libris.ro

9 mai 1945 – nimic de sărbătorit pentru români!

9 mai 1945 – nimic de sărbătorit pentru români!

De zeci de ani, vedem imagini de un cinism fără margini, cu liderii țărilor occidentale, gudurându-se cu voioșie la vederea paradelor fastuoase pe care an de an le ține pe data de 9 mai Rusia, moștenitoarea de drept a unui sistem totalitar cunoscut și sub denumirea de lagăr al popoarelor, reprezentat de odioasa și defuncta URSS.

Ciudata alianță dintre democrațiile occidentale reprezentate de SUA și Marea Britanie, și monstruoasa URSS, unul dintre factorii care a favorizat declanșarea celei de-a doua conflagrații mondiale prin atacarea Poloniei împreuna cu Germania, ne fac să ne îndoim serios de vocația de mari apărători ai valorilor democratice a lui Roosevelt și Churchill.

9 mai 1945 – nimic de sarbatorit pentru romani!

Chiar voiau cu adevărat Churchill și Roosevelt ca popoarele să fie lăsate libere să-și decida ele singure soarta? Se pare ca nu! Cum să poți să mai crezi asta când vezi că cei doi și-au dat mâinile cu un regim sovietic la fel de monstruos ca și cel nazist, și care va deveni pentru mai bine de o jumătate de secol lagăr al multor popoare din Europa Centrală și de Est?

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Nu doar Polonia a avut „Katyn-ul” ei, ci și România. Ba chiar România a avut mai multe și pe o perioadă mult mai îndelungată. Doar că despre masacrele împotriva românilor nu prea vorbește nimeni. Dacă în Polonia s-a înlăturat orice urmă de filorus și de foști comuniști din aparatul de stat, ajungându-se chiar și până la performanța de a tăia pensiile  comuniștilor colaboraționiști cu aparatul represiv impus de sovietici, în România aceștia primesc încă pensii nesimțite și foarte puțini dintre dânșii au fost supărați cu vreo întrebare măcar sau alte măsuri care să faca dreptate victimelor comunismului.

În cazul romanilor, povestea „Padurii Katyn” a tot fost repetată până aproape de anii ’60. Începând cu masacrul de la Fântâna Albă, apoi cu cel de la Bălți, acolo unde mărturii neoficiale afirmă ca au fost uciși prin execuție între 10.000-50.000 de mii de prizonieri, masacrul de la Cotul Donului, în care comuniștii trădători din România au avut un rol mai mult decat criminal prin sabotarea încărcăturilor explozive ale proiectilelor de artilerie, cu masacrele din lagărele românilor deportați în Kazahstan și în Siberia, cu foametea organizată din 1946-1947 și terminând cu exterminarea intelectualității, a elitei românești și a luptătorilor anticomuniști în perioada de groază cuprinsă între anii 1948-1957, în lagărele de muncă și închisorile comuniste, pentru români părea că teroarea roșie nu se va mai termina niciodată.

Așadar, pentru români, chiar dacă oficial au facut parte dintre națiunile care și-au adus un aport important la înfrângerea Germaniei hitleriste și la încheierea mai rapidă a războiului, plătind și printr-un număr semnificativ de victime umane, nu este nimic de sărbătorit pentru data de 9 mai 1945.

Acordul prin care Churchill, Roosevelt și Stalin își împărțeau procentajele sferelor de influență asupra Europei pe un șervețel de hârtie este la fel de cinic ca și pactul Ribbentrop-Molotov prin care Hitler și cu Stalin își împărțeau teritorii după bunul lor plac. Mai mult, acordul dintre Churchill, Roosevelt și Stalin, a reprezentat calea deschisă pentru mai multe crime decât facusera nemții pe toată perioada războiului; în monstruoasa URSS, Stalin ajunge să ordone crime la un nivel de proporții nemaivăzute până la acel moment.

Pentru victimele popoarelor abandonate în ghearele URSS-ului, Churchill și Roosevelt sunt la fel de vinovați de crimă ca și monstruosul Stalin, cu care au avut în timpul războiului o atât de strânsă colaborare care încă intriga și acum multă lume. Cel de-al doilea război mondial nu a fost o luptă între bine și rău, ci doar o bătaie la un nivel colosal între niște bande de răufacatori, mânați în luptă de interese meschine.

Ce reprezintă data de 9 mai 1945 pentru români și pentru România? Personal, eu cred că noi românii nu avem absolut nimic de sărbătorit. Să sărbătorească în continuare împreună gândacii de Colorado și bandiții cu „șervețele”…

PS: un articol inspirat din Acad. Florin Constantiniu – 9 mai 1945 : nimic de sărbătorit!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info