“Aurul românesc de la Kremlin a fost cedat statelor aliate pentru Basarabia”!

1. Primul comentariu.

Domnule profesor, aici aveti cartea:

http://www.slideshare.net/gruianul/tezaurul-romn-de-la-moscova-mihai-gr-romacanu
La pag. 93, paragraful al doilea apare confirmarea a ceea ce spune ministrul Noulens despre tezaur, citez: “…aurul romanesc de la Kremlin a fost cedat statelor aliate pentru garantarea avansurilor facute de ele Romaniei in timpul razboiului.”.
Or, acele “avansuri” erau chiar promisiunea Romaniei Mari! Care nu putea veni gratis, căci pe ei nu jertfa de sânge (800000 de morți) îi interesa, ci aurul…

2. Al doilea comentariu

Alte materiale:
Basarabia contra aur

Prima conflagratie mondiala se termina si de acum incolo va incepe sirul nesfarsit al incercarilor Romaniei de a-si recupera tezaurul de la Moscova. Un fapt important se petrece la Paris, in 28 octombrie 1920, cand Anglia, Franta, Italia si Japonia recunosc, prin tratatul de pace, unirea Basarabiei cu Romania. E momentul in care Uniunea Sovietica nu recunoaste ca Basarabia apartine Romaniei. Se va vedea, putin mai tarziu, tactica rusilor, cand vorbeau cu romanii despre tezaur. Iata reactia lui L.M. Karahan, reprezentantul sovietic la convorbirile romano-ruse de la Varsovia, din septembrie 1921 – “faceti atata caz pentru mizerabila suma de 100 de milioane ruble-aur, la care se ridica intregul dumneavoastra stoc metalic. Admiteti, sper, ca Basarabia face mai mult”. Poate ca rusii n-au fost prea expliciti atunci, dar sa vedeti punctul lor de vedere, mult mai transant, pe care l-au exprimat in 1922, la convorbirile de la Lausanne, unde comisarul sovietic pentru Afaceri Externe, Cicerin, le propune romanilor un troc – “recunoasterea sub o forma oarecare, de catre Soviete, a alipirii Basarabiei la Romania contra tezaurului si bijuteriilor Coroanei”. Delegatia romaneasca primeste de la Bucuresti instructiuni clare – “despartirea chestiunii Basarabiei de aceea a tezaurului”.

America – posibila destinatie a tezaurului Romaniei

Cea mai controversata teorie, care n-a fost clarificata nici pana in ziua de azi, legata de soarta tezaurului romanesc de la Moscova, se refera la faptul ca o parte din acea comoara ar fi luat drumul Americii. Se pare insa ca nu sunt doar simple supozitii. Iata ce s-a intamplat in anul 1921, cand brusc a inceput un schimb de telegrame intre Departamentul de Stat de la Washington si reprezentanta diplomatica a SUA din Bucuresti. Secretarul de stat Charls Evans Hughes cere, pe 13 august, informatii in detaliu despre aurul romanesc transportat la Moscova. La randul sau, ambasadorul american la Bucuresti, Charles Jay, solicita aceste informatii de la ministerul roman al Finantelor. Telegrama de la Washington cerea nu numai “descrierea marcii tezaurului”, dar preciza ca informatiile trebuie sa ajunga in capitala Americii “prin cel mai rapid mijloc cu putinta”. Partea romana da lamuririle de rigoare – lingourile erau marcate in functie de cantitate si de calitate. Se arata ca toate minele de aur din Romania, de stat sau particulare, se afla sub controlul Guvernului de la Bucuresti. Si o ultima, dar foarte importanta precizare – la acea data, exportul de aur romanesc era strict interzis. Ce putea sa insemne interesul american, aparut pe nepusa masa, pentru aceasta chestiune? Seful de cabinet al ministrului de Finante de la Bucuresti admite ipoteza ca americanii ar fi putut sa depisteze aur romanesc pe teritoriul lor. Sa fi fost chiar aurul de la Moscova? Washingtonul da un posibil raspuns prin telegrama pe care Departamentul de Stat o expediaza la Bucuresti, in 15 august, in care cere explicit informatii despre “cantitatea exacta a aurului romanesc trimisa la Moscova spre pastrare si daca acesta se prezenta sub forma de monede sau lingouri”. Romanii intocmesc cat se poate de repede un raport amanuntit, pe care il trimit la Washington, despre monedele si lingourile pastrate in capitala Rusiei. Dupa aceea, liniste totala. Nu exista nicio explicatie oficiala despre interesul din acel moment al americanilor pentru aurul romanesc de la Moscova.

Aurul romanesc cheltuit de “albi” pe mancare si imbracaminte?

