RSS

Comunicat de presă: Fenomenele a…

Ca în fiecare an Ser…

Laurian Stănchescu: "Scrisoare p…

Scrisoare publică ad…

Ion Coja: "Marx & Engels ne-au c…

După 1990, pe Interne…

După Bogdan Diaconu, apare o nou…

Alternativa Dreaptă s…

Gheorghe Piperea: "Marile bănci …

Tot mai multe dintre …

Deși este un demers nelegal și a…

Dezbinarea românilor …

«
»
TwitterFacebookPinterestGoogle+
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Odesa sub administratie romaneasca. Memoriile unui fost ofiter NKVD

Print Friendly, PDF & Email

Propaganda sovietica a propovaduit decenii la rand, prin filme, literatura si presa scrisa sau cea audiovizuala, despre cat de rai au fost romanii si “ocupatia romaneasca” in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Orice dovada despre ceea ce s-a intamplat cu adevarat in Basarabia si in restul teritoriului de peste Nistru in timpul administratiei romanesti ori a fost stearsa sau ascunsa din istorie, ori a fost distorsionata pana s-a ajuns sa se falsifice adevarul pana la limite extreme.

Odesa sub administratie romaneasca. Memoriile unui fost ofiter NKVD

Propaganda sovietica a intoxicat si sufocat mintile romanilor din Basarabia si din teritoriile cedate pe vremea URSS-ului Ucrainei, astfel incat s-a ajuns ca unii dintre etnicii romani nascuti in perioada de varf a sovietelor in aceste teritorii sa devina chiar antiromani inversunati.

Odesa sub administratie romaneasca. Memoriile unui fost ofiter NKVD, foto: arhiva lui Willy Pragher

Odesa sub administratie romaneasca. Memoriile unui fost ofiter NKVD, foto: arhiva lui Willy Pragher

Iata ce putem afla din memoriile unui fost ofiter NKVD care a notat minutios evenimentele de la Odesa din timpul administratiei romanesti ( traducere din limba rusa):



”Destul de aproape de frontierele de vest ale URSS, se aflau 4 orase legendare, cu o arhitectura remarcabila. Vilnius si Liov au avut noroc in 1941, au avut noroc si in 1944. De  aceea, in aceste orase, chiar si acum, vin o multime de turisti. Sankt-Petersburg a avut noroc mai putin pentru ca locuitorii au ramas ostatici timp de 900 de zile, cat a durat blocada. Kievul a fost bombardat.

Dar aici este vorba de Odessa.

Pe durata intregului razboi, Stalin a dat doua decrete celebre. Primul decret purta numarul 227 si interzicea militarilor sa-si abandoneze pozitiile, altfel erau executati. Publicul l-a botezat “Niciun pas inapoi!”

Al doilea decret a fost secretizat, de aceea, numarul lui incepea cu 0.

Acesta este Prikazul № 0428 din 17 noiembrie 1941, cu privire la crearea echipelor de distrugere a localitatilor puternic populate din spatele armatelor germano-fasciste.

Comandamentul Suprem a ordonat “distrugerea si arderea pana la temelii a tuturor asezarilor din spatele trupelor germane, la o distanta de 40 – 60 km in adancime de la limita frontului si 20 – 30 km la dreapta si in stanga a drumurilor”.

“In fiecare regiment se vor crea echipe de vanatori de cate 20 – 30 de persoane pentru a arunca in aer si pentru a incendia asezarile unde se afla inamicul”; in timpul retragerii, “este obligatoriu sa se distruga toate asezarile, fara exceptie, astfel ca inamicul sa nu le poata folosi.”

De fapt, era intruchiparea frazei celebre a lui Trotki: “Daca trebuie sa parasim locul, apoi dupa noi trebuie sa ramana cimitir.”

La inceputul lui august 1941, romanii, impreuna cu nemtii, au ocupat usor teritoriul de pana la Bug, dar in septembrie au avut numai esecuri.

La inceput, intr-o catastrofa aeriana, a murit generalul Ioanitiu, creierul operatiunilor de la Odessa. Apoi, Armata Rosie a izbutit sa efectueze un desant de succes in satul Grigoriovka, obtinand un punct de sprijin important in partea de nord. Dar aici, comandamentul sovietic a facut o gafa monumentala si nemtii au patruns in Crimeea din care se putea face o cetate inexpugnabila…

Apararea Odessei devenise fara sens, trebuiau evacuati 80.000 de militari din garnizoana pentru apararea Sevastopolului.

Au fost 15 zile pentru predarea Odessei. Pe nimeni nu interesa ca in oras raman 300.000 de cetateni carora puterea sovietica le declara iubire de o suta de ori pe zi.

