Platforma Unionistă Acțiunea 2012 împreună cu alte organizații unioniste de pe ambele maluri ale Prutului organizează joi, 9 mai, ora 11:00, în Parcul Bulevard din Sibiu, o manifestație pentru a transmite liderilor europeni un mesaj de unitate, sub sloganul ,, Romania and Moldova, better together”.
,,Summitul UE de la Sibiu reprezintă o șansă unică a românilor din stânga și dreapta Prutului pentru a comunica un mesaj de unitate șefilor de stat și de guverne ale UE, care se vor întruni pentru a decide viitorul europei. Atenţia de care se bucură România în perioada în care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, constitue un moment favorabil pentru a transmite clar și răspicat liderilor europeni că singura șansă de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană este prin Unirea cu România, precum şi pentru a internaţionaliza doleanţele românilor de a se reuni într-un singur stat”, a declarat Ștefan Lupu, Președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Amintim că în anul 2018, an al Centenarului, Parlamentul României a adoptat a declaraţie solemnă pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România. „Parlamentul României constituit în şedinţa solemnă la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă, astăzi, 27 martie 2018, consideră ca fiind pe deplin legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care susţin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române şi subliniem că acest act depinde de voinţa acestora şi declară că România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinţei suverane a acestora”, se arată în textul declaraţiei.
- 14 Iulie 1910 – În Lupşa (Alba) jandarmii unguri în goana după tricolor năvăleau la petreceri şi nunţi şi le sfârtecă ţăranilor hainele şi steagul de năfrămi de mătase, care erau legate de prăjină cu pănglicuţe tricolore, bătându-i şi arestându-i - 14 iulie 2025
- Mihai Viteazu trece de la 13 iulie 1601 prin Satu Mare cu 8000 de mercenari aflaţi sub comanda sa, după care îşi stabileşte tabăra pentru popas pe câmpia Moftinu Mic - 13 iulie 2025
- 12 iulie 1907 – Jandarmii unguri sfârtecă rochia domnișoarei Sofia Cercel pentru că avea în cusătură cele trei culori românești - 12 iulie 2025