Targul tradițional de vara -Asociația Cultural Creștină Justinian Teculescu a organizat duminică, 30 august, lângă Complexul comercial “Valea Zânelor” din Voinești, ediția de vară a TÂRGULUI DE PRODUSE TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI.În cadrul acestei manifestări, organizatorii și-au propus să reunească în parcul din Valea Zânelor, atât expozanți de produse alimentare tradiționale, cât și meșteșugari și comercianți de obiecte de artizanat din cele mai diverse categorii.
Vizitatorii au putut petrece câteva momente de relaxare, savurând și achiziționând produse autentic românești, realizate după rețete tradiționale. La mare căutare s-au dovedit a fi bulzul pe jar și tocănița lui Marian Lazăr, fiu de crescător de oi, producător de bunătăți culinare păstorești, dar și brânzeturile și delicatesele lui Nicolae Manea, siropurile naturiste ale lui Laszlo Borboly sau produsele apicole ale doamnei Enea.
Au mai fost oferite cumpărătorilor ii cu modele deosebite, căciuli cu model dacic sau ciorapi de lână.
Pe lângă bunătățile oferite de comercianți, spectatorii s-au delectat cu programul artistic impecabil pregătit de Ansamblul folcloric JUNII COVĂSNENI. Unii dintre ei au răspuns rugăminții organizatorilor și au îmbrăcat, cu această ocazie, IA tradițională românească.
Sursa: Asociatia Cultural Crestina Justinian Teculescu Covasna
[tp_product id=”198148719″ feed=”396″]- 27 Iunie 1944 – Trei români au fost legați de stâlpi și împușcați de către armata horthystă la Sighet, jud Maramureș - 29 iunie 2025
- 27 iunie 1849 – Avram Iancu le răspunde colonelului ungur Iosif Simonffy și deputatului Ioan Gozman, nerenunțând la scopurile pentru care a început lupta, dar nici refuzând posibilitatea unor negocieri pentru depunerea armelor - 27 iunie 2025
- 25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor - 25 iunie 2025