Tot transportul – 2500 de automobile si autobuze, 180 de tractoare au fost aruncate in mare, 90 locomotive au fost distruse, 9000 cai au fost sacrificati si partial transformati in carnati, dar, mai ales, au fost mitraliati de NKVD-isti. Toata strada Primorskaia era plina de cadavrele cailor. Toate carutele au fost arse – aproximativ 9000.

In noaptea de 15-16 octombrie 1941, echipa demolatorilor a distrus tot ce era de oarecare valoare in oras. Este interesant ca localnicii i-au impiedicat sa distruga unele obiective de importanta sociala din oras. Fapt recunoscut de literatura sovietica. Erau numiti “spioni germano-romani”.

In oras mai ramasesera prizonieri romani si germani, nimeni nu poate sa spuna cati erau, probabil de la 900 la 3000-4000. Toti au fost impuscati.

Dar acest lucru nu era de ajuns, au hotarat sa inunde o parte a orasului, care era sub nivelul limanurilor. Noaptea au aruncat in aer centrala electrica, toate fabricile de paine. Au dat drumul la vanele de apa si au secat bazinele, iar spre dimineata ardeau practic toate scolile din oras.

Ai nostri, armata au plecat din Odessa, de parca in oras nu mai ramasese niciun suflet viu.

La 15 septembrie, a fost aruncat in aer in mod absurd si Farul Vorontov. In zorii zilei, deasupra pietei noi, au aparut avioane cu stele rosii si pe deasupra capetelor zburau bombe. Sute de civili au fost ucisi asa atunci.

Bombele au facut praf un depozit de langa muzeul actual al Marinei, unde erau depozitate aparatele de radio, confiscate de la populatie.

Spre seara, au inceput sa intre in oras primele unitati militare de romani.

In pozitiile de aparare, au fost aruncati cateva mii de soladti si marinari sovietici. Pur si simplu i-au abandonat acolo. Cum stateau in transee, ei au aflat de la localnici ca Odessa a cazut in mainile romanilor de cateva zile.

In timp ce plecau, comunistii lasau in urma pliante cu un continut de o aroganta fenomenala: “Catre toti cetatenii Odessei si Regiunii Odessa! 

Comitetul de partid regional si Comitetul Executiv al Consiliului Regional va roaga sa nu puneti armele joc niciun minut in lupta contra ocupantilor romano-germani.

Tratati-i fara mila pe invadatori, sa-i bateti la fiecare pas, sa-i urmariti mereu, omorati-i ca pe niste caini lasi. In fiecare casa, in fiecare curte sau ulita, pe drumurile mari sau mici, dusmanul sa fie primit cu moarte. In fiecare raion, in fiecare sat din regiunea noastra si in orsul Odessa, sa arda flacara razbunarii partizanilor!

Actionati cu indrazneala si fara mila,  sa bateti si sa distrugeti fara mila inamicul! La arme, tovarasi! La arme, si razbunare groaznica contra dusmanilor!”

Odessa a fost cea mai mare cucerire a Romaniei in toata istoria existentei ei.


Antonescu a cautat multa vreme un candidat pentru postul de primar al Odessei. Trebuia sa fie un roman care sa vorbeasca liber ruseste, in plus sa cunoasca perfect orasul si sa aiba experienta in munca de administratie. Un asemenea om a fost Gherman Pantea, fost locotenent in armata tarista, participant la Primul Razboi Mondial.

Guvernator a fost desemnat profesorul Alexianu.

Situatia era grea: in pragul iernii, un oras cu 300.000 de oameni ramane fara apa, fara curent electirc, fara transport, fara alimente, fara legaturi telefonice. Din spitale fusese luata toata aparatura. In fata lui Pantea si a celor 16 functionari pe care i-a adus cu el, era o sarcina complexa: in cel mai scrurt timp, sa readuca viata in oras.

Este uimitor, dar a reusit.

In iulie-august 1942, nivelul de trai din Odessa, in multe privinte (si poate chiar pe ansamblu) depasea nivelul de trai de dinaintea razboiului. Cum a facut asta?

A jucat un rol deosebit administratia competenta. Romanii i-au inregistrat pe toti care stiu sa faca ceva cu mainile lor: ingineri, medici, tehnicieni si i-au atras (pe bani) sa faca orasul sa functioneze.

Apoi au dat lumina verde pentru initiativa particulara. Magazine private, restaurante, cafenele, frizerii, ateliere de reparatii s-au deschis cu sutele. De la revolutia comunista trecusera 24 de ani, din timpul NEP-ului – 12-13 ani. Inca mai existau oameni care stiau ce inseamna o afacere. In plus, romanii au facut restituirea: daca venea cineva cu probe si demonstra ca pana la revolutia comunista avusese o uzina sau un magazin, i se restituiau.

