Sărbătoarea anuală a Moților din satul Horea

“Duminică, 9 iunie 2019, a avut loc în satul Horea Sărbătoarea anuală a Moților. Asociația Urmașii lui Horea susținută de către Primăria și Consiliul Local Sanislău au organizat un moment religios la Monumentul Eroilor și la Troița lui Horea după care au urmat alocuțiuni și un program cultural artistic.

Au participat doar autoritățile locale, nimeni de la județ. Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului de Stat, tulnicăresele din Ianculești și Imnul Moților. Au depus coroane de flori Primăria și consiliul Local Sanislău prin primarul Kardosi Zoltan și viceprimarul Kremer Ludovic alături de consilieri locali, Asociația Urmașii lui Horea, Asociațiunea ASTRA Despărțământul Aurel Coza Carei și Asociația foștilor refugiați și expulzați în urma Dictatului de la Viena, filiala Carei.

Au rostit alocuțiuni preotul paroh Tihai Lucian, primarul Kardosi Zoltan, Mateș Ioan, președinte Asociația Urmașii lui Horea, Daniela Ciută, președinte ASTRA Carei și Asociația Refugiaților filiala Carei. Au fost acordate Diplome de Onoare pentru cele mai vârstnice membre cotizante ale asociației refuigiaților, Maria Todea și Maria Mateș dar din motive de sănătate acestea nu au avut posibilitatea să se deplaseze la locul evenimentului așa că aparținătorii au preluat atât Diplomele cât și micile atenții.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


apiland.ro
Sărbătoarea anuală a Moților din satul Horea, Foto: BuletindeCarei.ro
Sărbătoarea anuală a Moților din satul Horea, Foto: BuletindeCarei.ro

A recitat poezia Eroii, Marcel Ursan din partea asociațiunii ASTRA Carei. Au interpretat cântece patriotice Aida Negrea, Angela Munteanu și Dănuț Mateș. Programul a continuat apoi în curtea Căminului Cultural unde au evoluat formațiile AUDIO Carei, solist Ciprian Tempe și Milenium Baia Mare.”, scrie Buletin de Carei pe facebook

Nota noastră: “Au depus coroane de flori Primăria și consiliul Local Sanislău prin primarul Kardosi Zoltan și viceprimarul Kremer Ludovic”, scrie Buletin de Carei. Când vezi că un primar numit Kardosi Zoltan și un viceprimar Kremer Ludovic participă la asemenea evenimente ce țin de valorile și tradițiile poporului român, parcă-ți vine să crezi că totuși se mai întrevede o rază de speranță în țara asta. Felicitări primarului și viceprimarului din comuna Sanislău, județul Satu Mare, pentru o asemenea atitudine!

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

După Valea Uzului n-ar trebui făcută o vizită și la Oradea pentru a-l repune în Piața Unirii și pe Mihai Viteazul?

Dum iun. 9 , 2019
Tindem să credem că evenimentul de la Valea Uzului de pe 6 iunie 2019 va rămâne un reper al manifestării românismului în aceste 3 decenii blestemate, în care s-a încercat sistematic și instituționalizat suprimarea reperelor noastre identitare. Odată reaprinsă scânteia românismului, ar trebui îndreptate toate nedreptățile și batjocurile aduse simbolurilor […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
libris.ro