Partidul România Unită vă solicită să nu promulgați legea pensiilor speciale pentru parlamentari pentru că ar înseamna că le-ați dat țara înapoi celor care vor privilegii, nu cetățenilor României. Ați fost foarte grabnic în a retrimite la Parlament legi care nu aveau nevoie de nicio modificare, ca de exemplu legea prin care Avram Iancu era declarat Erou Național. Folosiți acest prerogativ prezidențial și când își are rostul și nu intrați în jocul celor care se folosesc de funcția publică pentru a-și aranja privilegii.
Oricum există suspiciunea rezonabilă că PNL a ajutat la adoptarea acestei legi prin prezența în plen, pentru că altfel nu ar fi fost cvorum de ședință și poftitorii de pensii nemeritate ar fi trebuit să mai aștepte. Dacă veți promulga această lege nedreaptă și jignitoare la adresa românilor care se zbat cu pensii de mizerie, înseamnă că blatul a fost cât se poate de real și că PNL s-a opus doar formal acordării de pensii de lux, așteptând ca dvs. să promulgați legea și privilegiile să intre în vigoare.
Votul din 16 noiembrie a fost împotriva clasei politice în general și în special împotriva acestor politicieni care își votează pensii mari în timp ce restul populației se zbate în sărăcie. Dacă promulgați această lege nu sunteți cu nimic diferit nici de parlamentarii PSD care au votat legea în Parlament, nici de parlamentarii PNL care inițial au semnat pentru lege, apoi s-au retras de ochii lumii, dar au asigurat cvorumul pentru a fi siguri că vor beneficia de pensii de lux.
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Astazi, 17 iunie, Centrul de Informare al României de la Comrat isi deschide portile. La deschiderea sa au contribuit si Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni care a pregatit dotarea centrului cu mobilier, material didactic si tehnica IT necesare. Centrul de Informare al României la Universitatea de Stat din Comrat este menit sa […]