Este foarte clar ca daca puterea comunista ar fi procedat asa in acea perioada, nivelul de trai s-ar fi ridicat rapid. “Asemenea” oameni erau inca foarte multi.

De ce au facut romanii toate astea?

Se considera ca ei voiau sa integreze Transnistria in Romania, iar cetatenii erau considerati ca de-ai lor. Dar probabil ca nemtii aveau planurile lor.

In orice caz, valuta noastra era marca, nu leul.

 Intre Transnistria si reichkommisariatul “Ucraina”, a fost stabilita frontiera in toata regula. Dar acest lucru a jucat un rol pozitiv fiindca, dupa recolta bogata din 1942, regiunea a fost pur si simplu coplesita cu alimente.

Referitor la legitimitatea aflarii romanilor pe teritoriul URSS, pentru corecta utilizare a cuvantului “ocupatie”, se pot spune urmatoarele. In general, singurul proprietar legitim al drepturilor asupra Odessei din 1794 a fost dinastia de Holstein-Gottorp (Romanovii – nota trad.).

Ei au pus bazele acestui oras si in vremea lor, aici s-a construit tot ce mai atrage atentia. Insa ultimul imparat al dinastiei – Nikolai al II-lea, a fost inlaturat de pe tron in 1917. Un alt proprietar legitim al orasului poate fi considerata armata generalului Denikin, deoarece el a pledat pentru convocarea unei adunari constituante.

Se poate considera legitima si administratia germana, care a aparut aici in 1918, dupa incheierea Tratatului de pace de la Brest-Litovsk. 

Toate celelate autoritati se poate spune ca au fost de ocupatie. Pe de o parte.

Dar daca aplicam norma “are dreptate cel care este mai puternic”, atunci toti cei care au condus acest oras sunt legitimi.

Cel mai probabil, asa au socotit si autoritatile actuale din Odessa: pe site-ul oficial al orasului, numele lui Gherman Pantea se afla pe lista conducatorilor orasului incepand din 1794. Cu alte cuvinte, el este la fel de legitim, ca toti ceilalti. Odessa a fost un bastion al disidentei, despre care majoritatea scriitorilor rusi au scris.

Acest oras a fost destul de bogat, ca sa fie “pentru revolutie”. Chiar daca avea numerosi evrei.

Primele 5 zile ale sederii romanilor in Odessa au fost destul de linistite. La 19 octombrie, s-au deschis pietele. A inceput deblocarea si curatarea strazilor. Dar pe 22 octombrie, s-au implicat agentii NKVD, care se ocupau cu atacurile teroriste.

Gherman Pantea a trimis la Bucuresti planul de redresare a Odessei inca de la inceputul lui septembrie, pe cand nu era clar daca romanii vor fi acolo in tot anul 1941. In plan erau indicate cladirile care trebuiau folosite de administratia romana.

Comenduirea militara era planificata sa se stabileasca in imensa cladire a NKVD de pe strada Marazlievskaia 40. Constructia era ridicata in 1910 si era o capodopera inginereasca: avea lifturi, apa calda, incalzire centrala si statie electrica autonoma.

Dar apoi acestei cladiri i s-a conferit o alta glorie: in ea s-a stabilit conducerea CK din Odessa, care a fost una din cele mai sangeroase. La inceputul lui octombrie, agentii sovietici au capturat niste ofiteri romani. Asa a inceput planul. E de neinteles de ce nu au hotarat sa arunce in aer cladirea unde avea sa se instaleze GESTAPO si nici cladirea Sigurantei din strada Bebel 12.

Pe timp de noapte, sapau o groapa adanca la subsolul cladirii. Acolo au pus 3 tone de trotil, iar langa coloanele de instalatii au adus doua bombe de aviatie de cate 100 de kilograme. Trebuia sa se foloseasca un semnal radio pentru explozie cand se intalneau aici
comandantii germani cu cei romani. Iar semnaul de o anumita frecventa trebuia trimis de la Sevastopol.

Mai departe s-au petrecut lucruri greu de inteles. Cand romanii au intrat in Odessa, ei au fost preveniti ca este minata cladirea. Pe 18 octombrie, inaintea intrarii in cladire, genistii germani au verificat atent peste tot. Pe 19 octombrie, pentru ca se continuau avertismentele referitoare la minarea cladirii, au verificat si genistii romani.

Amplasarea bombei se facuse intr-un loc ideal.

Pe 21 octombrie, cand Pantea isi bea ceaiul in aceasta cladire in cabinetul generalului Glogojanu, comandantul de razboi al Diviziei a 10-a, a venit o femeie in varsta si le-a spus ca fiul ei a lucrat in cladire ca electrician si ca a vazut cum au minat-o. Insusi Pantea a scris in memoriile lui aceste lucruri. 

Dupa 1990, a povestit la Televiziunea Romana si nepotul lui Glogojanu. Pantea a intrat in alerta, dar Glogojanu l-a linistit, spunandu-i ca a auzit ca e minata de mai multe ori si ca s-a verificat cladirea de doua ori si nu s-a gasit nimic.

Pantea a insistat sa verifice din nou. In seara de 22 octombrie, a fost organizat aici un banchet dedicat instalarii administratiei romanesti. Peste cateva zile, ofiterul de informatii german scria in raportul lui: “Joi, 22 octombrie, la ora 15.30, au venit doi comunisti si ne-au prevenit ca, in jumatate de ora, cladirea va sari in aer. Dar acest 
avertisnment nu a fost luat in asema din cauza alarmei false, care avusese loc cu o zi inainte”.

La ora 17.45, cladirea a zburat in aer. Eu am discutat apoi cu multi oameni care locuiau in Odessa si toti spuneau la fel. Nimeni nu-si amintea de bubuitura, toti vorbeau de cutremur. A fost cel mai mare succes repurtat de NKVD timp de 907 zile, cat a durat autoritatea romana de la Odessa.

A mai fost un caz pe 18 noiembrie, cand un tren militar romanesc a deraiat cu un esalon intreg. Aici s-a terminat pagina eroica. In februarie 1944, aici a fost parasutat un detasament NKVD, in frunte cu cekistul Avdeev (care fusese condamnat la moarte de NKVD prin impuscare, cu pedeapsa comutata la 15 ani de lagar), “pentru a face legatura cu partizanii”.

Peste cateva zile, grupul a fost anihilat si Avdeev s-a trezit cu un glont in frunte.
Explozia cladirii din strada Marazlievska a patruns in literatura sovietica cu detalii legendare. Se dau cifrele mortilor, mereu altele si mereu fantastice, se scrie ca a fost distrusa toata administratia romaneasca, ca au fost omorati 300-400 de oameni.

Aceste cifre pot fi credibile daca ne gandim ca au mai sarit in aer alte trei case in care traiau oameni.

Pe 22 octombrie, toti stiau ca acea cladire fusese minata. De aceea, au venit la banchet numai cei care erau convinsi ca minarea cladirii era o soparla de-a NKVD. Un singur general a venit – Glogojanu.

Trestioreanu, adjunctul lui, procurorul si comisarul politiei, Pantea si Alexianu nu au venit. Nu a venit niciun general german.

Iata comunicatul oficial roman:

”Desi cladirea a fost controlata de genisti si nu a fost identificat nimic suspect, totusi in dupa-amiaza zilei de 22 octombrie, ora 17.45, ea a sarit in aer.

In urma exploziei si-au pierdut viata si au fost raniti un numar de 135 de militari romani si germani (79 ucisi, 43 raniti si 13 disparuti), printre care comandantul diviziei 10 infanterie, generalul Ion Glogojeanu, seful de stat major, colonelul Ionescu Mangu, ofiterii germani, capitan de corveta Walter Reichert, comandor Herwart Schmidt, capitan Valter Kern.

“

Printre ofiterii mai in varsta erau colonelul roman Mangu Ionescu si trei capitani germani. Asta a fost tot. Si iata ca acest “tot” a devenit in creierii istoricilor sovietici “sute de ofiteri”. Inaintea cladirii distruse, in parcul Alexandrovski, romanii au facut un cimitir memorial, pe care l-au luat cu ei in 1944.

Antonescu a ordonat executarea a 200 de oameni pentru fiecare victima, si 100 – pentru fiecare ranit.

A doua zi, romanii si nemtii au organizat o adevarata razbunare, au fost impuscati sau spanzurati destul de multi oameni, dar nu se poate spune cati.
A fost cea mai sangeroasa zi din istoria acestui oras. Unii vorbesc de 5000 de morti, dar asta este o cifra maxima. Nici NKVD nu a mai riscat nimic.

Desigur, ei stiau care puteau fi consecintele, dar asta nu i-a impiedicat s-o faca. Eu consider ca tot ce au facut romanii pe 23 octombrie a fost o mare greseala, dar nemtii sunt puternic responsabili de aceasta problema. Noua ne place sa vorbim cat de multi oameni au omorat nemtii, dar niciodata nu se spune ca un mare numar de actiuni de acest gen au fost practic replici de raspuns la actiunile brigazilor speciale ale NKVD.

Voi adauga apoi ca NKVD lua ostatici din prima zi de existenta. Astfel, de exemplu, trimitandu-l la Odessa pe cekistul Avdeev in anul 1944, cu misiune de condamnat la moarte, i s-a luat ostatica toata familia.

Cand plecau de pe un teritoriu, autoritatile sovietice lasau in urma asa numitele “comitete regionale subterane”. Teoretic, primul secretar al comitetului regional, cu aparatul lui de activisti, intra in ilegalitate si indeplinea misiunile primite de la Moscova in teritoriile ocupate. Toate teritoriile ocupate de germani erau intesate de retele ale organelor de partid. Asa cum se vede in filmele sovietice.

In realitate, lucrurile stateau taman pe dos. Va imaginati cumva ca asemenea comitete subterane existau in Estonia sau in Moldova? Sau in vestul Ucrainei? In orasul nostru de la Marea Neagra, lucrurile s-au intamplat de-a dreptul comic.

In 1941, comitetul regional local era condus de tovarasul A.G. Kolibanov. El trebuia sa ramana in oras si sa conduca reteaua subterana.

Dar in ultima zi, el a hotarat ca e mai bine sa nu riste, s-a deghizat in uniforma de colonel si a parasit orasul, impreuna cu familia. L-a lasat in locul lui pe tovarasul Terovski, fost sef de colhoz, caruia i-a dat “legaturile” muncii ilegale si o zdravana suma de bani in cervonti de aur, i-a aratat locurile unde sunt ascunse armele, ratiile si pliantele.

Cand au venit romanii, Petrovski, deschis la minte, a hotarat ca nici el nu merita sa riste. Peste 5 zile, s-a dus si a povestit tot. Cand, la sfarsitul lui august 1943, frontul rosu se apropia de Odessa, Petrovski a decis sa treaca in ilegalitate, dar a fost capturat si trimis la pastrare la Bucuresti. In septembrie 1944, acolo l-a gasit Armata Rosie si dragul de NKVD.

Au urmat procesul si impuscarea, Asa istorie scurta a avut “comitetul regional subteran din Odessa”.

Au fost si cekisti in ilegalitate. Cand s-a decis abandonarea Odessei, de la Moscova a venit o grupa de cekisti – 6 oameni, condusi de un oarecare Molodtov. La 5 septembrie, in catacombele satului Nerubaiskoe, au facut cunostinta agentii subterani din Moscova cu cei din Odessa.

A urmat lupta in care cei din Odessa, fiind mai multi (13 contra 6), i-au batut salbatic pe cei din Moscova. Propbabil ca agentii din Odessa s-au alaturat romanilor carora le-au spus ca e minata cladirea inca din prima zi, dar pur si simplu nu cunosteau sistemul de minare. Si germanii, si romanii au aratat o nepasare surprinzatoare, si pe 22 octombrie, Molodtov a trimis un semnal in Crimeea.

De acolo, s-a intors semnalul care a pus in functiune detonatorul din cladire.
Actiunile Moscovei de mai tarziu au esuat. N. Fedorovici, seful activistilor ilegali din Odessa, care lucra “sus” (adica in oras, nu in catacombe), a propus Sigurantei sa-si aduca serviciile. In primul rand, l-a ademenit pe Molodtov. Pe 25 februarie, l-au arestat intr-o cladire conspirativa, iar pe ceilalti patru moscoviti agentii din Odessa i-au dezarmat si i-au inchis intr-o catacomba.

Putin mai tarziu, toti au fost impuscati din ordinul comandantului Kuznetov, care controla catacombele. Treptat, foamea i-a scos pe oamenii subteranei la suprafata, unde au devenit tinte usoare ale Sigurantei. Cei mai multi au fost racolati.

Iata cum descrie situatia in vara lui 1942 istoricul I. Gavriucenkov: “Detasamentul cekistilor a continuat activitatea in subteran. Toti au renuntat la orice placere. La 28 august 1942, Kuznetov l-a impuscat pe Molocinii fiindca a furat paine. Pe 27 septembrie, a mai executat doi, pe Polscikov si pe Kovalciuk pentru ca au furat alimente si pentru “promiscuitate sexuala”.

Temandu-se ca va fi urmatorul, moscovitul Abramov l-a ucis pe Kuznetov peste o luna mai tarziu. Intr-o carticia de insemnari, gasita in catacombele NKVD din Ucraina, Abramov scria: “Locotenentul V.A. Kuznetov, fostul sef al celui de-al treilea detasament NKVD din Odessa, a fost impuscat de mine cu doua gloante in cap in sala “Fabrica de oglinzi” (denumirea unei catacombe artificiale), pe 21 octombrie 1942″. Autorul nu spune ce activitati subterane faceau ei. Erau cu totul secrete din moment ce nimeni nu le stie.

