“Kustendje (n.r. Constanţa, Kustendje era denumirea data de britanici orasului) prezinta un tarm jos, ale carui plaje sunt pline de cochilii; nici un copac, nici un tufis nu poate fi vazut. Exista doar cateva colibe fare ferestre, cu stresinele acoperisurilor inclinate catre pamant, imprejmuite de un gard de piatra.

Un steag flutura in vant, iar un grup de femei acoperite cu valuri priveau sosirea noastra. Barca noastra trecuse printr-un foarte puternic curent marin pana ce a fost ancorata la tarm, unde ne-au intampinat cativa tatari zgomotosi.

Locul in care am tras barca la tarm era alcatuit dintr-o gramada de pietroaie, printre care oamenii aruncasera smocuri de iarba cu pamant pentru a nivela putin locul; colibele de lemn pareau ridicate in cea mai mare graba; toata coasta anunta un desert in care abia de ieri pana azi s-au ridicat locuinte.

Ne-au aruncat bagajele in niste carute trase de boi, si am pornit catre han, un loc foarte respectabil daca tinem cont de vecinatati, primitor mai ales prin curatenie.Un cerdac acoperit conducea catre cea mai buna camera, care era artibuita pasagerilor de rangul intai.

In timp ce ne era pregatita cina, am facut o plimbare prin oras.

Kustendje (n.r. Constanţa) fusese complet distrusa de catre rusi in 1809; totul arata inca de parca distrugerile ar fi fost provocate in urma cu doar cateva saptamanai (n.r. era vorba de anul 1840); mizerie, case darapanate pe jumatate, alcatuiau strada principala, care era destul de larga; din loc in loc zaceau coloane de marmura si piatra ce pareau sa apartina unor vremuri de demult.

La unele case, acoperisul si veranda erau sustinute de cate o grinda de lemn asezata pe cate o platforma antica de marmura. Minaretul apartinand singurei moschei pe jumatate daramata,  era construit din scanduri vopsite in alb.”