Pe Alexandru Rotaru îl știam încă de pe vremea când era la televiziunea 10 TV( n.r. 10tv.md), o televiziune unionistă, chiar un soi de experiment social am putea spune. Apoi l-am mai zărit sporadic pe la o televiziune locală din București pe post de moderator al unor emisiuni.
În zilele de 7 și 8 septembrie 2019, Alexandru Rotaru a fost unul dintre cei prezenți la Conferința anuală a CMR desfășurată la Palatul Parlamentului. Pe sesiunea conferinței legată de Unire, Alexandru Rotaru a luat cuvântul și l-am simțit atunci nu doar foarte conectat la dezbateri, ci totodată și foarte înfierbântat cu privire la anumite teme și probleme legate de Basarabia.
După cea mai recentă postare a sa de pe contul de socializare, începem să realizăm puțin mai bine poate de ce avea această stare în cadrul conferinței de acum câteva zile:
“Românul pe care România nu-l vrea!
El este Radu, din fericire, fratele meu. Radu este plătitor de impozit în România de 9 ani, exact de cand a venit la liceu. Între timp a terminat și etapele facultății, tot aici. Acum ocupa o poziție absolut onorabila într-o companie mare. Poziție pe care o va pierde în exact doua săptămâni.

Exact atunci îi expiră ultimul permis de ședere, implicit va fi obligat să părăsească teritoriul țării, excortat, precum ultimul terorist. UMILINȚĂ MAI MARE, MAI RAR.
Radu a depus, după mult chin, dosarul pentru redobândirea cetățeniei la care bunica noastră nu a renunțat niciodată. A trecut mai bine de un an din acel moment, dar statul român nu are bani pentru nimicuri din astea, stadiul dosarele soluționate fiind încă înaintea jumătății anului 2017.
Cererea de urgentare e la stadiul comisiilor, care raspund când da Domnul și din păcate El nu prea a fost generos cu basarabenii. O a doua facultate, nu poate face la taxă, pentru ca “nu e suficient de român”. Apare întrebarea, trebuie să se înscrie în ceva organizație terorista pentru a obține dreptul de ședere aici?
Românie, nu-ți mai umili românii!“, a scris pe facebook Alexandru Rotaru
- 2 Iulie – T𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨d Ștefan cel Mare, manifestare organizată de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui - 2 iulie 2025
- A.D. Xenopol Remembered: Historian of Romania, Philosopher of Europe - 1 iulie 2025
- 27 Iunie 1944 – Trei români au fost legați de stâlpi și împușcați de către armata horthystă la Sighet, jud Maramureș - 29 iunie 2025