Liviu Pleșoianu: „Dacă am deranjat niște companii străine, trebuie dată repede-repejor o ordonanță de urgență pentru a le liniști?!? Trebuie, eventual, să ne cerem și scuze pentru că suntem un popor recalcitrant care nu vrea să-și dea resursele GRATIS!??”

Liviu Pleșoianu: „Dacă am deranjat niște companii străine, trebuie dată repede-repejor o ordonanță de urgență pentru a le liniști?!? Trebuie, eventual, să ne cerem și scuze pentru că suntem un popor recalcitrant care nu vrea să-și dea resursele GRATIS!??”

Continuă războiul declarațiilor cu privire la resursele României din Marea Neagră. Deputatul Liviu Pleșoianu este deranjat de atitudinea aliatului de la ALDE, deputatul Varujan Vosganian, pe care îl acuză că sare în apărarea marilor companii străine și vrea OUG pentru resursele de gaze de la Marea Neagră.

Pentru că i se pare că îi năpăstuim pe cei de la Exxon și OMV, domnul Vosganian vrea OUG pentru resursele de gaze de la Marea Neagră. Eu nu vreau. …Dumneavoastră vreți?

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Domnul Varujan Vosganian – deputat, vicepreședinte și purtător de cuvânt al ALDE – vrea OUG pentru resursele de la Marea Neagră. E foarte supărat pe Legea „Offshore”, recent modificată și votată la Camera Deputaților. Iată supărările principale ale domnului Vosganian:

1.E supărat domnul Vosganian pentru că i se pare că vrem să luăm prea mulți bani de la Exxon și OMV:

„Pot să vă spun, ca legiuitor, că sentimentul meu este că voinţa noastră de a îmbina un anumit tip de impozitare mai redus decât on-shore, dar în orice caz suficient de ridicat trebuie să se combine şi cu recuperarea costurilor de operare, care sunt foarte mari în zona off-shore şi în acest sens se impune o modificare de urgenţă a actului normativ.”

Ceea ce omite să precizeze însă domnul Vosganian este că oricum s-a stabilit prin Legea „Offshore” un algoritm de impozitare mai favorabil pentru cei care exploatează „offshore” (maritim), comparativ cu cei care exploatează „onshore” (terestru). Legea 73/2018, care aprobă Ordonanța Guvernului nr. 7/2013, se va aplica de aici înainte doar pentru exploatările „onshore” (terestre). În cazul exploatărilor „offshore”, se va aplica o impozitare progresivă care lasă loc arhisuficient (chiar prea mult, dacă e să-mi exprim o opinie personală) pentru amortizarea investițiilor marilor companii străine!

Cu atât mai ciudată e poziția de acum a domnului Vosganian, cu cât Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 e semnată chiar de domnia sa, în calitatea de atunci – ministru al Economiei! Ei bine, respectiva ordonanță nu distingea între „onshore” (terestru) și „offshore” (maritim)! Se impunea un impozit de 60% indiferent de unde era extras gazul românesc, din mare sau de pe uscat!

2.Mai e supărat domnul Vosganian și pentru că legea „nu a fost convenită şi cu actorii pieţei”:

„Eu cred că propunerea care a fost făcută şi care a fost adoptată în comisie a fost o propunere care pe noi, care eram membri ai comisiilor reunite din partea ALDE, ne-a pus într-o situaţie delicată. Informaţia pe care am primit-o a fost aceea că soluţia a fost convenită şi cu actorii pieţei, s-a dovedit că nu a fost aşa şi iată suntem nevoiţi acum să procedăm la anumite corecţii pentru că condiţiile care ne-au fost prezentate, anume un anumit tip de impozitare care se combina cu un anumit tip de deducere a costurilor de exploatare şi explorare, nu s-au regăsit în documentul final şi de aceea se discută acum despre modificarea actului normativ.”

Aici, mărturisesc, domnul Vosganian începe să-mi afecteze grav starea de calm! Cum adică? Trebuia să facem această lege după dictarea celor de la Exxon și OMV? Nu e oare suficient că ne-am cam bătut joc și de industria, și de resursele noastre în ultimii aproape 30 de ani? Trebuia să continuăm la fel!?? Trebuie să votăm numai ce vine în plic prin curierat special!?? Dacă am deranjat niște companii străine, trebuie dată repede-repejor o ordonanță de urgență pentru a le liniști?!? Trebuie, eventual, să ne cerem și scuze pentru că suntem un popor recalcitrant care nu vrea să-și dea resursele GRATIS!??

Las la urmă și o altă enervare personală. Carevasăzică, pentru domnul Vosganian nu contează foarte mult că această lege a fost votată de zeci de oameni care au considerat că nu e bine ca din exploatarea gazelor de la Marea Neagră să nu câștigăm aproape nimic. Dacă dânsul și alți colegi din ALDE au altă părere, atunci – conform gândirii sale – ar trebui ca Guvernul României să dea pur și simplu o ordonanță de urgență care să schimbe legea proaspăt votată de deputați. Adică nu mai contează ce a cerut o majoritate covârșitoare a societății românești. Domnul Vosganian „știe mai bine” și, pe cale de consecință, trebuie să încetăm toți cu prostiile noastre și să schimbăm totul, „de urgență”, după cum mai bine știe dânsul… Nu e superb?

Pentru a concluziona, purtătorul de cuvânt și vicepreședintele ALDE Varujan Vosganian vrea ca Guvernul să „intervină de urgenţă pe actul normativ”. Cu toată dragostea, eu NU vreau! Dumneavoastră vreți?”, a scris deputatul Liviu Plesoianu pe facebook

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Patria Bank plănuiește o dezvoltare și mai mare în Iași, iar sucursala actuală va fi relocată într-o altă locație

mar iul. 17 , 2018
Patria Bank plănuiește o dezvoltare și mai mare in Iași, iar sucursala actuală va fi relocată într-o altă locație Sediul de până acum al Patria Bank din Strada Anastasie Panu din Iași a fost scos la vânzare pe un site de licitații specializat, prin vânzare directă pentru suma de 942.000 de […]

Poate vă place și:

libris.ro