poporului român, imagine: foaienationala.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cititi si: Despre Tribalia

Harta Tribaliei, Valea Timocului, Serbia si Bulgaria
Harta Tribaliei, Valea Timocului, Serbia si Bulgaria
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

One thought on “Romanii nu mai stiu sa fie solidari! Din aceasta cauza antiromanismul se accentueaza in voie!

  1. ”Unii ar dori din nou să se reintroducă șomajul, să se reducă nivelul de a trăi al poporului și – cu scopul deschis formulat – să dezmembreze România, să pună în pericol însuși viitorul poporului și națiunii noastre independente.” – Ultimul discurs al lui Nicolae Nicolae Ceauşescu

Lasă un răspuns

Next Post

Noua grupare politica “Partidul (Miscarea) National (a) Pentru Patrie” are sediu ultracentral

lun mai 4 , 2015
AVEM SEDIU ULTRACENTRAL ! FARA OBLIGATII FINANCIARE SAU DE ALTA NATURA ! Bulevardul Dacia nr. 18 Clubul BOEMA 33, situat la aproximativ 100 de metri de sensul giratoriu din Piata Romana in directia de deplasare spre gara chiar in statia autobuzului 133.      Luni, Marti, Miercuri si Joi intre orele […]
Noua grupare politica “Partidul (Miscarea) National (a) Pentru Patrie” are sediu ultracentral, foto: magazincritic.ro

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News