Românii din Carei au inițiat o petiție pentru a li se aproba un catarg cu drapel românesc!?
Preambul: “Comunitatea maghiară a avut statui politice în Carei, Kolcsey şi Kosuth care au dispărut în anii 30. Acum în oraş există statui politice cum este Monumentul Ostaşului Român, Vasile Lucaciu, Avram Iancu sau Simion Bărnuţiu. Dacă cineva crede că maghiarii nu îmi cer una alta se înşală …Dacă tot provocăm unde vom ajunge? Bine a zis Oneţ că e o sărbătoare a comunităţii româneşti. NU PROVOCAŢI MAGHIARII!“, a declarat primarul Municipiului Carei Eugen Kovacs, și totodată și preşedintele UDMR Carei
Ceva atât de simplu și de firesc oriunde altundeva pe teritoriul României, la Carei este un obiectiv aproape imposibil de realizat din cauza alergiei profunde a autorităților locale UDMR-iste față de drapelul național al României.
Reprezentanții Asociaţiunii ASTRA Despărţământul Aurel Coza Carei au inițiat o petiție online intitulată “Un catarg cu drapel românesc…pentru Asociaţiunea ASTRA Carei“, în care explică cum le este împiedicată inițiativa de către factorii cu putere de decizie de la nivel local.
Petiția poate fi semnată AICI.
Semnați, distribuiți – acesta este un exercițiu de solidaritate românească!

RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Showing 1-8 of 22 Books
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.