libris.ro

Direcționarea banilor publici de către UDMR spre organizații iredentiste arată că trebuie să revenim la o administrație centralizată

Una dintre cele mai mari înșelăciuni ale mediului politic din România îndreptate împotriva cetățenilor acestei țări, este aceea referitoare la beneficiile descentralizării și autonomiei locale.

Realitatea din teren a demonstrat că dimpotrivă, experimentele acordării unor forme sporite de autonomie în anumite zone ale țării s-au dovedit niște adevărate eșecuri, cu unități administrativ teritoriale (UAT-uri) scăpate de tot de sub controlul autorităților centrale, transformate în niște adevărate găuri negre spre care se duc mereu subvenții fără încetare. Așa s-a ajuns că în unele zone ale României legile statului român să fie ignorate sau chiar încălcate flagrant, cu bună știință.

” Reţeaua UDMR: BIHOREANUL vă dezvăluie „suveica” prin care UDMR îşi alimentează ONG-urile de casă cu bani de la CJ
Sediul UDMR Bihor e cartierul general unde se decid, de fapt, finanţările ONG-urilor cu bani de la CJ. (…) grosul asociaţiilor beneficiare au drept „acţionari” activişti ai Uniunii, care sunt şi decidenţi cu privire la fonduri, şi beneficiari ai lor, iar Fundaţia Varadinum, înfiinţată de UDMR şi „sponsorizată” de CJ, este un donator important la campaniile electorale ale partidului „, scrie ebihoreanul.ro

De altfel ceea ce scriu și dezvăluie jurnaliștii de la Ebihoreanul.ro nu este un caz izolat, situații asemănătoare înregistrându-se și în alte județe în care UDMR controlează anumite unități administrativ teritoriale.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Rarele anchete care scot la lumină astfel de cazuri sunt mușamalizate prin intervenții politice, invocându-se de cele mai multe ori „discriminarea” ca pretext pentru a se pune batista pe țambal.

Devine astfel tot mai clar că mult trâmbițata nevoie de autonomie nu reprezintă altceva decât dorința de revenire la un soi de orânduire de tip feudal, în care clasa conducătoare să manipuleze după bunul plac legile și orânduirea socială, iar toată propaganda necesară atingerii acestui țel să fie alimentată chiar cu … bani publici.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info