“Duminică, de Naşterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică, după cum se spune în popor), deschidem din nou uşile bisericilor ortodoxe din Covasna, acolo unde au mai rămas puțini enoriași.
Mergem împreună cu Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe la Malnaș Băi, de Hramul Sfintei Biserici. Este a doua oară anul acesta când ne vom ruga împreună cu vrednicul Părinte Serafim, care ține vie flacăra ortodoxiei pe aceste meleaguri, pentru moșii si strămoșii noștri, pentru Grădina Maicii Domnului, România.
Dragi prieteni, atunci când ajungi la Biserica din Malnaș nu ți-ai imagina că acolo este doar o mână de români. Sfântul lăcaș, deși micuț, este extrem de frumos şi bine îngrijit, iar pictura bisericească te poartă de-a dreptul în Lumea Sfinților, pe care noi, păcătoșii, ne nevoim a o înţelege după prea mica putere a rugăciunilor noastre.
Credința Părintelui Serafim este însă fără îndoială mare, căci aici la Malnaș vin români din toată țara, iar grupul credincioaselor brașovence pe care l-am întâlnit de Buna Vestire este un adevărat reazăm pentru întreaga parohie.
Dacă îmi îngăduiți o glumă, cred că dacă Părintele ar nimeri prin Sahara, chiar si acolo ar putea face o biserică frumoasă plină cu enoriași. Părăsind ”gluma”, adevărul este că lumea îl urmează, simțind lupta Sfinției Sale pentru Ortodoxie si Țară împlicit.
Dumnezeu să-i ocrotească și întărească pe vrednicii preoți ortodocși din Covasna si Harghita, le sărut cu smerenie dreapta, mulți dintre Sfințiile lor au palmele crăpate de muncă şi toți au sufletul călit în rugăciune adâncă pentru acest Neam Românesc. În relieful acestor palme de preot se află întreg spațiul mioritic românesc, despre care rostea atât de puternic Lucian Blaga.
Sărut Dreapta Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, ocrotitorul fraților şi surorilor noastre din Inima Țării.
Hristos să-i dea putere si fericire!”
Autor: Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației Calea Neamului
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri