fbpx

RSS

De ce știu ungurii o istorie fal…

Sigismund de Luxembu…

Calificare spectaculoasă a Român…

Echipa feminină de h…

UE(RSS)? Comisarii "europeni", c…

Dacă membrii reziste…

Țara te vrea prost! Salariul cel…

Ministerul "progresi…

Epstein a fost un fel de Plahotn…

De ce-l aducem în di…

Protest la București împotriva "…

Așa numita "taxă Oxi…

«
»
TwitterFacebookPinterest

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

27 Martie 1918 (RE)Unire a Basarabiei cu Romania, in cuvintele Lor

Print Friendly, PDF & Email

27 Martie 1918 (RE)Unire a Basarabiei cu Romania, in cuvintele Lor

Spicuim din Seria Romaniana: Romani cu care ne mandrim, a ziaristului Gabriel Teodor Gherasim, cateva fragmente din interviuri luate de acesta unor personalitati culturale, politice si intelectuale romanesti dintre Nistru si Prut.

Astfel, prin cuvintele lor, o sa fim mai aproape de realizarea sacrificiilor celor are au refacut Romania Mare si a importantei acestei reuniri de neam dintre Nistru si Tisa.

Interviu cu Maestrul Ioan Paulencu Artist al Poporului din Moldova, solist al Operei Naţionale, Preşedintele Societăţii Culturale Salvati Folclorul, conferenţiar universitar:

– Noi românii din Bucovina de Nord, Bugeac şi Basarabia, în decurs de aproximativ 250 ani, am trăit doar 22 de ani în propria noastră ţară România, din 1918-1940… Cred că nu este nici o noutate dacă voi răspunde că am suferit enorm de mult pentru că am fost şi sunt român. (I Paulencu) – născut la 5 decembrie 1940, regiunea Cernăuţi, comuna Voloca 

libris.ro

– Stimate domnule Gherasim, cred că nu este nici o noutate dacă voi răspunde că am suferit enorm de mult pentru că am fost şi sunt român. În Basarabia, pe timpul sovetic, toţi românii erau persecutaţi.

În anul 1978, m-am dus ca să-mi corectez toate datele biografice, prezentând certificatele de naştere, al meu, al tatălui şi al mamei, certificatul lor de căsătorie, unde erau descrişi ca agricultori români. Nu au vrut să mă înregistreze ca român.

M-au sfătuit să mă adresez la secţia de paşapoarte republicane din Moldova. Anteior, în 1957, la cercul militar, în mai puţin de 2 minute mi se schimbase numele: din Paulencu în Pavlenco, din Ioan în Ivan şi din român în moldovan. La secţia republicană de paşapoarte când a citit şeful documentele românesti ale părinţilor m-a întrebat:

“şi dumneata vrei să te inscrii acum ca român?” 

Eu i-am răspuns: “Eu nu vreau să mă inscriu român, eu sunt român şi punctum”.

La răspunsul meu, şeful a exclamat că mai degrabă decât să mă înscrie pe mine ca român se spânzură el. I-am răspuns foarte politicos:

“Vă rog să-mi semnaţi corectarea documentelor de identitate, pe urmă va puteţi şi spânzura dacă poftiţi”.

Şeful a sărit de pe scaun şi m-a ameninţat că mă va reclama la Miliţie. Iar eu i-am răspuns:

“Asta vreau să fac şi eu, deoarece dumneata mi-ai insultat naţia”.

Şeful a aprins o ţigară, defilând nervos prin birou şi după câteva fumuri de ţigară a exclamat cu ură:

“E imposibil de lucrat aşa!”

Cu multă silă mi-a semnat documentele. Cu aşa nervi, mi-am recăpătat din nou numele, prenumele şi naţionalitatea. Luând documentele semnate i-am zis:

“Eu la revedere nu vă spun, deoarece nu aţi meritat aşa
bineţe”.

