Se întoarce cenzura de tip bolșevic? Participarea Editurii Sânziana la Bookfest interzisă în ultimul moment
Comunicat de presă
În numele Editurii Sânziana, anunțăm publicul iubitor de carte că participarea noastră la Bookfest 2018, în perioada 30 mai – 3 iunie, nu mai este posibilă. Cărțile Rezistenței anticomuniste nu vor fi prezente la acest eveniment cultural. Ogoranu, Haiducii Dobrogei, Constantin Iulian, martirii temnițelor comuniste nu sunt doriți de organizatorii salonului de carte.
În mod inexplicabil – deși ulterior ni s-au oferit explicații puerile – ni s-a comunicat (si asta doar telefonic) că participarea Editurii Sânziana nu mai este dorită, deși anterior ni se comunicase oficial inclusiv amplasamentul stabilit pentru standul editurii.
Solicitarea organizatorilor, cu două săptămâni înaintea deschiderii, de a prezenta lista integrală a titlurilor expuse la acest salon s-a suprapus cu schimbarea atitudinii față de noi. Au urmat tergiversări și o proastă comunicare, pentru ca în final să ni se ofere – doar telefonic – o serie de scuze jenante, în opinia noastră, dat fiind nivelul pe care îl presupune un atât de prestigios eveniment.
Ni s-ar fi părut mai cinstit să ni se comunice adevăratul motiv al schimbării atitudinii față de noi. Faptul că Bookfest se află „sub înaltul patronaj” al Președinției României și beneficiază de suportul Ministerului Culturii să reprezinte oare premisa unor intruziuni de ordin politic sau ideologic în selectarea expozanților?
Ori prezența Ambasadei SUA în primul rând al partenerilor BOOKFEST constituie un prilej pentru excesul de corectitudine politică al unor structuri ale sistemului, fără legătură cu cultura, dar omniprezente în toate domeniile vieții românești?
Noi credem că la o ediție BOOKFEST al cărei “invitat de onoare” sunt Statele Unite ale Americii, ar fi fost binevenită prezența unei cărți precum Mesagerii Libertății, dedicate eroilor parașutați de aviația militară americană între 1951-1953 în România comunistă. La fel, biografia lui Ion Gavrilă Ogoranu, salvat de la moarte de însuși președintele American Nixon. Cine vrea uitate aceste capitole ale Istoriei recente?
Nu este prima oară când activitatea noastră editorială întâmpină obstrucții și discriminări. Editura Sânziana se află de mult timp pe lista neagră a unor grupări și instituții care nu doresc o Românie în care circulația ideilor să fie liberă și Istoria să fie învățată în lumina Adevărului. Spre exemplu, sunt mai bine de nouă ani de când sălile tuturor instituțiilor publice ale Capitalei sunt închise lansărilor de carte ale editurii noastre.
Și totuși, nu ne vom descuraja. Chiar dacă ne încearcă o amărăciune văzând că se pun iarăși gratii și lanțuri libertății de expresie, pentru care s-a murit în Decembrie 1989.
Cu doi ani înaintea morții, academicianul Dinu C. Giurescu ne-a comunicat aprecierea sa pentru eforturile editurii noastre de a publica titluri interzise timp de jumătate de secol. Încurajările domniei sale au constituit confirmarea că ne aflăm pe drumul cel bun. Și suntem deciși să continuăm.
Cei care se fac vinovați de acest nou act de cenzură, la 28 de ani de la căderea regimului comunist, să știe însă că o societate liberă și democratică nu se construiește pe fundamentul unei memorii amputate, falsificate pe criterii ideologice.
Nu pe noi ne-ați alungat de la Bookfest, domnilor de la Asociația Editorilor din România, împreună cu înalții voștri parteneri și sponsori, ci pe Ogoranu, pe Haiducii Dobrogei și pe toți eroii rezistenței anticomuniste. Ei vă vor judeca!
Florin Dobrescu
Managerul Editurii Sânziana
Președintele Asociației pentru Memorie Identitară CARPAȚI
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Showing 1-8 of 13 Books
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.