Iulian Capsali: Augustin Lazăr este susținut de către presa cu epoleți

În cadrul protestului de vineri, 12 aprilie a.c., din fața Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva procurorului general, Augustin Lazăr, fostul
directorul editorial al publicației România Liberă, Iulian Capsali, a acordat câteva cuvinte despre motivele pentru care oamenii s-au adunat să protesteze.

În cadrul protestului de vineri, 12 aprilie a.c., din fața Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva procurorului general, Augustin Lazăr, fostul
directorul editorial al publicației România Liberă, Iulian Capsali, a acordat câteva cuvinte despre motivele pentru care oamenii s-au adunat să protesteze.

„Protestăm împotriva faptului că un fost torționar de la Aiud este procuror general al României. Din toate datele care au reieșit, toate documentele, arată foarte limpede cine este domnul Lazăr.

Este cu atât mai grav că domnul Lazăr este susținut de către o așa numită societate civilă, care câteodată pare că are foarte mulți epoleți. Vorbim de GDS, vorbim de Societatea Timișoara, de branduri care sunt asimilate democrației. Este cu totul și cu totul ieșit din comun că un astfel de personaj este susținut, bineînțeles de presa cu epoleți, asta nu se discută, dar este susținut de acești oameni care în mod normal ar trebui să susțină democrația.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
Iulian Capsali: Augustin Lazăr este susținut de către presa cu epoleți, Foto: captură youtube
Iulian Capsali: Augustin Lazăr este susținut de către presa cu epoleți, Foto: captură youtube

Pentru ce este susținut… Pentru că din anticorupție la noi s-a făcut o industrie, și această industrie ține România sub control, o ține sub papuc. De fapt o cizmă, nu e niciun papuc. E o cizmă foarte groasă, cu talpă groasă, care ține România în cvasicolonialism, care lovește și în industrie, și în afacerile, și în capitalul românesc.”, a spus Iulian Capsali

” Nu uitați, „rotița” totalitară A. Lazăr va fi premiată miercuri de grupul „pro-democrație” și „anti-totalitar” GDS, una dintre pârghiile Soros din România.”, a scris Iulian Capsali și pe facebook

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Jurnaliștii din Lăzărime, despre Lazăr și fabrica de bricege de la Aiud

sâm apr. 13 , 2019
Anumiți ziariști din Lăzărime, caută să inducă ideea că nu s-ar fi fabricat niciodată la Aiud bricege de către deținuți. Că dacă nu găsesc ei pe Google la o primă căutare, nici nu ar fi existat așa ceva.

Poate vă place și:

libris.ro