Se reduce numărul de parlamentari! O inițiativă privind reducerea numărului de parlamentari la 300, a fost adoptată tacit în Senat

Se reduce numărul de parlamentari! O inițiativă privind reducerea numărului de parlamentari la 300, a fost adoptată tacit în Senat

Cu toate că era greu de crezut ca acest lucru să se mai întâmple, iată că rezultatul referendumului din anul 2009 cu privire la reducerea numărului de parlamentari ar putea fi pus în aplicare, chiar dacă asta se va întâmpla extrem de târziu.

”În plină campanie pentru un nou referendum, iată că este posibil să punem în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Chiar dacă tacit, chiar dacă atât de târziu”, a declarat deputatul PMP Adrian Todoran.

Inițiativa de a reduce numărul de parlamentari la 300, așa cum s-a votat în timpul referendumului din 2009, a fost adoptată tacit în Senatul României.

”Este absolut necesar ca această lege să ajungă urgent la votul final în Camera Deputaţilor, unde toţi parlamentarii să ţină cont că respectarea deciziilor Curţii Constituţionale nu este opţională, iar suveranitatea aparţine poporului român! În 2009, Curtea Constituţională valida rezultatele referendumului naţional unde peste 7,7 milioane de români au votat pentru un Parlament cu maximum 300 de persoane, pentru un Legislativ mai restrâns si mai eficient, care să lucreze exclusiv în interesul cetăţenilor”, a precizat deputatul PMP Adrian Todoran.
”Actuala putere are acum ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea faţă de respectarea voinţei poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face. Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaţilor, această iniţiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie”, a conchis deputatul PMP Adrian Todoran.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Aurelian Pavelescu: "Augustin Lazăr și Raluca Prună n-ar trebui să se ducă și ei la PUȘCĂRIE?"

mar sept. 25 , 2018
Aurelian Pavelescu: “Augustin Lazăr și Raluca Prună n-ar trebui să se ducă și ei la PUȘCĂRIE?” Ultimele dezvăluiri publice agită deosebit de intens spiritele în societatea românească. Dezvăluirile din presă potrivit cărora procurorul general al României ar fi fost desemnat și numit ilegal în funcția pe care o deține, a […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News