Au trecut 75 de ani de la masacrul din noaptea din 6 spre 7 februarie 1941, cand langa localitatea Lunca din actualul raion Herta, sute de romani nevinovati din satele Ostrita, Voloca, Boian, Molodia, Horecea, majoritatea insa fiind din Mahala, au fost secerați pe malul drept al Prutului de gloantele mitralierelor granicerilor sovietici, au fost nimiciti de baionetele si paturile armelor calailor bolsevici, unica vina a acestor romani pasnici fiind dorinta de libertate, de a scapa de jugul asupritorilor, de a trai in Tara lor.
Si astazi, dupa 75 de ani de la acest masacru sangeros, sute de romani din tinut si Tara s-au adunat din nou in acel loc al holocaustului romanesc pentru a participa la sfintirea noii troite, ridicate din initiativa dnei Elena Nandris, primarul satului Mahala, care, impreuna cu comunitatea locala, cu sprijinul preotilor de la fata locului, au turnat din ciment postamentul pe care a fost inaltata crucea-monument, acoperita cu tabla galbena.
Dupa inaugurarea oficiala a evenimentului de catre Elena Nandris, un sobor de preoti, in frunte cu I.P.S. Melchisedec Velnic, starețul Manastirii Voivodale Putna, arhimandritul Longhin, starețul manastirii Banceni, preacucernicii Vasile Covalciuc, protopopul de Storojinet, Gheorghe Moroz, protopopul din Noua Sulita, au oficiat un Te-Deum in memoria celor ucisi fara vina, au sfintit troita.
Despre tragedia acelor timpuri de groaza si calvar, pastrarii memoriei martirilor, neuitarii acelor evenimente dramatice la care au fost supusi romanii bastinasi de catre noua stapanire criminala, au vorbit arhimandritii Melchisedec si Longhin, Vitalii Usyk, loctiitor al sefului Administratiei Regionale de Stat, Inga Makovetka, vicepresedinte al Consiliului Regional, Evghenia Boiko, sefa Administratiei Raionale de Stat Noua Sulita, Olga Turcan, vicepresedinte al Consiliului Raional Noua Sulita, Viorel Iastremschi, seful Administratiei Raionale de Stat Herta, Petru Grior, presedintele Centrului de Cercetari Istorice si Culturale din Cernauti, Constantin Morosanu, presedintele Asociatiei „Prietenii Basarabiei, Bucovinei si Tinutului Hertei” din Darabani, judetul Botosani, Vasile Tarateanu, presedintele Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi”, Dumitru Lupu, primarul s. Lunca, Ana Gostiuc, profesoara de istorie la SM Mahala.
Elisaveta Seletchi din aceeasi localitate a recitat doua versuri proprii, dedicate bunelului mort la Lunca si celor 7 membri ai familiei deportate in Siberia, iar Gheorghe Boincian a declamat un vers consacrat lui Vasile Mihalcean, unchi al tatalui sau, care atunci isi facea serviciul militar intr-o unitate de graniceri din Chelmenet.
Cu chipul cernit de tristete si durere era si Grigore Voronca din Horecea, care pe atunci nu avea inca nici 7 ani, insa nu a uitat ca fratele sau Gheorghe si-a gasit moartea la Lunca, asemenea lui Nistru Florea, fratele mamei sale si sotiei lui Eugenia.
Parabola arhimandritului Melchisedec va ramane pentru mult timp un indemn pentru generatiile actuale: „In timpul serviciului divin ma uitam la pasarile ce se roteau de asupra. Nu stiu, poate sub picioare se afla mormintele celor cazuti nevinovati. Vina lor a fost doar ca si-au iubit Neamul si Libertatea, au iubit ce e bun si frumos, si-au iubit valorile. Toti cei ce au cazut aici sunt martiri. Si e o datorie sfanta a noastra, un gest deosebit de a aprinde o lumanare, a pune o floare, a-i comemora pe acei, care s-au jertfit pentru Neam si Tara. Arda candela pe mormintele lor acum si in veci. Amin!”.
Pioasele evocari ale Excelentei Sale Eleonora Moldovan, Consulul General al Romaniei la Cernauti, au constituit un inaltator moto crestinesc al evenimentului: „Freamatul copacilor din lunca Prutului ne aduce aminte de sangele varsat, de sufletele nevinovate pentru care trebuie sa ne rugam ca ele sa se odihneasca in spirit traditional crestinesc. Acesti inaintasi ne-au dat libertatea de a fi astazi impreuna. Si daca vom reusi sa fim uniti in adevar si in credinta, atunci vom reusi sa dainuim, sa ne rugam in continuare in libertate, in limba stramoseasca”.
Membrele ansamblului „Margaritar” de la Caminul Cultural Mahala (directoare Elena Petriuc) si maieștrii Corului „Dragos Voda” (dirijor Dumitru Caulea) au prezentat un select concert de cantece patriotice ce a culminat cu intonarea de catre toti cei prezenti a imnului s. Mahala, localitatea martira, care stie sa-si comemoreze eroii, marturie constituind si reusita evenimentului de azi – o adevarata liturghie a sufletului romanului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.