Rezultatele surprinzătoare de la aceste alegeri europarlamentare au întețit antiromânismul din anumite publicații, sub pretextul luptei antiguvernamentale. După ce la Oradea statuia lui Mihai Viteazul din Piața Unirii a fost tăiată cu faiul, lovită cu ciocanele, legată fedeleș și purtată aiurea pe străzile orașului, după ce n-a încăput în locul unde inițial fusese plănuit să fie depozitată, ajungând în cele din urmă ca o ultimă alternativă în depozitul Companiei de Apă Oradea, și personalitatea marelui Voievod Mihai Viteazul a ajuns să fie batjocorită de către un jurnalist de la Bihoreanul.
Inițial am crezut că poate am ajuns din greșeală pe site-ul vreunei publicații extremiste maghiare. Ne-am frecat bine la ochi, ne-am uitat încă o dată șocați, și nu ne venea să credem ce ni se arată privirilor.
Potrivit jurnalistului de la ebihoreanul.ro, statuia lui Mihai Viteazul nu merita să stea la Oradea în Piața Unirii pentru că o găsea “chicioasă, în stilul celor comuniste”, argumentând apoi și cu marota nelipsită din propaganda maghiară: “să-l facă taman pe Mihai Viteazul, care n-a călcat niciodată prin Oradea?”. Zău dacă nu-ți venea să crezi că-l auzi pe Lucian Boia…
Pe aceeași notă agresiv antiromânească, jurnalistul bihorean continuă a-și scuipa cu năduf veninul și batjocura la adresa lui Mihai Viteazul:
“Ştiau ei că Mihai Viteazul nici măcar nu era aşa român cum îl dădea istoriografia comunistă, că era fiul din flori al unei cârciumărese din Târgul cu Floci, ajuns domnitor pe peşcheş (corupţie!) şi uneltirile unui unchi grecotei?”
Citești aceste rânduri și îți spui imediat, aproape involuntar, Doamne ferește! România e pornită pe un drum tare greșit! Atâta ură se manifestă la adresa lui Mihai Viteazul, de parcă autorul nici măcar n-ar fi român. Trist și rușinos în același timp.
Devine așadar foarte clar că intenția primarului de la Oradea a fost din start aceea de a dărâma, înlătura și batjocori un simbol național românesc. Încotro, România?
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri