Asociaţia “Calea Neamului” despre Codul Administrativ: Emiterea acestei ordonanţe este un act de trădare naţională!

„Prezentăm aici textul adresei pe care am înaintat-o Guvernului României în urma întrevederii cu viceprim-ministrul Guvernului, Daniel Suciu. La solicitarea noastră de abrogare a ordonanţei de urgenţă trădătoare, ni s-a răspuns: „Nu se poate!”. 
Nu ne lăsăm, mergem înainte! Cu noi este Dumnezeu!

Doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă,
Prim-ministrul României
Doamnă Prim-ministru,

Asociaţia “Calea Neamului”, organizatoare a mitingului de protest împotriva adoptării de către Guvern, la presiunile UDMR şi ale statului ungar, a Ordonanţei de Urgenţă privind Codul Administrativ al României, consideră emiterea acestei ordonanţe un act de trădare naţională.

Ordonanţa nu face altceva decât să ducă la disoluția autorităţii statului român în mai multe zone ale țării, în care populația românească este redusă numeric, și să favorizeze obținerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, obiectiv public asumat al UDMR.

Textul ordonanţei menționat impune obligativitatea folosirii limbilor materne ale minorităților naționale nu doar autorităților administrației publice locale și serviciilor publice deconcentrate, ceea ce contravine art. 120 alin. (2) din Constituție.

Se nesocotește obligația constituțională a existenței unei ponderi semnificative ca premiză a folosirii limbii materne a persoanelor aparținând unei minorități naționale în relația cu autoritățile publice, pragul de 20% devenind opțional, iar nesocotirea lui este lăsată la arbitrariul organelor deliberative sau chiar a unei singure persoane în cadrul instituțiilor sau autorităților cu conducere unipersonală.

Este cunoscut faptul că, în acord cu Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare, Constituția reglementează dreptul de utilizare a limbii minoritare sau regionale numai în raport de existența în cadrul unei Unități Administrativ Teritoriale a unei ponderi semnificative a cetățenilor aparținând unei minorități naționale. De asemenea, se cuvine menționat că în raportul Comisiei de la Veneția, din octombrie 2001, cu privire la tratamentul preferențial acordat minorităților naționale, se precizează că acest tratament preferențial „nu poate să fie acordat în alte domenii în afară de educație și cultură, decât în cazuri excepționale”. Raportul Comisiei nu menționează în niciun fel tratamentul preferențial în domeniul administrației publice. Introducerea limbii maghiare în instituțiile de stat nu face decât să izoleze mai mult cele două comunități, română și maghiară, și să adâncească separatismul în relațiile interetnice.

Aşa cum am atras atenţia încă de anul trecut, când am protestat faţă de forma adoptată în Parlament a Legii privind Codul Administrativ, textul Ordonanţei impune obligativitatea folosirii limbilor materne ale minorităților naționale nu doar autorităților administrației publice locale și serviciilor publice deconcentrate, ci și instituțiilor publice aflate în subordine, ceea ce contravine art. 120 alin. (2) din Constituție.

De asemenea, se nesocotește obligația constituțională a existenței unei ponderi semnificative ca premiză a folosirii limbii materne a persoanelor aparținând unei minorități naționale în relația cu autoritățile publice, pragul de 20% devenind opțional, iar nesocotirea lui este lăsată la arbitrariul organelor deliberative sau chiar a unei singure persoane în cadrul instituțiilor sau autorităților cu conducere unipersonală.

În acelaşi timp, în contextul anunţării disponibilizării unei părţi a personalului bugetar, considerăm că efectele financiare ale punerii în aplicare a acestei ordonanţe, ca urmare a angajării persoanelor care să facă posibilitatea comunicării în limbile minorităţilor naţionale şi a acordării pensiilor speciale, sunt semnificative şi imposibil de susţinut din bugetul de stat.

În opinia organizaţiei noastre, Legea privind Codul Administrativ al României nu face altceva decât sa reducă aproape de disoluție autoritatea statului român în unele zone ale țării, în care populația românească este redusă numeric și va favoriza obținerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic și formarea unei enclave etnice în inima României.

Acestea sunt argumentele pentru care vă solicităm să abrogaţi Ordonanţa de Urgenţă privind Codul Administrativ.”

Asociația Calea Neamului, 
Președinte, 
Dr. Mihai Tîrnoveanu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Alina Gorghiu umblă cu „dicționarul 𝐎𝐑𝐓𝐎𝐏𝐄𝐃𝐈𝐂” după ea ca să nu se împiedice în limba română!

Madam Alina Gorghiu umblă cu "dicționarul 𝐎𝐑𝐓𝐎𝐏𝐄𝐃𝐈𝐂" după ea ca să nu se împiedice în…

28 de minute ago

Sediul Poliției de la Carei ținta bătăii de joc a unei conduceri exclusiv UDMR?

Deși li se cere să asigure ordinea și liniștea publică în Municipiul Carei din județul…

10 ore ago

Copii certați și înjurați în limba română ca să înțeleagă că limba maghiară e frumoasă!

Un cadru didactic de la o școală dintr-un oraș ardelean și-a prezentat o metodă didactică…

o zi ago

8 Mai 1882 –  Cum tremura Ungaria la auzul înființării Comitetului  „România Iredentă” devenită mai apoi Societatea Carpații

La 8 mai 1882 la Budapesta era emisă circulara ministrului de interne regal maghiar, prin…

2 zile ago