libris.ro

Odette Sofronescu: Mă declar un dascăl comunist, dacă a fi comunist înseamnă să vrei o educație performantă pentru toți copiii țării

Preambul:

Nicicând în istoria României, învățământul nu s-a aflat într-un asemenea colaps.Odette Sofronescu

Vorbe grele, rostite cu patos de către un cadru didactic care „a mâncat pâinea de la privat și cea de la stat”, în cadrul sesiunii pentru învățământ a conferinței CMR 2019 desfășurate în Sala Drepturilor Omului din Palatul Parlamentului pe 7-8 septembrie 2019. Doamna Odette Sofronescu, profesoară de limba engleză și germană, a avut unul dintre cele mai radicale și tăioase discursuri legate de problemele actuale din sistemul de învățământ românesc.

Redăm cele mai importante pasaje din discursul doamnei Odette Sofronescu, susținut sâmbătă, 7 septembrie 2019, în Sala Drepturilor Omului din Palatul Parlamentului, în cadrul sesiunii pentru învățământ a Conferinței Consiliului Mondial Român.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


„Mulțumesc Consiliului Mondial Român pentru invitația de a vorbi astăzi. Sunt foarte fericită ca am această ocazie, de mult o așteptam. Sunt Odette Sofronescu, profesor de germană și engleză, aici în București (…).

Am mâncat și pâinea de la stat, și pâinea de la privat, și pot să vă asigur că nici pe departe, nici una, nici alta, nu se apropie măcar de ideea de cozonac. Dar nu asta contează (…)

Nicicând în istoria României, învățământul românesc nu s-a aflat într-un asemenea colaps, ca în timpurile actuale. Nicicând situația nu a fost mai dezastruoasă.

(…) Limbile străine nu se pot preda într-o clasă cu 30 de elevi. Asta este categoric. Nu se poate face măiestrie din asta. Nu iese nimic. Este ca și când facem un soi de gimnastică de înviorare, dar în niciun caz de performanță. Învățământul are nevoie, și asta ar fi o propunere concretă, de clase cu număr mic de elevi.

(…) Din păcate școlile private sunt pentru o elită care își permite financiar să-și susțină copiii acolo. ( …) Eu ca dascăl doresc un învățământ care să fie același și foarte bun, performant, indiferent că vorbim de o școală din capitala țării, sau dintr-un cătun uitat departe.

Cineva mi-a spus, cu câțiva ani în urmă, că am idei comuniste, egalitariste, că vreau egalitate. Iar eu vă spun aici în Parlamentul României: dacă a fi comunist înseamnă să vrei o educație performantă, un acces la educație pentru toți copiii țării, indiferent de nivelul lor material, dacă asta înseamnă să fii comunist, atunci eu aici de față cu dumneavostră mă declar un dascăl comunist.

(…) Nu există minimul necesar de igienă în școlile românești. Despre ce condiții să vorbim, din moment ce în școlile românești domnește corupția? Pentru că ne place sau nu, vrem să recunoaștem sau nu, este corupție.

(…) Asupra profesorilor se pune presiune de către conducere; concursuri cumpărate, aranjate, orgolii personale, profesori care nu vin la oră, profesori care nu-și fac ora, pofesori care nu-și știu meseria și de care elevii râd. Olimpiade cu care toată lumea se laudă, dar știe cineva că elevii aceia sunt meditați pe banii părinților ca să ajungă acolo? De succesele lor însă se bucură școala de stat.

(…) Începe anul școlar luni, și grija de căpătenie a televiziunilor, grija de căpetenie a presei, este aceea a titularizărilor. Că s-au luat note mici la titularizare, că nu sunt manuale, ca de obicei… Toată lumea știe, și oricine știe care vine din acest sistem, titularizările se mai și cumpără! Este un fapt incontestabil. Faptul că un profesor ia la titularizare note de 2 și 3 este o rușine, dar mai rușine este să cumpere o titularizare…”, a spus Odette Sofronescu în cadrul conferinței

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info