A fost dezvelită prima statuie a domnitorului Ştefan cel Mare din Bucureşti
Avem Statuie cu Ștefan cel Mare și Sfânt și la București
Astăzi 26 noiembrie 2018, la ora 14:00, a avut loc ceremonia oficială de inaugurare a monumentului de for public “Ștefan cel Mare și Sfânt”, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic (AMPT). Monumentul a fost amplasat pe aleea centrală din Parcul Obor, Sector 2 (Sos. Mihai Bravu și Strada Chiristigiilor).
„Primul ansamblu statuar din Bucureşti al domnitorului Ştefan cel Mare a fost dezvelit în cursul zilei de luni, 26 noiembrie 2018, de domnul Toader Mugur Mihai, primarul sectorului 2, însoţit de domnul Lucian Cătălin Iliescu, consilier general, preşedintele Comisiei Cultură şi Culte din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, doamna Oana Valeria Zaharia, director AMPT şi autorul lucrării, sculptorul George Tănase”. transmit presei reprezentanţii primăriei sector 2.
Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost primită bine la Bucureşti, cetăţenii prezenţi la eveniment, chestionaţi de reporterii razboiulinformational au considerat iniţiativa ca una absolut firească.
„Monumentul de for public dedicat lui Ștefan cel Mare, domnitor canonizat cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt de către Biserica Ortodoxă Română, a fost realizat de către artistul plastic Gheorghe Tănase în urma organizării unui concurs de soluții la nivelul Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic. Lucrarea este din bronz și reprezintă personajul în mărime naturală.
Demersul cultural este întreprins în contextul cinstirii memoriei marelui domnitor Ștefan cel Mare, o personalitate marcantă a istoriei României, în semn de recunoștință pentru contribuția acestuia la menținerea continuității neamului românesc” transmite AMPT.
Ștefan cel Mare și Sfânt la Bucuresti
Ștefan cel Mare și Sfânt era singura mare personalitate din istoria romanilor care nu avea o statuie în capitala ţării. Până la acest moment exista doar un bust în cadrul muzeului Militar, unde exista busturile tuturor marilor voievozi.
Prin acest demers identitar Bucureştiul şi Chişinău se înfrăţesc încă o dată în plus.
Mediafax anunţa că monumentul a costat cca 300.000 de euro, statuia este realizată în bronz. Calitatea lucrării este una de excepţie, voievodul fiind reprezenta în mărime naturală într-o poziţie de mişcare în care Ştefan cel Mare se pregăteşte să îşi scoată paloşul.
Sursa: razboiulinformational.ro
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri