RSS
TwitterFacebookPinterestGoogle+

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Povestea reală si cutremurătoare a notarului din Doboi, omorât de unguri în anul 1944

Print Friendly, PDF & Email

Roțile mari ale căruței se afundară scârțâind asemenea unor uși de cavou sinistre, până la jumătate în noroiul rece al toamnei spre disperarea femeii care se uita cu ochi răvășiți în urmă. “De data asta nu mai scăpăm, Ioane, aici vom muri, să știi că te-am iubit mult…”. Bărbatul cu ochi albaștri și senini ca un oțel de cer, cobora scarita atelajului si cu miscari repezi dar sigure, dezlega caii, alungându-I cu o șuierătură de nuia în pădurea de la poalele dealului. “Măcar ei, săracii, să scape…”, își spuse în gând, în timp ce-I cuprinse mâna Mariei, privind-o ca și cum ar fi vrut să pună în jurul ei un zid de netrecut.

Nu apucă să-și termine prima rugăciune, aceea pentru femeia lui, când primul glonț îi străpunse cu un zgomot sec și înfundat piciorul, la o palmă mai jos de genunchi. Nu căzu, se agăță doar de un brad. Maria nu schiță niciun gest, dar totul în jurul ei începu să se învârtă cu o viteză amețitoare, părea că toată lumea, cu munții, dealurile și pădurile ei fusese urcată într-un carusel scăpat de sub control. Soldații unguri se opriseră cam la douăzeci de metri de ei, alcătuind în jurul lor un cerc macabru.

Nu se rosteau cuvinte, acestea fiind deja spuse demult. Între ei nu era decât tăcere și sânge. Ioan Ardelean era notar în satul Doboi din comuna Plăieșii de Jos, județul Harghita. În anul 1940, atunci când Ardealul a fost cedat Ungariei, a încercat din răsputeri să păstreze comuna cu numele țăranilor lui Ștefan cel Mare, inclusiv satul Doboi, în administrație românească.

Linia rece a Dictatului nu i-a dat însa dreptate. Ungurii nu l-au uitat, patru ani l-au vânat, l-au hărțuit și chinuit, așteptând parcă cu o perversitate de felină sălbatică momentul potrivit pentru a-l omorî. Acesta venise acum, odată cu retragerea trupelor hortyste spre vest.

Al doilea glonț îi sfâșie umărul stâng, răstignindu-l de brad. Simți până-n rărunchi toate rădăcinile copacilor strămoșilor lui, care nu-l lăsară să cadă, ci să se înalțe-n genunchi, în fața lui Hristos, odată cu a doua rugăciune, aceea pentru țăranii lui dragi, pentru Vancea, pentru Radu si Elisabeta, pentru toți doboienii cărora le-a jurat să moară român, acolo pe dealul lor sfânt, sfârtecat de obuze și sărutat de icoane.

Maria îl mângâie apăsat pe frunte, răscolind neputincioasă cu cealaltă mână, pământul negru, îmblânzit de sânge. Călăii trăseseră și ultimul cartuș, țintit de acestă dată între ochii ce nu vroiau să moară de-atâta albastru. Sufletul lui Ioan se odihni în sfârșit pe aripa Arhanghelului ce-l purta către cer, odata cu rostirea celei de a treia rugăciuni: pentru România.

Trupul lui înfășura ca într-o îmbrățișare eternă puiul de brad ce-și scutura ramurile fraged de verzi la auzul nechezatului de cai…Avrămuț si Horea, eliberați de Ioan, se adăpau cu lacrimi înroșite dintr-un râu din Moldova, într-o taină aparte, de puțini înțeleasă. De pe dealul din Doboi, dacă te ridici pe vârful picioarelor, și dacă mergi cu ochii preț de-o rugăciune, îl vezi pe Ștefan Vodă. El este acolo de la începutul lumii de fapt, de când a curs prima picatură de sânge, lacrimă și fericire pentru acest pământ. Alături de Ioan, în oastea lui Hristos.

V-am spus această poveste reală pentru a înțelege mai bine ce semnificație are satul Doboi. Nu este o simplă localitate, este un simbol al suferinței românești. Acolo, la 1700, biserica cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil a fost arsă din temelii, românii au ridicat-o din nou.

Trupele maghiare, în Al Doilea Razboi Mondial, au tras asupra ei cu tunul, obuzele oprindu-se la câțiva metri de ea. Hristos a apărat-o. Din 500 de familii de români, în comuna Plăieșii de Jos, au mai rămas 15, refugiate în Doboi, acolo unde acum doar la biserică se vorbește românește.

PS: Maria, soția notarului din Doboi, a fost violată de soldații unguri, mai apoi fiind aruncată în râu. Deasupra ei au pus o stivă de lemne, pentru a nu putea ieși la suprafață. A murit înecată. Dumnezeu să o odihnească pe ea și pe bărbatul ei, Ioan.

Autor / Foto: Mihai Tirnoveanu

[tp_product id=”194106946″ feed=”396″]

Daca ti-a placut acest articol, urmareste Glasul.info si pe FACEBOOK!



loading...

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.




Comentarii

comentarii

Site-ul Glasul.info nu raspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formularii din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile cu tenta rasista, xenofoba, care incita la ura, sau la violenta

loading...

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info
Inline
Inline