De la robie, la libertate

Cand ei ne lovesc, noi devenim, cu fiecare piatra primita, victoriosi.Noi trebuie sa trasam linia, sa construim drumul. Noi trebuie sa facem “agenda de lucru”, nu ei. Afirmarea credintei in Hristos si Neam prin fapta si cuvant este calea. Cei care ne lovesc prin forta, miselie (ridicarea steagului fals) sau tradare nu fac altceva decat sa aiba o simpla replica la actiunea noastra, inscriindu-se astfel de fapt, in paradigma noastra, in “agenda” trasata de noi.Noi suntem. Ei? Ei sunt pe langa noi…Aceasta este parerea mea personala, asa gandesc eu.

Autor: Mihai Tirnoveanu

Căci de ne vom întoarce spre lumea noastră lăuntrică, spre lumea nevăzută a Împărăţiei Cerurilor, vom vedea că şi acolo există lumină şi întuneric, curse şi gropi, tâlhari şi năluci, flori plăcut mirositoare şi buruieni otrăvitoare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Iată de ce, în afară de Hristos, în viaţa plină de păcate şi de patimi, ne simţim înlănţuiţi şi robiţi! Ochii noştri, de pildă, care au fost făcuţi de Dumnezeu ca să vadă lumina, să admire frumuseţile naturii, se simt în grea robie atunci când se află într-o noapte de beznă. Şi nu numai că se află în robie, dar, din cauza întunericului, întreg corpul omenesc îndură suferinţe şi lovituri.

Dacă merge noaptea pe drum, omul se împiedică de pietre şi cade în şanţuri, dacă se află în călătorie depărtată, e jefuit şi chiar omorât de tâlhari, iar dacă stă acasă, orice tufiş i se pare o nălucă şi orice foşnet îl sperie, ca şi cum s-ar apropia un duşman ce vrea să-i ridice viaţa. În schimb, câtă desfătare şi bucurie pentru ochii omului când întunericul se împrăştie şi apare lumina soarelui! Omul este atunci în largul său.

De-abia atunci ochii simt că au trecut de la robie la libertate. Atunci omul păşeşte voios pe drum, fară să se împiedice de pietre sau să cadă în şanţuri. Tâlharii stau ascunşi şi nu îndrăznesc să se apropie de el, iar umbrele şi tufişurile apar în forma lor naturală şi nu-l mai înspăimântă. Cine poate să spună că la lumina zilei ochii se află în robia şi în lanţurile întunericului?

Tot astfel se întâmplă şi cu sufletul nostru luminat de Hristos. Căci de ne vom întoarce spre lumea noastră lăuntrică, spre lumea nevăzută a Împărăţiei Cerurilor, vom vedea că şi acolo există lumină şi întuneric, curse şi gropi, tâlhari şi năluci, flori plăcut mirositoare şi buruieni otrăvitoare.

Când este cu noi Soarele Hristos, toate apar clare iar tâlharii se ascund. Abia atunci ochiul sufletului nostru se eliberează din robia întunericului, căci „de va fi ochiul tău curat zice Domnul, tot trupul tău va fi luminat .

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Sursă: www.doxologia.ro  via www.magazincritic.ro

(Arhimandrit Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 125-126)

[tp_product id=”198148719″ feed=”396″]

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

ZILELE REZISTENŢEI – Ediţia a 6-a

mar iul. 28 , 2015
Între 24-26 iulie 2015 la Sâmbăta de Sus (Făgăraş) a avut loc ediţia a VI-a a Zilelor Rezistenţei Naţionale, desfăşurate anual la Sâmbăta de Sus, ediţie dedicată implinirii a 70 de ani de la instaurarea comunismului în România (1945). Programul manifestărilor: Vineri 24 iulie: •Primirea participanţilor •Proiecţii de film Abonează-te și […]
ZILELE REZISTENŢEI – Ediţia a 6-a, foto: magazincritic.ro

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News