După condamnarea, arestarea și închiderea lui Liviu Dragnea, te-ai fi așteptat că se vor liniști apele pe scena politică din România, însă evenimentele recente arată că totul este destul de departe de așa ceva. Ca și în cazul lui Victor Ponta, atunci când o uriașă mașină de propagandă își zdrobea necontentit dinții încleștându-i cu ură și urlând cu o disperare demnă de cauze mai bune împotriva “coruptului Ponta”, și pe Dragnea l-au tocat malaxoarele presei și ale scenei politice cu o înverșunare fără seamăn.
Vechea gardă a PSD și consilierii care au pus în practică programul de guvernare al coaliției PSD-ALDE sunt înlăturați unul câte unul și înlocuiți cu persoane agreate de către servicii și “partenerii” occidentali, în frunte cu ambasadele hăulitoare la adresa guvernului României.
“Florin Călinescu provoacă cutremur în PSD. Partidul, rupt în două în cazul înscrierii sale”, scrie capital.ro
Despre înscrierea în PSD a lui Florin Călinescu, fostul PRO-TV-ist și idol temporar al mișcării Rezist (n.r. l-au iubit rezistenții până la publicarea clipului video în care îi recita poezii Elenei Ceaușescu), Daniel Tudorache, primarul sectorului 1, a dezvăluit următoarele:
„El este invitat la viitoarea ședință a BPN. Domnul Ciolacu m-a mandat să-i transmit asta. Prin mine se păstrează legătură”, a declarat Daniel Tudorache, pentru Antena3.ro
Deputatul Remus Borza s-a înscris în PSD după ce a fost numit consilier onorific al premierului pe probleme economice, reformă și fiscalitate
Deputat neafiliat până nu demult, Remus Borza este începând de acum membru PSD. Acesta s-a înscris în Partidul Social Democrat după ce fost numit consilierul Vioricăi Dăncilă pe probleme economice, reformă și fiscalitate.
“Noul consilier al premierului, Remus Borza: M-am înscris în PSD în semn de solidaritate faţă de lucrurile bune făcute pentru ţară”, scrie digi24.ro
Descotorosirea de vechii consilieri și de garda veche a PSD nu este absolut deloc întâmplătoare. Sunt îndepărtați greii cu experiență din PSD, iar în locul lor sunt ușor strecurați pe sub ușă înlocuitori aflați pe placul serviciilor și cel al “partenerilor” occidentali.
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
,,Ca raspuns la sistemul creat cu dinadinsul stramb, in care starea omului nu inseamna complexitate, ci complicatie, in care bunastarea materiala este scop in sine, noi raspundem cu sistemul bazat pe simplitate [...] El, cetateanul, trebuie sa fie propriul lui stapan, sa fie proprietar si producator si sa lucreze impreuna cu ceilalti intr-o retea indestructibila in care sa primeze cinstea,
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Fostul deputat USR (n.r. până în 2017) Adrian Dohotaru reacționează foarte critic la propunerile liberalilor, mai cu seamă la cele inițiate și promovate de către Rareș Bogdan și Florin Roman. Redăm integral postarea de pe facebook a lui Adrian Dohotaru în care îi critică pe cei doi liberali. “Rareș Bogdan […]