In acest timp, in oras viata se refacuse complet. S-au deschis sute de restaurante si cafenele. Cekistii au primit bani de la Siguranta. Asa se explica de ce, in ciuda “istoriei grandioase a miscarii de partizani din Odessa”, numai pentru doi oameni s-au facut nu monumente, ci numai niste placute comemorative: pentru Molodtov si pentru Gordienko, omul lui de legatura. Si asta e totul.

Nu are rost sa-i judecam pe cei din catacombe.

Daca tara si-a abandonat orasul, atunci de ce orasul nu-si poate parasi tara? Eu am experienta catacombelor si pot spune ca acolo ti se termina creierul. Si repede.

In septembrie 1944, arhivele Sigurantei au cazut in labele NKVD, dupa care toata reteaua din Odessa a fost impuscata.

Despre perioada istorica in care romanii au fost la Odessa s-au scris volume impresionante de articole, de carti, amintiri si cercetari.

Iata scriu 5 oameni 5 articole diferite, citesti si vezi ca toti spun adevarul, desi articolele sunt total diferite. La fel a fost si cu romanii. Jumatate din curtea noastra veche a trait sub romani.

Este interesant ca toate remarcile se reduceau la doua idei:

a) pe timpul romanilor erau de toate;

b) pe timpul romanilor, toti lucrau.

Amintiti-va de fraza spusa de hot lui Gotman in filmul “Lichidarea”: “Pe timpul romanilor era mai bine?” De fapt, aceasta fraza zboara peste tot.

Pe timpul romanilor, Odessa era inundata de tiparituri. Apareau aici o groaza de ziare, inclusiv pentru copii, veneau ziare din Romania si din Germania.

Gazeta populara “Molva” (“Zvonul”) se ocupa de viata mondena. Aparea si ziarul “Smeh” (“Hohotul”), care prezenta glume la limita decentei, anecdote, caricaturi cu Stalin. Dupa aprilie 1944, cei care au facut asemenea publicatii au primit 10-15 ani de lagar.

La 3 noiembrie, dupa ce s-a reusit pornirea centralei electrice, au inceput sa functioneze primele linii de tramvai. Pe 4 noiembrie, si-au reluat activitatea 6 spitale. Pe 7 noiembrie, au fost obligati toti comunistii sa se inregistreze oficial.

Ei trebuiau sa semneze o declaratie ca au gresit cand au ajuns la asemenea convingeri si nu pateau nimic.

Oare sa fi ajuns asemenea liste in labele NKVD?
Pe 15 noiembrie, a pornit primul mare generator electric. La 16 noiembrie, departamentul romano-german al cailor ferate din Odessa a reluat transportul de pasageri spre Transnistria. La 9 noiembrie, toate strazile au revenit la denumirile de pe timpul tarului.

Cinci strazi au fost botezate in onoarea unor personalitati din Romania, dar si in onoarea lui Hitler (fosta ulita Karl Marx) si Mussolini. Pe 25 noiembrie, pentru toti cetatenii apti intre 16 si 60 de ani, se introduce munca obligatorie. Se acorda un salariu in bani si cartele pentru produse alimentare. Pe 26 noiembrie, se scot din biblioteci toata literatura comunista si asa-numitele carti ale “scriitorilor sovietici”.

La 27 noiembrie, se deschid 50 de şcoli, unde se organizează bufete şi se oferă micul dejun gratuit.

O dată pe sătămână, se învaţă limba română şi legea lui Dumnezeu (religia).

La 28 noiembrie, s-au deschis toate bisericile ortodoxe, inchise de comunisti si pe care acestia nu reusisera sa le arunce in aer. Tot romanii au intocmit un plan de restaurare a catedralei care fusese distrusa in 1936 si reconstruita abia in 2002.

La 29 noiembrie, incepe sa functioneze o retea de traduceri. Impreuna cu emisiunile de limba rusa, se transmit emisiuni din Germania, Italia si Romania. La inceputul lui decembrie, s-au adus doua generatoare puternice din Romania.

Acum se putea oferi lumina electrica si populatiei. La 3 decembrie s-a anuntat concurs pentru politie. Competitia a fost enorma.

La 7 decembrie, s-a deschis Observatorul astronomic. La 13 decembrie, se redeschide Teatrul de Opera. Premiera cu “Evghenii Oneghin”. Sala e arhiplina. La 14 decembrie, creste ratia de paine pe cartela. Functioneaza fabrica de paine si o multime de brutarii private.

In 1941, se restituie proprietatile pentru 2567 de cetateni din Odessa, care au probat cu documente ca le-au confiscat comunistii.

La 16 decembrie, se deschid primele doua cantine unde saracii pot primi hrana gratis. Se distrug toate monumentele comuniste. Se da un decret care cere distrugerea tablourilor in care se prezinta comunisti. Se interzice interpretarea cantecelor comuniste in public.

