Anul acesta s-au comemorat 70 de ani trecuți de la valul masiv de arestări din 1948

Anul acesta s-au comemorat 70 de ani trecuți de la valul masiv de arestări din 1948

Pentru prima dată după adoptarea legii nr. 127/2017 pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, în acest an a fost organizată în mod oficial o ceremonie de comemorare a martirilor din închisorile comuniste. Este o reparație morală care vine foarte, foarte târziu.

Coincidența a făcut ca luni, 14 mai 2018, să se împlinească 70 de ani trecuți de la valul masiv de arestări din 1948. Potrivit legii nr. 127/2017, se instituie ziua de 14 mai Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, iar sărbătorirea anuală a acestei zile poate fi marcată de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane și alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, în limita alocațiilor bugetare aprobate.

Tot în această zi de 14 mai, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune și Agenția Națională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni și materiale informative despre evenimentele petrecute în perioada prigoanei comuniste, în ziua de 14 mai 1948.

„În baza Legii 127/2017, 14 mai a fost instituită ca „zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste”. Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la cel mai mare val de arestari politice din istoria României (14 mai 1948).

Instituțiile publice, in general, ignoră această zi, neorganizand nici o manifestare, deși Legea 127/2017 prevede acest lucru. Centrul Cultural Mihai Eminescu – Sector 2 si-a adus aminte si au marcat această zi, astăzi, 14 mai 2018.

Alianța Noastră România a participat la slujba dedicată memoriei martirilor decimați în închisorile politice comuniste!

Pentru că ne iubim neamul și istoria!”, scrie pe facebook Alianța Noastră București

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Când ai primar care urăște România: Monumentul Ostaşului Român de la Carei este dosit de ochii publicului după o perdea de tuia înaltă de 9 metri!

mar mai 15 , 2018
Când ai primar care urăște România: Monumentul Ostaşului Român de la Carei este dosit de ochii publicului după o perdea de tuia înaltă de 9 metri! Un monument precum Monumentul Ostaşului Român de la Carei reprezintă cartea de vizită a localității, dacă nu cumva chiar a întregii regiuni. Este poate […]

Poate vă place și:

libris.ro