Noua gafă antiromânească a lui Iohannis: românii și moldovenii, două popoare!?

La nivel geopolitic și geostrategic în Europa, este arhicunoscut faptul că de ani buni atât Germania cât și Austria fac jocurile Rusiei, atât pe plan economic, cât și pe alte planuri. Germania, atât prin Angela Merkel, cât și prin diplomații săi, și-au asumat un așa zis rol de mediator al situației din Republica Moldova, existând indicii întemeiate că germanii înclină spre favorizarea unei federalizări forțate a Republicii Moldova.

Dar Iohannis? Ce spune Iohannis? În cadrul unei dezbateri de marți, 20 martie 2019, intitulată „Președinte sau cetățean/ om politic și societate civilă”, atunci când a fost întrebat de o persoană din public de ce nu a fost organizat în Anul Centenarului un referendum pentru Unirea României cu Republica Moldova, președintele a dat un răspuns total neașteptat:

 „Atunci când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru, atunci se va întâmpla”.

Deci, după domnul Iohannis, românii și moldovenii sunt … două popoare. După el, sau după doamna Merkel / Germania, care sunt în favoarea unei federalizări a Republicii Moldova?

Să nu uităm nici faptul că Iohannis nu i-a primit pe tinerii unioniști care organizaseră un marș al Unirii până la București. Nici de descurajarea discursurilor unioniste ale politicienilor români din partea lui Iohannis.

„Să ne punem întrebarea cum putem, real, azi, să ajutăm Moldova. Putem prin măsuri economice, ajutorul financiar. Să îi sprijinim în parcursul lor european. Eu sunt de părere că trebuie să îi ajutăm cu lucruri concrete. E mai puţin important să avem discursuri bombastice şi un discurs electoralist populist“, ăsta este discursul lui Iohannis cu ocazia zilei de 27 martie 2018

“Cum FUGE președintele Klaus Iohannis de tinerii UNIONIȘTI basarabeni”, scrie evz.ro

[alert-warning] [/alert-warning]
Iohannis le face iar ochi dulci maghiarilor: “UDMR să se alăture efortului comun de a apăra și a consolida democrația liberală”
[alert-warning] [/alert-warning]
Il cunoaste cineva pe Dodon de România, antiunionist, antiromân? Raspunde la numele de Klaus. Dodon ii scrie disperat lui Iohannis sa ia masuri impotriva unionismului!

Să nu uităm de asemenea nici de legăturile pe care Iohannis le are în Republica Moldova și în spațiul ex-sovietic.

Există pe lume două state românești, ambele conduse de către niste mancurţi: Dodon și Iohannis! Pentru că împart aceleași “calități” de trădători insidioși ai statelor în fruntea cărora nu se știe cum dracu’ de au ajuns, Igor Dodon îi scrie numeroase scrisori disperate omologului său mancurt din fruntea României, disperat probabil de amploarea pe care a luat-o fenomenul unionist în ultima vreme.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago