MARTIRAJUL ROMÂNILOR DE LA LUNCA ŞI FÂNTÂNA ALBĂ NE ÎNALŢĂ PE SCARA VIRTUŢILOR. Cum ne mai bate inima, cum ne mai păstrăm sufletul românesc, trăind mai bine de șapte decenii despărțiți de Țara-mamă? Aceasta ar fi întrebarea ce ar trebui să ne-o punem noi astăzi, căci primii care au fost rupți, pe neprins de veste, de la sânul Patriei n-au avut timp pentru discuții și cugetări filozofice…

Deciziile trebuiau luate fără a sta mult pe gânduri, așa cum fulgerătoare a fost și instaurarea noii stăpâniri. Românii deprinși să-și înceapă ziua cu rugăciunea ”Tatăl nostru” și cu imnul ”Trei culori cunosc pe lume” s-au pomenit în fața alegerii de a rămâne în suferințe, îngenunchiați sau de a porni cu riscul vieții spre România. Mai exista și a treia cale – cea a servilismului, a cerșirii de favoruri de la stăpâni în schimbul lepădării de Dumnezeu, a trădării fraților de sânge.

Fiecare a ales (să trăiască ori să moară) pe măsura curajului, demnității, credinței sale, cei mai mulți, poate, și constrânși de împrejurări… Cu 76 de ani în urmă, buneii, părinții noștri, pornind la moarte, și-au câștigat dreptul la nemurire, demonstrând prin tributul lor de sânge ce înseamnă dorința de libertate și dragostea de Țară.

Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com

Foto: Zorile Bucovinei