Povestea aceasta legata de americani apare totusi intr-un anumit context, pentru ca in 1921 circulau deja zvonuri prin Europa, cum ca o parte din tezaurul romanesc de la Moscova luase drumul Americii. Sa fi fost reala situatia sau numai praf aruncat in ochii opiniei publice? Sovieticii sustin, in acelasi an, ca tezaurul romanesc nu mai este intreg. Ei tineau sa precizeze insa ca nu erau vinovati pentru aceasta situatie. Varianta sustinuta de bolsevici se referea la tumultoasa perioada a razboiului civil din Rusia, de dupa inlaturarea Tarului, cand “rosii”, adica sovieticii, s-au luptat cu “albii”, adica monarhistii. S-a spus ca un anumit general “alb”, Antoni Denikin, in fruntea unei armate de 150.000 de soldati, se apropiase atat de mult de Moscova, incat bolsevicii au evacuat din acest oras toate bunurile de pret. Tezaurul romanesc a fost impartit in cantitati mai mici, care au fost trimise spre pastrare in diverse colturi ale Rusiei, la Perm, Omsk, Kazan, Saratov. Numai ca “albii” au pus mana pe acest aur si cu el ar fi cumparat de la straini armament, hrana si imbracaminte.

3. Al treilea comentariu

In ianuarie 1918, aliatii solicita Romania sa participe la campania din Ucraina prin care incercau sa impiedice pacea separata pe care bolsevicii voiau s-o incheie cu Germania; de asemenea, cereau Romaniei sa inlature de pe frontul de lupta soldatii rusi bolsevici. Silita la actiuni anti-rusesti, Romania incearca sa-si ia masuri de precautie in privinta tezaurului aflat in mana rusilor, si hotaraste sa cedeze tezaurul Puterilor Aliate, pentru garantarea imprumuturilor acordate Romaniei in timpul razboiului – cu obligatia de a-l restitui dupa pace. Reprezentantii Frantei, Angliei, Statelor Unite se implica in aceasta actiune. La sfarsitul lunii ianuarie, ministrul Victor Antonescu, in urma demersurilor facute la Paris, pe langa guvernul francez, a reusit sa obtina, in primele zile ale lunii februarie, un raspuns verbal din partea lui Clemenceau – Presedintele Consiliului de Ministri francez si Ministru de Razboi -ca se garanteza suma de 310 mil. lei aur din Tezaurul de Moscova. Raspunsul venea dupa ce Clemenceau obtinuse si consimtamantul marilor Aliati.

In urma acestor garantii, Romania isi poate permite in sfarsit sa treaca Prutul, la 20 ianurie 1918 pentru eliberarea Basarabiei, pe care, la 15 decembrie 1917 bolsevicii o proclamasera Republica Democratica Moldoveneasca.
Drept raspuns, bolsevicii il vor aresta pe Diamandi, ministrul Romaniei la Petrograd (eliberat la reactia reprezentantilor diplomatici) apoi, la 26 ianuarie 1918, Trotki anunta ruperea relatiilor diplomatice cu Romania si confiscarea tezaurului roman de la Moscova. Textul, semnat de Lenin, preciza ca “Fondul de aur al Romaniei, in pastrare la Moscova, este declarat intangibil pentru oligarhia romana. Puterea sovietica ia asupra sa raspunderea pentru pastrarea acestui fond si il va transmite in miinile poporului roman”.

Dupa expulzarea misiunii diplomatice romanesti, cheile tezaurului vor trece succesiv la misiunile franceza, apoi daneza si norvegiana, fiind duse la Copenhaga, cand si misiunea daneza a fost expulzata din Rusia bolsevica. Din toamna anului 1918, cand pleaca ultimii reprezentanti romani, nu se mai stie nimic despre tezaur.

Romania va pune problema tezaurului la Conferinta de Pace de la Paris, deschisa la 18 ianuarie 1919; memoriul va fi citit de catre G. Danielopol, in sedinta Comisiei Reparatiunilor, la 8 aprilie 1919, dar presedintele comisiei va sugera ca ar fi mai indicat sa fie adresat acest memoriu Comisiei Finaciare, fapt ce va avea loc la 16 aprilie. Procesul verbal va fi adoptat, comisiile cerand probe scrise ca Aliatii au garantat tezaurul roman in timpul razboiului. Dat fiind ca in februarie 1918 asigurarea lui Clemenceau fusese verbala, Aliatii – Franta, Anglia, Italia – nu au mai recunoscut acest lucru la Conferinta de Pace. Toate memoriile si interventiile lui I. I.C. Bratianu catre marile personaje politice ale momentului au ramas fara ecou.