Fostul deținut politic Marin Iancu despre Lazăr: “Trebuie să rămână în istoria țării ca un exemplu negativ al societății noastre nedrepte”


Fostul deținut politic Marin Iancu, peste care au trecut ani cumpliți de suferință atât în timpul perioadei în care a fost încarcerat la Aiud, cât și după eliberare, când a trăit o cumplită dramă familială, a găsit puterea să-i transmită fostului procuror comunist Augustin Lazăr că poate “să-și mănânce liniștit pensia”, însă pentru cele săvârștie la Aiud “numai biserica îl mai scapă”.

“Ce-i pot dori eu acestui om, decât să-și mănânce pensia liniștit. Numai biserica îl mai scapa dupa ce ne-a zdrobit sufletele noastre, ale familiilor, copiilor și ale tuturor ceilalți care au avut de suferit. “, a spus Marin Iancu

“(…) trebuie să rămână (n.r. Augustin Lazăr) în istoria țării ca un exemplu negativ al societății noastre nedrepte“, a mai adăugat fostul deținut politic Marin Iancu

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

“L-aș întreba dacă el are copii și dacă el s-a gândit atunci când m-a amânat pe mine – a văzut că totuși sunt ofițer și eu, nu sunt…. Dacă eu l-aș întâlni acum i-aș spune acum că este un om.. dacă i se poate spune cumva “om”. Acesta nu e om, este bestie umană, ca să-ți bați joc de libertatea unui om în felul acesta”, a mai spus Marin Iancu.

Fostul deținut politic Marin Iancu despre Lazăr: " ”Trebuie să rămână în istoria țării ca un exemplu negativ al societății noastre nedrepte”"
Fostul deținut politic Marin Iancu despre Lazăr: ” ”Trebuie să rămână în istoria țării ca un exemplu negativ al societății noastre nedrepte””
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.



Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)