La 22 decembrie, se reia alimentarea cu apa. In preajma Anului Nou, se organizeaza vanzarea carnii la preturi reduse. La 31 decembrie, se deschid 500 de magazine – 47 de patiserii, 7 librarii, 4 florarii si 2 pentru animale de companie si hrana pentru ele.

Opera “Faust” se joaca de un an cu succes si se deschid mai multe intreprinderi, mai ales pentru produse alimentare.

Astfel, intr-o singura zi, a disparut toata puterea pe verticala.

Toti demnitarii, functionarii, procurorii, judecatorii, organele sovietice si de partid si-au incetat activitatea. Si in locul lor, au venit oameni noi, desemnati din diverse locuri. Nu mai exista niciun clan. Pe timpul lui Pantea, oficialii erau dati afara de la locul de munca pentru greseli – este o realitate.

Dar pe timpul Uniunii Sovietice?

Alexandr Cerkasov a scris o carte in patru volume – “Ocupatia Odessei”, din care aproape jumatate se ocupa de afacerile financiare, le analizeaza scrupulos, cati bani s-au dat pentru un eveniment sau altul de catre primarie si se intreaba – de unde avea municipalitatea asemenea mijloace?

Mai mult, analizand documentele de arhiva, el ajunge la o cifra fantastica pentru bugetul Odesei la 31 august 1942:  61 milioane de marci. In conditiile in care 1 kilogram de paine costa 1-2 marci, un kilogarm de carne de porc costa 4-5 marci. Desigur, din comertul local si din impozitele stranse la buget nu se putea ajunge la o asemenea suma.

In Odessa, locuiau atunci cam 250.000 de oameni. Aici se facuse un centru de schimb. Chiar daca administratia era romaneasca, singura valuta legala era marca germana. Eu nu stiu daca acest lucru s-a facut asa de simplu. Este posibil ca prin bugetul orasului sa se fi spalat marci sau ceva de acest gen. Cei care stiau adevarul nu au povestit nimic.

Care era situatia cu alimentele in vremea romanilor?

Am gasit doua raspunsuri la aceasta intrebare.

Batranii vorbeau “ca pe timpul NEP-ului”, cei foarte batrani – “ca pe timpul tarului”. Nu exista minuni aici. Luna noiembrie din 1941 a fost foarte calda si romanii au reusit sa semene multe culturi de toamna, iar in 1942, s-a strans o recolta grandioasa, de care Romania si Moldova nu aveau nevoie.

Tot ce crestea in regiunea Odessa ramanea aici. Ca sa stranga recoltele, romanii s-au folosit de munca voluntara sovietica: toti elevii si studentii erau obligati sa lucreze 21 de zile in agricultura.

Dupa 12 ani de foame stalinista, se putea si manca. Iata de exemplu un fragment de jurnal al lui Iuri Suhodolski, elev din Odessa, care se intoarce in Odessa in toamna lui 1942: “27.09.1942… Alaltaieri la ora 5 dimineata eram la Odessa.

Am venit pe jos. Ei bine, intalniri, pupaturi… M-am inscris la un colegiu industrial… Voi invata fara plata. In general, taxa era de 200 de marci pe an. Aici marcile se cheama ruble. Noian de produse alimentare, bucurie grozava. Ma duc cu tata si cu colegii. E jalnic sa te uiti la casele distrruse. ..

10.10.1942. In Odessa, ca sa fim sinceri, viata este restabilita.

Primarul orasului, dl. Gherman Pantea a spus la deschiderea Universitatii ca nivelul de trai din Odessa este mai ridicat decat in orice oras din vestul Europei. La piata, este uluitor de-a dreptul: salamuri, carne, unt, fructe si tot ce doresti. Sigur, totul e grozav de scump, dar totusi… Scolile si Universitatea functioneaza, merg tramvaiele. La fiecare pas, sunt magazine cu reduceri.

Pe strazi, merg doamne elegante (puternic pictate), romani si nemti”.

E interesant, dar cine cumpara alimente din cele 9 piete si din sutele de magazine alimentare? E scump? Dar acum sunt mai ieftine? Ce salarii erau atunci? 120-150 de marci era salariul minim. Dar, de exemplu, un inginer putea sa ia linistit 600-700 de marci. Cina la restaurant costa 25 de marci. Erau si greutati cu unele marfuri ca zaharul, sarea, petrolul.

Cu petrolul e de inteles – trebuie pentru razboi. Insa pretul mare la sare se explica intr-un singur mod – aici nu exista sare. In ceea ce priveste zaharul, era o cerere foarte mare – romanii  nu au bagat de seama ca localnicii faceau samahonca.
Nu se gaseau incaltari si imbracaminte, desi in 1942, au inceput sa functioneze intreprinderi de incaltaminte si de confectii.

Au fost pornite doua fabrici care au functionat pana in anul 2000, si chiar erau numite “fabrici romanesti”. Functiona un aeroport international, functiona posta pentru comunicarea cu Europa.

La Odessa veneau cantareti de opera din Italia, artisti rusi emigranti. A fost un triumf turneul lui Piotr Lescenko, regele romantei rusesti.

Dar dupa aprilie 1944, orice evocare pozitiva a acestei perioade era interzisa.

Situatia de la Odessa a inceput sa se inrautateasca din toamna lui 1943. Frontul se apropia, marca germana s-a prabusit din cauza inflatiei, preturile au crescut de cateva ori. Dar, comparativ cu perioada 1944-1948, cand bolsevicii au venit cu alta foame, cu toate atributele (rahitism la copii, cu adulti care se umflau masiv, cu abandonarea copiilor prin orfelinate sau “uitarea” lor prin pietele orasului), in 1943 era mult mai bine. Taranii nu mai aduceau produsele la oras, asteptau vremuri mai bune.

Au pierdut totul in aprilie 1944 – le-au confiscat sovieticii toate produsele. In timp ce plecau, romanii au furat 5 troleibuuze si liniile de pe strada Richelieu. Troleibuzele le-au adus inapoi curand.

Timp de doi ani, in Romania a existat un regim straniu – monarhia, dar cu guvern comunist, in care intrasera ticalosi si prosti degerati, de genul Annei Pauker si Gheorghiu-Dej.

In onoarea acestuia, a fost botezat un oras in Rusia, in timp ce in Romania niciun oras nu a primit numele vreunui comunist. (Fals. Brasovul se numea Stalin, iar Onesti devenise Gheorghe Gheorghiu-Dej – nota trad.).

“Conducatorul” Ion Antonescu si “guvernatorul” Gheorghe Alexianu au fost dusi la Moscova si inchisi in 1944 la Lubianka. Ce au vorbit ei acolo cu tortionarii sangerosi nu am idee, dar in 1946, autoritatile comuniste le-au croit un “proces popular” urgent, dupa care au fost impuscati. Intamplator, este foarte asemanator cu cazul lui Ceausescu.

Dupa razboi, Gherman Pantea a suferit doua procese din cauza crimelor de razboi, si in ambele procese, a fost achitat “din lipsa de probe”. Pana astazi, istoricii dau din cap – pentru ce? Versiunea populara vorbeste despre mijlocirea maresalului Timosenko. Insusi maresalul a fost in Basarabia, la Odessa, unde locuia sora lui si ca Pantea se ocupa personal sa nu-i lipseasca nimic.

Mie aceasta varianta mi se pare putin credibila.

El traia linistit in Romania, isi scria memoriile, dar in vara lui 1967, in timpul lui Ceausescu, a intrat intr-o cafenea, a baut o cafea si a cazut mort. Familia l-a cautat trei zile.

Moartea lui Pantea nu ar fi trezit suspiciuni, dar in acea perioada, in Romania, se ducea o campanie generala de purificare a celor care fusesera asociati cu participarea la razboi de partea Germaniei. (Fals. Aceasta campanie se incheiase inca din 1960, cand deja trupele sovietice fusesera retrase din Romania – nota trad.).

Piotr Lescenko a murit intr-un lagar din Romania, la constructia Canalului Dunare-Marea Neagra, care nu trebuie nimanui. Santierul a fost abandonat imediat dupa moartea lui Stalin si s-a reluat abia pe timpul lui Ceausescu. A costat miliarde.

Multi localnici din Odessa au plecat cu romanii si NKVD i-a gasit in Romania.

URSS s-a dezmembrat in timp ce inca mai traiau cei care isi aminteau de prezenta romano-germana. Uniunea a pierdut tot ce putea pierde. Germania, chiar si cu teritorii pierdute, este la fel de viguroasa. Romania si-a pastrat practic teritoriile pe care le avea la 22 iunie 1941, iar acum ofera pasapoarte romanesti locuitorilor Basarabiei si din nordul Bucovinei. Romania este in Uniunea Europeana, in timp ce Ucraina si Rusia sunt aruncate pe marginea drumului.

Eu nu am nicio indoiala ca Romania are anumite planuri cu aceste pamanturi.

Traducerea: Viorel Patrichi

Sursa traducere: asymetria-anticariat.blogspot.ro

Referinte/Note: ioncoja.ro

 

 

 

 

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.

loading...

Comentarii

comentarii

Site-ul Glasul.info nu raspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formularii din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile cu tenta rasista, xenofoba, care incita la ura, sau la violenta

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info
Inline
Inline