Colegii din Teatru, aflând că am redevenit “român”, atât ruşii, cât şi “moldovenii”, m-au urât făţis după aceea. Închipuiţi-vă că dacă chiar astăzi, în mileniul III, sunt unii cetăţeni care se bat cu pumnul în piept şi strigă:“Sunt moldovan, deci nu român”, vă închipuiţi reacţia de atunci. 

27 Martie 1918 (RE)Unire a Basarabiei cu Romania, in cuvintele Lor

Dr Vitalia Vangheli Pavlicenco este presedintele Partidului National Liberal din Basarabia (R.Moldova)

-Am un gol imens si de neacoperit in suflet – de aceea este pentru prima oara cand am reusit in decursul acestui interviu, ca sa scriu despre mama – asta pentru ca EA, care m-a facut romanca, cea care canta “Seara pe deal” de Eminescu, “Pe linga plopii fara sot” si pentru care limba, literatura romana, Romania, istoria noastra, erau valori de capatai, a decedat cu numai doi ani inainte de a apuca alte vremuri in Basarabia, cand s-a adoptat grafia latina si limba noastra drept limba de stat.

Iar cand am trecut in 1987, pentru prima oara, frontiera cu trenul spre Iasi, am plans in hohote de emotii nestapanite, pentru ca am ajuns la aceasta clipa nemaicrezuta in viata noastra, dar si pentru ca nu a putut sa retraiasca si mama clipa de revenire in Romania. (Dr Vitalia-Vangheli-Pavlicenco)

– In Basarabia, la cit au suferit romanii aici, sint putini care sa nu poata fi evocati drept eroi, exceptind leprele comuniste si vinzatorii de semeni. Astfel, asa s-a intimplat ca parintii mei au trait, impreuna cu bunicii, cele mai grele perioade ale ocupatiei sovietice, incepind cu 1940, cind mama mea a revenit din Iasi, unde se afla la studii, in stinga Prutului, la bastina (ea fiind nascuta in comuna Alunis, judetul Balti).

La Iasi mama a studiat de profesoara si toata viata a predat limba romana si franceza. Revenita in Basarabia, mama a lucrat in scolile din citeva sate, apoi s-a stabilit in comuna Grinauti, linga Pelinia, aproape si de Alunis. Acolo s-a casatorit cu tatal meu, Victor Vangheli, invatator, ca si mama.

El preda matematicile si istoria. Mai e de remarcat ca bunicul meu matern Petru Bordeniuc, din Alunis, a devenit si el, la tocmai 50 de ani! invatator pentru clasele primare, bunicul patern era agricultor, iar bunica paterna a ramas la 6 ani fara mama. Insa, nu am avut parte nici de tata, nici de bunic patern.

Pe acesta, pe nume Gheorghe Vangheli, l-au mobilizat sovieticii la 16 aprilie 1945, neavind impliniti 50 de ani si l-au terminat kaghebistii la scurt timp, pentru ca luase Biblia cu el, nemultumit ca „a fost mobilizat de Antihristul”. A fost prima tragedie pentru bunica paterna.

A doua tragedie, bunica paterna a suferit-o alaturi de mama – unicul ei fiu, Victor, tatal meu, a fost ucis la numai 24 de ani, din invidia unora de a fi acceptat sa conduca el scoala, dupa ce mai multi ani a fost mama directoare, dar renuntase pentru ca astepta nasterea mea, avind-o deja pe sora Silvia. A fost o tragedie extraordinara in sumbrul an 1953, dupa moartea lui Stalin, cind au fost amnistiati mai multi fosti recidivisti, racolati pentru a-l omori pe tata. In actul rusesc de deces scria „polnoie otdelenie golovi ot tuloviscea” (“separare totala acapului de trunchi”), iar in cel moldovenesc, obtinut ca si
duplicat mai tirziu, – simplu – „decapitare”. 

Gabriel Teodor Gherasim

Foto: Eveniment Marea Adunare Centenară


Comentarii

comentarii

telekom.ro
Site-ul Glasul.info nu raspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formularii din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile cu tenta rasista, xenofoba, care incita la ura, sau la violenta
orange.ro

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info

Comodo SSL