Un miliard de euro în următorii zece ani pentru iniţierea unui fond pentru relansarea staţiunilor balneare!
Ultima dintre măsurile pentru relansarea turismului balnear din Românie este iniţierea unui fond pentru relansarea staţiunilor balneare. România deține câteva dintre stațiunile balneare care au făcut cândva istorie la nivel european, dar care din păcate astăzi sunt departe de gloria lor de altădată.
Printre cele mai cunoscute stațiuni balneare din România și din Europa, stațiunea Băile Herculane, este în acest moment o cruntă dezamagire, un contraexemplu pentru modul în care este pus în valoare patrimoniul istoric și cultural al unei țări.
Deputatul PSD Florinel Stancu salută iniţierea unui fond pentru relansarea staţiunilor balneare şi consideră că investiţiile vor majora contribuţia turismului balneogeriatric la PIB-ul ţării.
„În sesiunea aceasta, după cum a anunţat Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, vom lansa un program naţional pentru revitalizarea staţiunilor balneare. Măsura va dispune de o finanţare de cel puţin un miliard de euro în următorii zece ani, beneficiarii fiind administraţiile publice locale şi agenţii economici care operează în cele 31 de staţiuni balneare din ţara noastră”, a declarat Florinel Stancu, care a menţionat că România dispune de ape minerale cu un conţinut foarte variat în elemente chimice, prezentând o complexitate fizico-chimică, minerologică şi termică deosebită.
„Cadrul natural unde sunt situate principalele staţiuni balneare din ţară este unul potrivit şi cu un potenţial economic foarte mare. Institutul Naţional de Statistică a confirmat la finalul anului 2015 faptul că staţiunile balneare au fost pe primul loc în ce priveşte indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune. Conform aceluiaşi studiu, din totalul de înnoptări în staţiunile balneare, 5,1% (14.6076) au fost ale turiştilor străini, iar restul de 2,867 milioane ale turiştilor români. Majoritatea turiştilor români şi străini au ales cazarea în hoteluri, unde numărul de înnoptări a depăşit 2,668 milioane. Noi credem că dacă vor creşte investiţiile din partea statului în aceste obiective, va creşte şi interesul investitorilor privaţi, iar rezultatul va consta în condiţii şi servicii mai bune pentru turişti”, a susţinut Florinel Stancu în declaraţia sa politică.
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
“Comunicat de presă! Drepturi după moarte cerute pentru memoria și jertfa lui AVRAM IANCU! Luni, 17 septembrie 2018 ora 11, protest pașnic, dar revoltător cu cântece naționale pentru drepturile postume ale Eroului Națiunii Române, Avram Iancu. în Piața Guvernului. În timpul protestului voi depune la Cancelaria Premierului – MANIFESTUL DE […]