TIGANII IN ELVETIA
În sfârșit am reușit să înțeleg de ce nu preferă țiganii Elveția in fața Canadei, Franței sau Danemarcei.
Pai sa vedem ce se intimpla in Elveția. Și acolo se găsesc mulți țigani, dar surprinzător, acolo ei muncesc din greu. Conform celor povestite, de către chiar doi proprietari de hoteluri, motivațiile lor sunt următoarele:
- ajutorul de șomaj se acordă numai după cinci ani de muncă neîntreruptă;
- dacă refuzi o ofertă de loc de muncă, pierzi orice ajutor din partea statului;
- dacă pierzi din vina ta locul tău de muncă: de ex.consum de alcool la locul de muncă, pierzi orice ajutor din partea statului;
- dacă provoci distrugeri în locuința ta socială, sau la orice alt obiectiv ce se află în proprietatea statului, trebuie să suporți ori costul reparațiilor,
ori să lucrezi în cadrul unui penitenciar în folosul societății, până la recuperarea pagubelor.
Este surprinzător însă, că nimeni nu condamnă Elveția, fiindcă nu hrănește fără muncă pe cei dezavantajați de soartă. Și nici nu se amintește nimic pe tot teritoriul Europei despre rasismul elvețian!
Poate fi insa acest model adaptat si implementat si in tari precum Romania, in care comunitatile de rromi/tigani reprezinta inca o problema in ceea ce priveste integrarea lor in societate, dupa cum o recunosc chiar o serie de ONG-uri sau de organizatii ale rromilor?
Sursa: ioncoja.ro
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.