Copiii înstrăinați ai Neamului Românesc…

Tot mai multă lume îşi dă seama că doar UNIREA e singura soluţie pentru toate problemele existente în Republica Moldova, foto - facebook.com/ilie.bratu

Tinerii Moldovei i-au scris, de pe drumul spre București, o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, numită „Primiți-ne acasă, Domnule Președinte”.Marșul Unirii cu Basarabia, la Cotroceni: Cerem urgentarea procesului!Iată scrisoarea trimisă de tineri moldoveni președintelui Klaus Iohannis:

„Domnule Președinte,

În aceste zile, mai mult ca oricând, ne adresăm în primul rând Dumneavoastră, dar în același timp, fiecărui membru al Guvernului, fiecărui parlamentar în parte, tuturor președinților partidelor politice, pentru a ne fi alături.

Suntem în toiul unei acțiuni grele, prin care am vrut să arătăm Țării cât de mult înseamnă pentru noi și că setea noastră de reîntregire nu a fost oprită nici de sutele de mii de deportări și crime din perioada sovietică, darămite acum, când avem dreptul la libera exprimare.

„Prieteni sau simpli bucureșteni ne așteaptă la Piața Universității”

Am mers spre Țară 20-30 de kilometri pe zi. Am mers în caniculă, pe temperaturi de 40 de grade, acum, când vă scriem această scrisoare, tocmai continuăm marșul pe furtună. Nu ne va împiedica nimic să ajungem la București: sâmbătă la 10:00 trecem Prutul pe jos la podul feroviar de la Ungheni, iar duminică la ora 14:00, prietenii sau simpli bucureșteni care nu au uitat de noi ne așteaptă în Piața Universității.

„Nu vrem să ne certați că n-am spălat cana”

Noi n-am vrut să fim așteptați. Când revii acasă des, mama nu te mai întâlnește cu masa întinsă, ci te ceartă de ce n-ai spălat cana după tine când ai plecat. Domnule Președinte, noi vrem să ne certați că n-am spălat cana, nu mai vrem să fim așteptați. Suntem tineri, suntem entuziaști, este adevărat. Dar suntem o mie care gândim la fel. Fiecare dintre noi are cel puțin părinții, frații, verișorii și vecinii care gândesc la fel. Domnule Președinte, noi suntem doar 3 milioane peste Prut.

Ce vrem să vă rugăm, Domnule Președinte, este să nu uitați nici Dumneavoastră de noi. Știm că sunteți un om foarte ocupat, care are griji foarte mari pe cap, dar duminică ajungem la București pentru a vă transmite Dumneavoastră, ca reprezentant al poporului român, dorința de Unire a românilor basarabeni, exprimată în Apelul Marii Adunări Naționale din 5 iulie de la Chișinău, și mesajele venite de la oamenii simpli din satele și orașele Republicii Moldova cu care ne-am întlnit în marșul nostru pedestru. Vă scriem Dumneavoastră.

„Să ne primiți cu o strângere de mână”

Drumul nostru lung ne-a făcut fericiți, nu ne așteptați ca pe niște oaspeți, noi nu mai avem ce să oferim, decât pe noi înșine Maicii Românii. Știm că rigorile diplomatice nu vă permit mai multe, dar vă rugăm, domnule președinte, să ne primiți măcar cu o strângere de mână și un cuvânt bun, cum ați făcut-o când ne-am văzut la Chișinău.

Copiii înstrăinați ai neamului românesc, care își caută drumul spre revenirea acasă”.

Sursa: ioncoja.ro

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info