În vreme ce în Polonia, și într-o măsură mai mică până chiar și în Franța au reintrodus în școli învățământul patriotic, în sistemul de învățământ din România se merge ca de obicei pe invers, promovându-se “valorile” progresiste.
Exact ca în perioada cea mai neagră a României, atunci când bolșevicii descălecați de pe țevile tancurilor sovietice au făcut prima reformă ideologică a învățământului românesc, și acum se încep a promova pentru tinerele generații numai modele culturale cu “origini sănătoase”, alese pe sprânceană dintre lătrăii de curte ai sistemului ocult ce a condus această țară în perioada postdecembristă.

Și uite așa ne-am întors în anii 50: ăstora mici să le intre bine în cap care-s modelele societății actuale. Nu se poate fără de Ana Blandiana, “anticomunista de casă a regimului comunist”, așa cum o numesc cei de la ziaristionline.ro, nu se poate fără băsistul Mircea Cărtărescu, cel în fundul căruia regimul mafiot portocaliu a băgat fonduri cu nemiluita chiar în perioada în care tăia (n.r. a se citi fura) salarii, pensii și fonduri din toate domeniile, închidea spitale, devaliza ultimele companii de stat, iar românii erau poftiți să părăsească masiv țara dacă nu le place să strângă cureaua pentru cămătarii internaționali de la FMI & comp.

Copiilor le trebuie imprimate de la vârste foarte fragede modele de viață, modele culturale. România de mâine depinde fix de ceea ce învață ei astăzi. Spune-ne ce învață copiii în școli azi, și o să-ți putem spune cum va arăta România de mâine. Ori dacă azi copiii în școli învață despre Blandiana și Cărtărescu, teamă ne este că vin iarăși vremuri foarte grele pentru biata Românie.
- La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților din Basarabia si Nordul Bucovinei - 7 iunie 2025
- 6 Iunie 1848 – Comisarul guvernului din Pesta a ordonat luarea de măsuri severe împotriva lui Avram Iancu - 6 iunie 2025
- Cum sunt reduși la tăcere românii de pe granița de Nord Vest a României? - 5 iunie 2025