Comunicat de presă
„Asteroizii şi viaţa pe Terra”
25 mai 2019 – invitat special: Mirel Bîrlan
Mirel Birlan este astronom la Institutul de Mecanică Cerească şi de calcul al Efemeridelor din cadrul Observatorului Astronomic din Paris şi cercetător asociat la Institutul Astronomic al Academiei Române. El a propus Uniunii Astronomice Internaţionale denumirea asteroidului 7986 Romania. Din anul 2001 asteroidul cu numărul 10034 îi poartă numele.
Asteroizii fac parte din categoria micilor corpuri care se află în Sistemul Solar.Cataloagele lor includ peste 790 mii de astfel de corpuri. Cea mai mare parte a acestora se află între planetele Marte si Jupiter, în centura principală de asteroizi.
O populaţie de asteroizi se apropie de orbita Pamantului; aceştia sunt asteroizii geointersectori. Cunoaşterea intima a acestei populaţii ne oferă cheia descifrării istoriei şi evoluţiei Sistemului Solar, de la inceputul formârii proto-planetelor, acum 4,5 miliarde de ani.
Conferinţa va prezenta cele mai noi cunoştinte despre asteroizi, obţinute cu ajutorul misiunilor spaţiale Rosetta, Hayabusa 1 şi 2, Dawn şi OSIRIS-Rex.
Aceste rezultate vor fi completate cu informaţiile obţinute de la sol şi cu instrumentele instalate pe telescoapele de 8 m diametru, Very Large Telescope din Cerro Paranal în Chile.
Prezentarea publică va avea loc sâmbătă, 25 mai 2019, ora 20.00, la sediul central al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad. După ora 21.30, o să continuăm cu observaţii astronomice pe platoul din faţa Teatrului „Victor Ion Popa”.
Accesul va fi liber!
Dumitru Ciprian Vîntdevară, Muzeograf al Planetariui și Observatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad
Website: www.astrobarlad.wordpress.com
Facebook: www.facebook.com/astrobarlad
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.