V-ați întrebat vreodată ce au simțit românii ardeleni după Marea Unire din 1918? Noi ne-am întrebat adeseori acest lucru, și din fericire în goana noastră prin diverse arhive după anumite documente istorice, am dat și peste un articol care ne oferă exact răspunsul la întrebarea de mai sus.

“Până acum am fost ținuți într-o îndoită sclavie: una politică și una culturală. Zdrobindu-se cea dintâi, e vremea s-o înlăturăm și pe cea de-a doua. O vom înlătura așa, dacă vom îndepărta tot ce e străin de sufletul, de mintea, de inima, de limba și simțirea românească.

Sunt multe de zis în privința aceasta. Acum odată stărui numai asupra curățirii limbii românești de toate înrâuririle străine, mai cu seamă ungurești și nemțești, care se întâmpină așa des la Românii din fosta Austro-Ungarie.

De însemnat că cei mai mulți Români ai noștri vorbesc, slavă Domnului, o limbă neaoș românească, dar nu pretutindeni. Amestecul cu streinii, ne-a împetrițat limba cu o mulțumie de cuvinte și de alcătuiri de cuvinte nefirești limbii românești. În Banat se simte influența nemțească, în alte părți ungurene influența ungurească.

Credem însă că după ce a răsărit soarele nostru trebuie să ne încălzim numai la razele lui, nu la alte raze mai sărăcăcioase. Soarele Românilor apare de însă de la București, prin urmare după frații noștri de dincolo avem să ne îndreptăm întru toate, și în ce privește limba.”, scria la 31 Decembrie 1918 profesorul Ioan Georgescu în paginile publicației “ALBA-IULIA“, Organ al proclamării unității naționale